Pînă nu văd- nu cred!

   Într-o zi, la noi în republică a apărut asta. Este o versiune nouă a unui șervețel demachiant, pe care-l foloseau duduile decadei trecute. Doar că asta e o mănușă demachiantă. E un produs reinventat, adus în Moldova de Cristina Maxim. Nu știm deocamdată de unde e și cine-l produce, o să aflăm totul la lansarea oficială.
   Eu am primit cadou de la Cristina o mănușă, s-o încerc. Sincer, Cristina, recunosc, eram foaaarte sceptică. Eu, care mă demachiez demult cu apă caldă și o picătură de șampon, fiindcă se curăță foarte ușor orice tip de machiaj, nu aș fi crezut vreodată într-o mănușă demachiantă, care nu folosește nici un fel de alt produs adițional. Dar se pare că, vorba din popor, trebuie să încerci tot pe pielea ta, în cazul ăsta, la propriu. 

  Impresii pro și contra:
+ E fix așa de efectivă, ca și pe video. Se înmoaie bine cu apă caldă și scoate de pe față orice fel de machiaj. Eu am pus-o la test. Mi-am făcut un machiaj cu farduri grase, am trasat și un tuș lichid destul de agresiv, am pus rimel dublu. A scos tot, absolut tot, fără urmă.
+ Are cel mai plăcut efect de scrubbing ever. Exfoliază delicat, microfibra e moale, dar curăță cu siguranță. Nu rămîi cu efect abraziv, după folosire. 
+ Stimulează circulația sangvină. După spălare, observi că pielea devine radiantă, de un roz ușor sesizabil, pielea e foarte plăcută la atingere.

+ Nu ai senzație de a fi nevoită să-ți mai speli încă o dată fața, după ce ai folosit-o. Pielea nu rămîne nici grasă, nici uscată, nu te strânge, nu te irită. 
+ E cel mai bun produs de demachiere pentru persoanele cu piele alergică, acneică sau pur și simplu subțire și sensibilă. Eu aveam o problemă enervantă cu demachierea: după fiecare spălare, cu orice, rămîneam cu pete mari roșii pe față. Habar nu am de la ce veneau ele, acum au dispărut. Deci, eu mă țin de mănușă.
+ Se curăță în cel mai ușor mod posibil, cu apă caldă și săpun. Cel mai simplu săpun. Dacă credeți că urmele de rimel oricum nu se vor lua- greșit. Se curăță integral, se atîrnă undeva la uscat, eu o atîrn de reșou, și rămîne la fel.


- Demachierea durează cu jumătate de minut mai mult.

 Astea sunt părerile mele despre mănușă. Da, nu aveam încredere în ea. Acum, o folosesc zilnic. E ușor, e practic, e plăcut, e lipsit de risc, poate fi folosită de 300 de ori! Deci, practic un an. Cristina, i love it, serios.

Cine e interesat de mănușă, mai sus este link la pagina Cristinei de facebook, le puteți găsi la ea.
  Fiți bine și fiți frumoase.:)

Curajul

   Tare bun cuvânt, nu-i așa? Puternic, influent cuvânt. Mai plăcut auzului și conștiinței decât banul. Dar știi tu oare consistența lui? Știi să faci din adunătura asta de litere o acțiune? Nu știi. Noi mai mult vorbim despre cît de determinați suntem, despre cîte valori frumoase ne cultivăm zi de zi, despre cît e totul de profund și complex. Numai că n-avem curaj să facem asta...

   Curajul de a cere ce ți se cuvine. Determinarea absolută de a solicita lucruri, servicii, relații de calitate. Curajul de a spune 'nu' unei farfurii de borș negustos și rece, într-un local 'krutoi'. Curajul de a înfrunta lenea și indiferența unui funcționar public, care îți face datorie pe viață, făcîndu-și de fapt munca, mai puțin decît minimal. Curajul de a cere bilet, bon de casă și factură, nefiind tratat cu dispreț.

   Curajul de a alege oameni. Nedorința de a te înconjura de fețe efemere, doar din frica de a rămîne singur cu tine la o masă.  Evitarea fluxului de vorbe goale, dialoguri șablonate, teme aerisite. Curajul de a căuta consistență în persoane, deci curajul de a alege oameni.

   Curajul de a spune 'nu'. Înfruntarea realității, în condiții jalnice, în pofida asumării unei situații de rahat, în condiții favorabile. Cînd ești dispus să te mai chinui 3 ani pentru a dobândi ce vrei, numai să nu ai mustrări grave de personalitate, cînd ai tot ce doreai, nu prin forțe proprii. Curajul de a refuza mărul șarpelui.

   Curajul de a recunoaște noblețea. Capacitatea uimitoare de a vedea măreția în lucruri simple, în oameni-eroi, în fenomene contemporane. Conștientizarea supremației unei mame singure, care crește un om deosebit, care duce rolul ambilor părinți, reușind să rămînă femeie. Conștientizarea nobleței unui simplu act de bunătate față de un străin. Curajul de a deprinde asta treptat.

  Curajul de a privi în ochi pe cel, cu care vorbești. Determinarea fizică și psihologică de a asculta și de a interacționa. Curajul de a ridica ochii din ecranul azuriu, și de a asculta.

  Curajul de a spune ce simți. În orice situație, orice, oricui. Chiar dacă e de rău. Verbalizarea corectă a sentimentelor și gîndurilor. Înfruntarea fricii de a fi respins, neînțeles sau atacat. Asumarea reacțiilor, chiar și negative. Curajul de a vorbi.

   Numără și vezi cîte din astea ai fi vrut să le ai, și ce ai de fapt. Vei fi uimit să afli că ești un laș. Așa cum o aflăm noi toți, la un moment dat al zilei, cînd nu vrem să ajutăm o bătrînică, ce nu poate urca singură în troleu, doar fiindcă de la ea pute.  Sau cînd nu vrem să ne ajutăm prietenii, fiindcă ne e bine la călduț și ei se vor descurca singuri. Sau cînd pierdem treptat pe cei mai dragi oameni, cheltuind timpul cu jocuri de-a așteptarea unei replici, sau jocuri de șah emoțional. Sau cînd ne dăm seama de prostia unor decizii atît de greșite, încît ne apasă practic fizic consecințele lor și conștientizarea a ceea, ce ar fi putut să fie. Da ar fi putut să fie minunat.

 Numără. Sau fă. Noapte bună.:)

Make Me Up!

 

  Da, a venit timpul. A venit timpul să vorbim despre machiaj. Deschis, frumos, colectiv. Mai ales că am primit foarte multe solicitări și întrebări de genul: "Dika, da cînd vedem noi workshop de-al tău?", "Da lecții nu ții?", "Da poate ții?"

   Să nu mă judecați foarte tare, asta e prima mea experiență. Am ajuns la momentul cînd îmi permit să dau sfaturi. Vom vorbi mult, vom face schimb de experiență, vom bea vin bun, vom asculta muzică, și vom servi o cafeluță. Ca între noi, fetele, cum se obișnuiește.

   Am pregătit și o temă cît se poate de actuală. Makeup-ul de ocazie formală și neformală, că tot suntem în pragul sărbătorilor, rămîne a fi o întrebare nerezolvată. Ați observat vreodată fenomene de transformare 'uluitoare' ale unor colege de lucru, atunci cînd mergeți la sărbătorile corporative? Ieri era manager de proiect, părul strîns, zero machiaj, haine în tonuri neutre, ca azi să vezi intrînd pe ușă o nănășică, cu o ditamai coafura și cu un machiaj exagerat de colorat? Sunt sigură că da. Asta se întîmplă deseori, atunci cînd nu știm să alegem corect tipurile de coafură și machiaj pentru ocaziile semi-formale și cele casual. Despre asta vom și vorbi, în prima parte a workshop-ului Make Me Up.
   A doua parte o vom folosi pentru a vedea cum se face corect un machiaj de revelion, care n-ar fi ăla, astfel încît el să dureze și să arate fabulos pe durata întregii nopți. Recunosc, pentru mine e destul de frustrant momentul cînd văd poze, unde se vede foarte evident diferența dintre look-ul proaspăt de la începutul unui eveniment, și fața obosită și pe jumătate ștearsă de la sfârșitul lui.

   Pauza dintre aceste două discuții (nu le voi numi lecții) o va aduce pe Cristina Maxim, care ne va prezenta un produs revoluționar și cu atît mai simplu pentru demachiere, mănușa demachiantă Wow Mitt. Este o mănușă fabricată din fibre ecologice, nu necesită aplicare de produs demachiant, curăță pielea de machiaj și celule moarte și o lasă proaspătă și îngrijită. Veți avea, de asemenea, posibilitatea să vedeți o demonstrație a eficacității mănușii, și, de ce nu, să vă procurați una chiar pe loc, de la Cristina.

  Migdal-P ne va aduce cîte un pahar de vin gustos, ca aperitiv, iar Tucano Coffee ne va delecta cu cafea, cum ne-a obișnuit.

  Se vor petrece toate astea în incinta preacunoscutului Tipografia 5, care ne va găzdui cu plăcere.

  Prețul unei invitații este de 150 de lei. Invitațiile vor fi puse în vînzare la salonul de frumusețe Diva-D, pe str. Petru Movilă 23/3, precum și la mine, la n-rul de telefon 068 036353. Invitațiile vor fi puse în vânzare începînd de miercuri.

  Atenție, locuri limitate! Fiindcă este totuși un workshop de machiaj, capacitatea fizică permisă este de 65 de persoane. Se va merge pe ideea de first called, first served.

  Vă aștept cu mare drag, am emoții, dar sper să ne placă tuturor și să petrecem o dupăamiază de duminică utilă și frumoasă. Ne vedem.;)

Străinii

  "Mergem la culcare? E târziu deja.."
  "Mergem. La tine sau la mine?"
  "Ha-ha-ha!..."

Și se duc la culcare, fiecare în patul său. Se cunosc demult, își vorbesc de și mai demult, purtând în sine linii de dialog pe care ar fi putut să și le spună. Ar putea să stea de vorbă nopți întregi, împărțind ferestruica albă a chatului ca pe o confesiune comună, un mic secret, pe care mîine poate îl vor continua, cine știe.. Și se cunosc, se pipăie după cuvinte și puncte, se simt după propoziții terminate prea ferm, sau neterminate special. Au glumițe comune, născocite tot în scrisoarea asta a lor, o scrisoare nu mare, dar multă. Își sunt proprii scriitori și cititori fideli. Își dedică vreun cântec, ascultând amîndoi versurile, și interpretîndu-le la fel, ea de partea sa de ecran azuriu, el de partea sa de conexiune wi-fi. Și adorm cu priviri obosite, desenînd în creier imagini ale continuării acestor discuții, o continuare care se tot lasă așteptată. Uite, se cuprind cu adevărat, el o sărută pe tîmplă, ea se ghemuiește comod la pieptul lui, el își bagă degetele în părul ei de la ceafă, și adorm.

Dar dimineața începe la fel. Sunt doi străini, care își vorbesc, ocazional. Și seara adorm împreună, fiecare în patul său.

Schimbarea la față a Veronicăi

    Așa și-a denumit makeover-ul Veronica, câștigătoarea concursului de pe acest blogușor.
Este, într-adevăr, o altă fată. Am scos la iveală alt zâmbet, buze mai senzuale, pomeți mai sculptați, o culoare intens căpruie a ochilor.
    Cu toate că nu este deprinsă cu astfel de schimbări radicale, pînă și Veronica a fost șocată de rezultat. Din oglindă o privea o fată din reviste, foarte asemănătoare cu ea, și parcă-s aceeași ochi, și buze, și nas, și parcă nu s-a machiat atît de mult, dar...
    Pînă la sfârșitul zilei Veronica s-a deprins cu mimicile șocate ale colegilor de lucru, care scoteau sunete în loc de cuvinte, când o vedeau. E destul de uimitor să vezi reacția celor din jur, atunci când porți altfel de față. Măcar și pentru această colecție de priviri și zâmbete și mimici noi face să îți dai curaj pentru un makeover.

    Cu Veronica mi-a fost foarte ușor să lucrez, fiindcă am știut de la ce pornim și ce vreau să scot în evidență la ea. Cearcănele au fost prelucrate foarte bine, de aici a apărut și o nouă nuanță a pielii, și o formă mai definită a ochilor. Culoarea lor m-a dus cu gândul la o cafea bună, de aceea am ales culori moi, estompate, sidefate mărunt, care ar pune și mai mult în valoare luciul jucăuș din privire. Pomeții ușor bronzați și buzele lucioase au fost o completare a ochilor, care au devenit profunzi, misterioși și plini de vino-ncoa.


   

         

   Cu părul am hotărît să experimentăm, dat fiind că el este drept natural. L-am buclat într-o direcție și l-am desfăcut pe jumătate, ca să-i dăm un aer chic și neordonat. Veronica mi-a spus după asta că a ținut 3 zile, și chiar nu vroia să-l desfacă. Apropo, Veronica e o persoană care poate purta frumos niște bucle aproape desfăcute.
 
   Superbul colier este de la MALIKA Design, chiar înainte de târgUșor. O piesă statement, care a întregit look-ul Veronicăi.
    Pozele, împreună cu un articol scris de mine, sunt în numărul curent de "15 minute". Acolo veți vedea și un colaj de poze ale fetelor, care au participat în concurs și care au toată admirația mea.
 
    Eu sunt uimită de rezultat, fiindcă el nu lasă nepăsător pe nimeni, mai ales dacă o cunoști pe ea.  Sper să mai facem experimente frumoase, și sper că v-a plăcut și vouă Veronica din revistă. Ne auzim de bine.;)

Iubita

   
        Aseară mă uitam la comentariile despre toată gălăgia asta cu vedetele de pe panouri, care promovează emigrarea din țară, reclamănd programul de green card. Da, e foarte urât, atunci când chiar o față publică, cunoscută, motivează cu un zâmbet alb, machiat, să te duci nafig de aici cât mai repede. Se așteaptă în curând și fața lui Nicolae Timofti pe un panou care care ar scrie clar că totul aici este rău, iar ce e bun e deja cumpărat. (sarcazm)

       Apoi am stat să număr câți dintre comentatorii înverșunați au stat ore întregi în cozi interminabile la Consulatul României, să primească slăvita foiță galbenă, după care să primească slăvitul pașaport vișiniu, pentru a putea pleca la orice ocazie, iar odată, poate-cumva-posibil, să rămînă cu totul.

       Pentru mine balanța e deloc egală. Balanța dintre cei care spun pe panouri că vor pleca, și cei care tac și pleacă. Fiindcă cei care tac și pleacă sunt muuuuult mai mulți. E la modă să pleci, acum. Iată și companiile care facilitează obținerea green card-ului, merg în pas cu moda. Un prieten, George, într-o seară îmi scria cît e de dezamăgit că-și petrece aproape toți prietenii la aeroport, ca să nu-i mai vadă în Moldova niciodată, poate doar în vizită. Fratele, prietenii de bere, colegii de muncă... Disperarea unui om, care rămîne fără prieteni de nevoie, fiindcă aceștia pleacă spre o viață mai bună.

        Adevărul e că țara asta nu-ți dă voie s-o iubești. Face tot posibilul, ca tu să n-o iubești. Corupție, mizerie, breșe serioase în orice domeniu- toate sunt bețe în roate. Relația cu țara ta e ca o relație cu iubita sau iubitul. Mai ales atunci când ea/el nu răspunde înapoi cu aceeași afecțiune și dedicație, relația e fix așa. Tu vei face tot posibilul s-o mulțumești, ea nu va aprecia. Toate declarațiile de dragoste ea le va primi rece. Îi vei fi infidel pe-o vreme, special, ea va rămîne indiferentă. Tu te vei supăra, vei face scandal, ea se va uita la tine c-o sprânceană ridicată. Tu vei aștepta să se schimbe ceva, ea va continua să te ignore. Atunci tu vei lăsa mîinile în jos și te vei dezamăgi de tot, și vei renunța. Și, din depărtarea ta confortabilă și europeană, sau transoceanică (fiecare cu destinația sa de vis), oricum te vei interesa de sănătatea ei, și cu cine mai e, și ce mai face acum.
      Și, într-o zi, poate te vei hotărî s-o iei de la capăt.

       Aseară am făcut un mic sondaj în mesaje pe facebook. am pus o singură întrebare: dacă ai putea să nu fii aici, unde ai vrea să fii, acum? Răspunsurile au fost diverse:
  - undeva cald (țările calde, mare, soba bunicii, acasă la mama). De o parte e de vină Termocom-ul, fiindcă acum chiar e frig în case. De altă parte, răceala dintre relații e resimțită chiar și-n aer.

 - undeva romantic ( o cină cu lumânări, o căsuță în Provence, o cabană la munte, în liniștea toamnei- toate alături de persoana dragă). Toamna ne-a făcut apatici, încât cerem dragoste chiar și de la o fantezie.
 - nepanimaiu, pentru ce ție asta, da ce-mi dai dacă răspund, oboje- unii s-au simțit cumva atacați de întrebare, sau au preferat să evite răspunsul.

       Eu aseară foarte tare vroiam acasă, la Anenii-Noi. Fiindcă acolo e cel mai frumos și cald, chiar și când e frig. Fiindcă la Moldova toamnele. Și, de fiecare dată , printre destinațiile de vis este și casa mea de la Chirca.
      Un prieten, Roman, spunea, despre relații: E ușor să trântești ușa și să pleci. Da ia tu încearcă și rămâi și luptă.

Ea este

          În ochii mei sunteți toate câștigătoare. Ați câștigat tot respectul meu și al multor altor persoane, de la care am primit mesaje, credeți-mă pe cuvânt. Ați primit cuvinte de laudă, apreciere și mirare de la cei, care vă cunosc în realitate, sau din online, pentru faptul că puteți și arătați la fel de frumoase și pline de viață, ca și cu machiaj. Nu am spus și nu voi spune niciodată să nu folosim deloc cosmetice. Uneori, să fim sincere, numai un ruj potrivit poate să te readucă la viață. Dar acest proiect mi-a demonstrat mie, precum și vouă, sper, că uneori doar un pas radical poate să te scape de un complex inutil, ca apoi să-ți arate un nou mod de a gândi.
          Mi-a fost foarte greu să deliberez. Am probabil la fiecare din participante un model de makeover. Și-mi placeți voi toate pentru încrederea în sine. Și pentru faptul, că ați putut să vă încredințați acestui experiment.

          Majoritatea dintre voi sunteți active pe Facebook, de aceea am avut ocazia să mai cotrobăiesc printre pozele voastre. Aici am putut să iau și decizia finală. De data aceasta, câștigătoarea noastră este Veronica Țurcanu.

     

.

        Veronica este o curajoasă zi de zi. Este una din fetele, pe care te miri să le vezi machiate, cîteodată. Cu toate că, după spusele ei:
- are cearcăne întunecate pronunțate sub ochi
- sprâncele nu sunt atât de dese precum și-ar dori
- tenul este neuniform și o împinge spre fond de ten și corectoare,
        Veronica se simte cel mai bine atunci cînd nu este machiată. Fața ei emană lumină chiar și cu pielea de culoare măslinie. Ochii exprimă zâmbet și încredere în sine, zâmbetul este cald și binevoitor. Și asta o face mai frumoasă decât dacă ar fi machiată de un profesionist. Mi-a plăcut că, chiar și atunci când are mici probleme cu pielea, nu face din asta mare caz.

        Așadar, am decis că ea merită să câștige acest concurs, din simplul motiv că reprezintă asta. Pe Veronica o așteaptă o sesiune gratuită de makeup la centrul de frumusețe "Diva-D", o ședință foto cu procesul de makeup, precum și rezultatul, pentru revista "15 minute", și un bilet la un eveniment foarte frumos pentru femei tinere și profesioniste, "Women's Summit".
        Felicitări, Veronica! Sper să te bucuri de premiu.

        Celorlalte participante vă mulțumesc din suflet, ați făcut din micul meu experiment o experiență cât se poate de frumoasă! Sper ca, atunci când mai vin cu vreo idee, să fiți la fel de receptive. Ne auzim de bine! ;)

FEMEILE

   Am vrut să vă spun că vă mulțumesc tuturor. Și că sunt foarte mândră. Nu de mine, tot de voi. De faptul, că ați reacționat cât de frumos posibil la ideea asta a mea cu pozele nemachiate. Bărbați și femei, am primit un feedback neașteptat de pozitiv și încurajant de la toți. Bărbaților le mulțumesc aparte pentru obiectivitate. Femeilor le mulțumesc pentru curaj. Nu e ușor să te uiți adevărului în față. Dar iată aceste 26 de femei încrezătoare, care s-au debarasat de un complex destul de serios, astăzi vă privesc cu toată sinceritatea în ochi. 

                         ANA

         
                 
                              MARIANA    

                        CRISTINA

                 VICTORIA

               VICTORIA

                            ELENA

     
                               ADELA

                         IONELA

                    NATALIA

                            TATIANA

                           ELENA

   

                        IRINA

       

                           LIUDMILA

                               ANA

                            ALICIA

                                 LUCIA

 

                            OXANA

            VERONICA

                         OLESEA

                           RODICA

                        TATIANA

DIANA

DIANA

                     TATIANA

MARCELA

                                                   OLGA

     Mâine se fac deciziile. Azi se salută  femeile. Cele de lîngă noi, cele care se trezesc lîngă noi, care plâng sau râd lîngă noi, cele care sunt adevărate.:)
     Ne auzim mâine.;)

Eu cu mine

   Gata. M-am săturat.
 M-am săturat să tot aud că femeile noastre, presupunîndu-se că sunt unele dintre cele mai frumoase din lume, ajungând pe scaun la coafor sau la make-up, încep să găsească scuze care mai de care pentru frumusețea lor naturală. E uimitor să vezi cum o femeie autoritară, sigură pe sine, devine un ghemotoc nesigur de complexe, când se trezește fără machiaj, cu părul strâns, în fața unui om străin. Se simt de parcă le-ai fi dezbrăcat de haine și le-ai fi pus în lumina unui reflector. Unele din ele chiar nu se simt bine pînă nu le pui măcar stratul de fond de ten, să le ascunzi pielea.
 "Vai, am niște riduri groaznice, de când am născut un copil... Ah, ce să fac cu părul ăsta rar, care tot cade....Eu deobicei nu am așa pete de pigmentare, și nasul e cârn, și ochii sunt mici, da de sprâncene nici nu mai pomenesc, că mi se strică din cauza urechilor..."

 Dragele mele, suferindele mele femei: eu nu diminuez nici uneia problemele, pe care vi le descoperiți sau născociți zi de zi, la sine. Dar hai să fim realiste. Hai să ne dăm cîte o palmă prietenească și să ne trezim. Vreau să te uiți, draga mea prietenă, foarte atent la tine, dimineața în oglindă. Vreau să începi să te iubești. Vreau să începem toate să iubim ce avem, apoi ceea ce vrem să adăugăm. Dacă ni s-a dat să avem nas cârn, atunci zic să facem din asta un atu. Dacă avem ochi de formă, cică mică, hai să facem din asta sărbătoare.

 Eu am gând să vă provoc la ceva îndrăzneț. Facem concurs de fotografii. Vreau să-mi trimiteți pe mail o fotografie cu fața voastră în prim-plan, fără gram de machiaj. Doar fața. Doar tu. Așa cum ești dimineața, așa cum te iubește bărbatul tău, așa cum poți fi sinceră numai cu tine.


Condiții:

1. În cadru trebuie să fie doar fața. Părul pe spate.
2. Lumini speciale, pregătiri în prealabil- nu. Doar lumina zilei, care să dea direct pe față, fără      umbre sau contra-jour. (lumina să nu fie din spate)
3. Fără Instagram, Photoscape sau Photoshop. Eu le știu pe toate, și pot face diferența dintre     o fotografie retușată și una neatinsă.
4. Eu mă pricep foarte bine la machiaj. De 7 ani, adică. Așa că voi putea detecta pe față orice        tip de machiaj.
5. Poza trebuie să fie făcută cu un aparat de fotografiat bun, sau după posibilitate, cu un                aparat foto de la un telefon cu rezoluție bună.
6. Vârsta participantelor trebuie să fie cuprinsă între 22 și 40 de ani.

Pozele primite vor fi publicate în următorul articol, aici, pe blog. Pozele le trimiteți pe adresa dikutza@gmail.com, cu prenume, vârstă și câte 3 puncte pozitive și negative, care după părerea voastră, vă caracterizează fața.
Rezultatele vor fi primite timp de 2 săptămîni, după care eu voi desemna câștigătoarea într-un articol argumentat.

 Premiul pentru cea mai sinceră și curajoasă este o sesiune gratuită de machiaj, pentru orice ocazie, chiar și de mireasă, la centrul de frumusețe Diva-D.

Eu vă îndemn să fiți curajoase, să lăsați la o parte lamentările artificiale și să fiți sincere. :)

Ca exemplu, prima poză va fi a mea. Cea mai sinceră poză cu mine, făcută vreodată.

      Mă numesc Rodica, am 25 de ani.

   
      Nu îmi place că:
   - nu am culoare uniformă a pielii, împărțită în zone roșii, gălbui, am cearcăne destul de               pronunțate, albăstrui.
   - am o mimică foarte dezvoltată, deci pielea formează riduri mimice pronunțate. (lucru               incontrolabil)
   - nasul e rotund, necesită corecție la machiaj.

      Îmi place că:
   - am ochi căprui întunecați mari, migdalați, o formă foarte comodă.
   - am pomeți ridicați rotunzi, rumeni, care se ridică atunci cînd zâmbesc.
   - am buze destul de subțiri, dar cu un contur frumușel, expresiv.
   

    Iată cum se face. Sper să fiți și voi cât de sincere posibil, și să descoperiți, cum am făcut-o și eu, că de fapt, ai nevoie de mult mai mult de 3 puncte, la ambele capitole. De aceea provocarea mea e să vă rezumați la esențial și să lăsați născocelile.
    Aștept cu mare drag pozele voastre, care nu ar fi, promit să vă evaluez cît de obiectiv posibil, și cu un premiu pe măsură.
    Riscați! :)

Postulatele unei vacanțe

   Pe cât de tare poți să vrei în vacanță, pe atât de multe piedici îți vor sta în cale.


   Când totuși ajungi, îți vine să pupi orice perete și fir de nisip.


   E foarte greu să încerci să miroși marea toată dintr-o dată. Te îneci. Nu de miros greu, ci de prea mult miros frumos. E prea mult aer curat dintr-o dată.


   Prima zi, în care trebuie să apari cu piele albă ca de pui broiler pe o plajă plină de mulatri, e strașnică și plină de inhibiții. Te simți absolut extraterestru. În genere, dezbrăcatul frumos nu se dă tuturor.


   Berea, absolut toată, e gustoasă la mare. Aceasta e o băutură de savurat în soare, pe nisip, cu un pește afumat. Miraculoasă licoare, zic eu.


   Părinții în vacanță se transformă, neobservat, în copii. Sunt mai alintați un pic. De la dorința de a se odihni la suta de procente s-o fi luat poate...


   Terapie intensivă de curățare: ceasul băgat adînc în buzunarul de la valiză, laptop-ul luat numai pentru filme, fără acces la internet, telefon deconectat. Trăiești după soare, râzi de la glume spuse de cineva real, nu citite pe facebook, mănînci un harbuz cât casa fără să vrei măcar cît de puțin să-l pui pe instagram și te bucuri că ești așa cum trebuie să fii. Real.


   Se întîmplă cîteva lucruri stranii. Unul ar fi să îți fie atât de dor de unii oameni rămași acasă, că îi visezi frumos noaptea următoare și asta îți pare ca o scrisoare primită din cosmos.
  Sau altul ar fi să te bronzezi în liniște, să absorbi cu pielea căldura soarelui, cînd un pescăriș de sus îți azvârle în palmele deschise o jumătate de pește, proaspăt prins din mare. Un fel de welcome din partea mării.


   Dragi oameni cu copii mici, mă adresez vouă: dacă nu sunteți siguri că odrasla nu știe cum să se comporte în public sau voi ați uitat să învățați asta pe copil, NU-l luați în călătorii lungi, la mare!!! Concluzie: Educați-vă copiii.


   Se întâmplă să ai un moment unic de legătură cu natura, cu originile. Stai în lumina apusului, băgat pînă la gît în apa mării, care are o culoare inexplicabil de frumoasă ( serios, eu nu știu cum să definesc culorile celea), te legeni după voia valurilor, și privirea ți se contopește în violetul cerului. Și te simți apă, sirenă, stea, val, numai nu om. Un singur moment din ăsta ți se va da.


  În nisip se poate îngropa absolut tot: scoici, amintiri, sîmburi și coji de semințe, crabi, iarăși amintiri.


   Dacă aveți dușmani și nu știți cu ce să-i mulțumiți, trimiteți-le o cireadă de țînțari. Nu există nimic mai groaznic decât o cireadă de țînțari.


   Starea de legumă, în care te afunzi, ajungând la odihna binemeritată, dezvoltă niște idei foarte progresiste și niște concluzii genial de simple. Paradoxal, dar nevrând să gândești, gândești cel mai bine.


   Cărți bune de citit= bronz calitativ.


   Dacă vrei să-ți iubești drumurile și țara și pe Chirtoacă, du-te pe drumuri ucrainene.


   Dacă o să vezi fețe încruntate și serioase la odihnă, ăștia-s moldoveni.


   Un bărbat adevărat, când își ia soția la dans, trebuie să poarte numaidecît geanta acesteia cu diferite pietricele pe umăr. О Боже какой мужчииинаааааа!!!- este piesa perfectă pentru asta.


   Dan Bălan este un star în Ucraina.


   Cei mai buni interpreți de muzică ușoară au lucrat în restaurante la mare. Atâta versatilitate neostenită nu am auzit demult, note înalte și profesionalism maxim.


   Axiomă: Eu voi fi etern îndrăgostită de mare. Nu va fi perioadă în care să nu vreau să văd marea. Mulțumesc, vacanță!

 


   

E frumos

Oooff, praf și ață de păianjen pe blogul meu. Am fost cam lenoasă eu ultima lună. E timpul să fac curat.

 
   Când vezi atâta urât primprejur, începi să vezi numai frumosul. Și e mult mai bine așa. E mai ușor să vezi lucruri frumoase, să vrei să te înconjori de ele și să respiri frumos. Eu ultima vreme am început să închid ochii la prostii minore, am început să respir și să văd și să gândesc ce vreau eu. Și dacă vreau să-mi fac o coroană de flori mari pe cap, mi-am făcut.

   Mă bucură mult faptul că individualitatea a devenit un nou mod de a trăi al orașului. Fie că ne ducem la diferite festivaluri, sau că luăm lecții de cusut ii, sau că grămădim la un loc un cârdișor de fete zâmbărețe și le vedem cutreierând orașul pe biciclete tot atât de colorate ca și ele- toate astea fac bine sufletului și bucură ochiul.

   Am fost singură la muzeu. Eu la întâlnire cu mine. Am reușit să tac, să nu mă gândesc la nimic și să absorb istorie. Am reușit să descoper exponate, care îmi scăpaseră din vedere, când veneam cu cineva. Așa e și-n viață.  E destul doar să taci și să observi.

   Am reușit să-mi confirm, a câta oară, faptul că am cu cine mă mândri în țara asta. Sunt oameni frumoși, care mișcă lucrurile, nu se vaită de neputința sau lenea lor. Mă bucur încă o dată s-o fi cunoscut pe Elena Zbârnea, frumoasa femeie, care creează și mai mult frumos. Rochia infinită, pe care a adaptat-o în stilul său, deja consacrat, al unei rochii vaporoase și feminine, m-a dat jos literalmente prin opțiunile și versatilitatea unei bucăți de stofă. Rochia atârna pe umeraș ca o bucată de pânză călcată. Când a ajuns pe manechin, mi-am dorit să am și eu una numaidecât. Fetelor, imaginați-vă: 30 de rochii în una singură! E o rochie care-ți permite să fii propriul designer, să te joci cu fantezia și posibilitățile tale. Și, mai ales, dacă ajungi la vreun eveniment și cineva are un model similar, te duci frumos la baie și o schimbi instant pe-a ta.

   Mă bucur să-l fi cunoscut pe Victor Lutenco. Cântecul cela, "Eu mișc Moldova din loc", e despre oameni ca el. Tot țin să-l întreb, când o să-l văd, cum se face că un om, care a călătorit atâta pe meleaguri străine și, vai, atât de frumoase, oricum revine cu mare drag acasă, într-o țară mai mult decât defectă din foarte multe puncte de vedere, și reușește s-o laude așa de bine în poze. Adevărul e că noi avem o țară mult mai frumoasă decât oamenii care trăiesc în ea. Avem o țară ca o floare. Numai că nu udăm floarea la timp.
   Programul DOR, implimentat pentru prima dată anul acesta, care presupune încadrarea copiilor din diaspore din alte țări, într-o tabără de vară, în Moldova, cu diferite activități culturale, e cea mai frumoasă idee auzită de mine în ultimul timp. Biroul pentru Relații cu Diaspora, condus de Victor, a făcut progrese foarte frumoase într-un timp atât de scurt, încât ar trebui să fie pentru toți o lecție de "se poate, domnule!".

   Mă bucur foarte mult de frumoasa mea zi de naștere de anul ăsta. Eram atât de apatică, încât nici n-am făcut o retrospectivă înainte de ea. E o chestie tare interesantă să-ți dai seama că timpul trece atât de repede și ajungi la vârsta, de la care aveai niște așteptări uriașe, dar te pomenești cu realizări absolut diferite. Nu mici, foarte bune realizări, dar cu totul altele. Să se fi uitat Rodica de 18 ani la cea de 25 de ani, de acum, ar fi fost de-a dreptul șocată. Dragă Rodica de 18 ani, pot să te liniștesc: nu mai ești roșcată ( Slavă cerurilor!), ai învățat să duci un dialog relativ decent cu lumea, nu te mai superi cu lacrimi pe absolut toate fleacurile, ai învățat să glumești cu toți și despre toate și ești într-o perioadă superbă a vieții tale. Crede-mă, e mai bine că nu s-au realizat unele vise pe care le aveai, fiindcă asta nu ești tu. Și nici eu nu sunt asta.

   Mă bucur că am prieteni foarte frumoși. Am avut o zi de naștere beeeestiiiiaaaalăăăă!!! Vă doresc tuturor așa o zi! Să vă desenez: Te trezești de dimineață, pe la 10, și vezi roz în fața ochilor (unghiile), bei șampanie în loc de cafea, dansezi prin casă pe cântecul preferat al momentului, primești telefoane, felicitări, te duci la lucru și NU lucrezi, dar sărbătorești cu fetele colege faptul că ești cea mai tînără veterană a salonului (eu sunt una dintre primele angajate). Stai cu mama, pe care n-o vezi prea des, 3 ore și vorbești despre tine, despre ea, despre ce mai faci și ce mai simți. Vine fratele și te cuprinde strâns cum numai el poate, să te ducă la party. Tata te sună să te felicite și își înghite lacrimile de mîndrie pentru fata tatei, și-ți spune că ești cea mai bună fiică, pe care ar fi putut s-o aibă. La party ajungi și le vezi pe 2 dintre cele mai bune prietene ale tale, Nicolle și Olesea, care s-au ocupat de organizare, care te-au surprins anul ăsta prin inițiativa fermă asupra petrecerii. Inițiativă fermă, adică nu am prea avut de ales, fapt pentru care le mai mulțumesc încă o dată și le declar iubire. Și vine lume, multă lume, frumoasă lume, și toată dragă mie. Se cântă, se dansează, se cuprinde și se pupă. Și ajungi acasă a 2-a zi, la 6 dimineața, cu brațele pline de flori și cu zâmbetul pînă la ceafă.

   Mă bucur că pot totuși să văd lucruri frumoase. Mă bucur că soarele iese pe strada mea, indiferent de vremea de afară. Mă bucur că răsar la orizont proiecte și posibilități noi, și că nu am avut nici un motiv de a mă plînge de anul, care a trecut. Tînără și neliniștită. Și e frumos așa.
 :)

LOREEN

 

    Așa e ea. Uite-așa. Măcar că poza e blurată, măcar că era 4 dimineața și ea era frântă de oboseală- toate astea nu puteau ascunde focul din ea. Veselă, amabilă, modestă și neașteptat de prietenoasă.

    Vineri seara, "Drive" a găzduit un recital de excepție al lui Loreen, cu ocazia închiderii sezonului. A fost incendiar, acest fenomen de femeie a reușit să miște din loc și pe cele mai glamuroase apariții, și pe cei mai înțepați pațanași. A ieșit pe scenă și ne-a dat o scurtă lecție despre distracție și muzică. Și despre glas adevărat, care vine de undeva mai lăuntric decât coarde vocale. A venit și ne-a inspirat să iubim cu adevărat.

      Îmi era foarte interesant să urmăresc fețele vedetelor noastre autohtone, în timp ce cânta Loreen. Diana Grigor, Kătălina Russu au fost 2 dintre reprezentanțele noastre scenice, pe care le vedeam mai de aproape. Îmi plăcea să urmăresc grimasele lor de: dap kaneșna, ea je nu-i de la noi, la noi artiștii nu-s apreciați, la noi e rău, la ei e bine...Nu, dragii mei. Nu. E vorba doar despre muzică. Talent, care se tot desăvârșește, pasiune față de ceea ce faci, simplitate, modestie și scop cu adevărat nobil. E vorba despre muzică. Ca să nu mai pomenim că femeia asta nu face playback.

    Am avut o ocazie unică de a vedea dintr-o altă perspectivă toate bliostocikele estradei noastre. Fiindcă asta e muzica la noi, majoritatea ei, cel puțin. Bliostocike peste plastic. Și, de altă parte, m-am delectat cu un performance bun: voce, atmosferă, muzică, energia debordantă a lui Loreen, care se revărsa în egală măsură peste cei circa 200-300 oameni din club. Aștept cu speranță ziua când o voi vedea într-un concert mare, în aer liber.

     Mulțumesc mult organizatorilor, a fost o reală plăcere și o ocazie de nedescris să o fi cunoscut. Lui Ion Istrati și Victor Dicov un mulțumesc din suflet aparte, știu ei pentru ce.;)


        If you want the power, be the power!
     

O familie mioritică

   Vitea e pațan. Vitea chiar e pațan maladeț. Tare pantovîi, are mulți drugani, kenți și coreși. Mama îi trimite bani de la Italiea, tata de la Franța, pentru ca Vitea să meargă la facultate. Dar Vitea nu merge. El se duce în diferite zavidenii elitare, precum Sity, Buztaim sau Favorit. Acolo Vitea învață că padrugile iubesc să fie fotcăite de fatografi și de mobile crutîie, care au filtre diferite. El mai învață și că padrugilor le place să le pui un kaktălicik, de dorit să aibă umbreluță.
 
   Într-o seară Vitea a văzut-o. Ea era așa de frumoasă, dădea din buci cel mai tare, și avea o rochie tare strâmtă, în care reușise să bage toate straturile grăsimii sale. Mergea pe niște pantofi rozovi, alunga toți băieții de pe lîngă ea. Așa că Vitea a hotărât s-o cuecerească definitiv și l-a chemat pe pațanul cela cu căldarea de trandafiri și i-a cumpărat pe toți, cu tot cu căldare, pentru ea. Ea a apreciat gestul, toate padrujtele au început a scheuna de plăcere: faaaaa, și di clasna, el jă îi bogat matincă... Dar ea s-a arătat mai puțin disponibilă. Atunci Vitea a mers în ofensivă și a invitat-o la un kaleancik. Când au adus kaleancikul, Vitea deja aflase că pe ea o cheamă așa cum se numește, deci așa cum s-au inscălit părinții. Că doar nu i-ar fi dat numele din prima. Așa că el a zis s-o adauge în druziea pe Adnaklasnici. Peste încă o minută, de pe tabletka lui Vitea, Kisunea(NeTvoiaKaraleva) și VityokXX23Boomer erau drugi. În acea seară el a condus-o acasă. Acolo Sveta (așa o chema pe Kisunea) i-a dat o pupătură franceză lui Vitea, deși l-a avertizat din start că ea nu-i de-aiasta și că dacă i-o trebuit o pr*șm*ndovcă de club, ne po adresu a ajuns. Sigur, Vitea, după sărut, știa culoarea chiloților ei și cum îi miroseau sânii.
 
   Așa a început marea idilă a secolului. Toate șașlîcurile, toate tusovcile și toate discotecile nu se făceau dacă Sveta cu Vitea nu erau prezenți. Sigur, Vitea era turbat de mânios că Sveta l-a mințit că nu s-a pupat cu Andrușa, druganul lui cel mai bun. Iar Sveta era aproape sigură că Vitea s-a culcat cu Natașa, fosta ei colegă de școală. Dar se iubeau. Ea era cel mai frumos cadou al sorții, pana dragostei, care i-a atins cu efemera-i mișcare sufletul pângărit de singurătate. Cel puțin așa spunea statusul lui. Iar el era cel mai dorit, cel mai așteptat, pilonul vieții ei, sprijinul și amorul ei veșnic. Iarăși, statusul ei. De ziua ei, Vitea i-a adus comandă de la gara din Moscova cel mai mare, cel mai pufos, și cel mai rozov (ciclamen de rozov) iepure. Gigantic iepure. Și desigur, căldarea de trandafiri. Sveta avea deja poză nouă de profil.
     După o relație mai mult decât stabilă de 6 luni, Sveta a început să se simtă rău. După o scurtă vizită la medic, Vitea a aflat că tinerețea lui brusc s-a terminat. Sveta a zaletit. Și se bătea de ceasul morții că nu face avort și că el trebuie să se însoare cu ea. Mamele de prin Italiea au fost sunate, și peste câteva zile erau revenite acasă. După câteva zile de scandal între familii, că cine a curvă și cine e kobeli, cele două clanuri au hotărât să-și căsătorească copiii. Ce-o să zică lumea de-un copil născut fără căsătorie???.. Deci, nuntă. Și, precum copiii le erau mezini și dragi ca ochii din cap, cele două familii au luat credite pentru nuntă. Nunta se fixase la un local mai mult decât luxos și kitshos din centrul orașului. Rochia, costumul, accesoriile, mașinile de nuntă și toate alte atribute ale nunții- pline de bliostke, roz, puf. Fiindcă așa arată scump și la modă, și fiindcă așa vrea Sveta. Da unei adolescente gravide nu-i poți refuza nimic. Sigur, nunta s-a jucat cu scandal, cele 2 familii s-au întrecut la cumpărat cele mai scumpe plasme tv, frigider, pături și pleduri. După ce și-au aranjat copiii la casa lor (la gazdă), părinții au plecat înapoi prin alte țări, să întoarcă datoriile. Așa a început viața în familie. Vitea a cumpărat cu banii de la nuntă o Dacia, și s-a angajat la o companie de taxi. Vezi, el era antreprenor cu viziuni de viitor, el investise banii. Sveta cu altă parte din sumă a trecut un curs de frizerie, apoi a investit o mare parte în produse Amway, pe care se tot chinuia să le bage pe gât colegelor de la alimentara unde se angajase temporar. Vezi, ea tot avea un plan, ar fi ajuns un mare dealer de cosmetice, ea jă-i așa de maladeață și frumoasă.

   După încă ceva timp Vitea tot mai des mergea după lucru cu mașina la Ciocana, cică avea un domn care lucra nuș-la-care minister și ieșea târziu de acolo. Vitea, sigur, deja era gras și nu ieșea cu zilele din șorții-capri, cu pătrățele, și maioul cu Manchester United. Așa că Sveta nici că se gândea la altceva.  Pînă când, o bună padrugă de-a Svetei a chemat-o într-o seară la o plimbare. Au ajuns la o saună, la Ciocana, unde Sveta a văzut cu ochii săi cum Vitea îi făcea masaj în pielea goală unei babe. Baba arăta mai sofisticat, dar era cu mult mai bătrână decât ei doi. A 2-a zi, acasă la Vitea și la Sveta zburau farfurii și scaune, până când Vitea a hotărât să-și liniștească fumeia cu un toc de bătaie. De atunci Sveta nu vede bine cu ochiul stâng. Și bea. Bea mult. Francesco, băiețelul lor, numit după modă nouă, vede toate astea și se duce să-și mai prăjească niște cartofi. S-a fript deja odată cu tigaia, când avea vreo 5 ani, dar mama a spus atunci că până la nuntă o să-i treacă. Cicatricea de pe frunte, mare de-o palmă de-a lui, drept că se mai micșorează parcă...sau nu..

   Aș vrea să spun că această istorie e un pamflet. Aș vrea foarte mult.

   P.S. Această istorie nu e o generalizare. E doar o istorie.

Ce să-ți fac?

    Ce să fac cu tine, atunci când mă trezești noaptea și mă chinui? Ce să fac cu tine când merg pe drum, pe multe drumuri, merg să plec de la mine, și ajung tot la mine?

    Ce să fac cu tine când vreau să te cuprind, să nu te doară? Cum să te cuprind așa, să treacă pentru totdeauna? Ce să fac cu tine când sângerezi? Ce să fac cu lacrimile tale?

    Ce să fac când tu vrei muzică și dans și artificii, pe care nici noi împreună nu le găsim? Ce să fac cu tine când nici cu mine nu știu ce să fac?

    Ce să fac cu tine, suflete? Să te vând nu vreau, să te las nu pot, să te port e greu.

    O să-ți cânt o melodie. E lirică, curgătoare, tragicomică, poate chiar zăludă, dar a noastră. O să cântăm cu tine, suflete, să ne ungem pe zgârâieturi cu note muzicale, și ne vom înfășura cu un portativ. Și când nu vom mai avea semne de întrebare, vom merge de mânuță pe aceeași cărare. Și vom cânta altceva.

Viața de după Paște

 

  Cât de frumos era acasă, și cât de parfumat... Mă prind a câta oară la gândul că n-aș pleca de acolo, dacă aș avea ocazia. Sau poate n-aș pleca din copilăria mea frumoasă, fiindcă asta reprezintă casa mea. Și mă apucă dorul să n-am griji, să n-am graba de-a pleca de-acolo. A 2-a zi după Paști m-am simțit constrânsă de propria mea casă, de spațiul împărtășit cu toți ai mei, și de faptul că trebuie să-i văd pe toți 3 într-una. M-am simțit și foarte vinovată că n-am vrut, realmente, să plec în vizită la rude, prin sat, fiindcă îmi era foarte lene să mă mișc. Graba asta constantă a orașului, rutina și gălăgia cotidiană m-au molipsit. A 2-a zi jinduiam ceva gălăgie. Era așa o liniște acasă la mine, că-mi țiuiau urechile.

  

  Mi-era dor de mama, de tata, de ei împreună și de fratele meu. Mi-era dor să stăm toți la o masă la cină și să discutăm dramele familiale ale vecinilor noștri. Mi-era dor ca ai mei să se laude cu grădina bogată în roade, pe care o cresc și anul ăsta cu atâta sârguință. Mi-era dor ca tata să mă ducă prin toate colțurile grădinii și să numească toate soiurile noi de struguri, pe care eu nu le voi ține minte oricum, iar mama să-mi povestească despre cele mai noi peripeții ale ei cu motanul. Mi-era dor ca frate-meu să-mi povestească istorii IT-șnicești înțelese de mine doar pe jumătate. Nu mi-era dor, însă de mine. Fiindcă, în sânul familiei mele fiind, mă tot gândeam ce se mai întâmplă prin oraș. De parcă orașului ăsta i-ar păsa de mine... Orașul m-a întâmpinat cu zăpușeală, intoleranță și aversiune. Și mie asta îmi place.

  Straniu lucru, am realizat toate astea fix în minuta când am urcat înapoi în autobuz, să revin la oraș. Și, de cum am ajuns, am vrut înapoi. Straniu lucru.

  

Moldova, tu je ai talent!

  Foarte multă lume a râs la auzul zvonului că se lansează Moldova are Talent, la noi, franciza vestitului concurs american, realizat în 56 alte țări. Deci, Tajikistan are talent, Burkina Faso are talent, Cehia are talent, Turkmenistan are talent, iar Moldova...nu-l are? Ce avem noi, de suntem un norod atât de frumos, cîntăreț, dansator, maiestuos și...așa de rușinos? Ce mai e și cu frustrările astea de: oooof, nu, eu pe scenă, nuuu, ce-i cu tine, eu la camera de luat vederi, eu să cânt și cineva să spună că asta-i rău...da ce-or să zică vecinii, colegii, neamurile? Da ce să zică?! Poate vor zice că you sucked big time, sau poate vor spune că... ai o voce incredibilă, că te miști frumos, că poți învârti cercul la talie ca nimeni altul, sau că pur și simplu ești cel mai curajos cunoscut al lor.  Cel mai curajos dintre prieteni este un titlu mult mai frumos decât cel mai rezervat și calculat dintre prieteni.

 Eu vreo 2 su 3 ani în urmă am făcut asta: 

 Spontaneitate totală. Eram la o cafea cu niște prieteni și, când mi-a sunat telefonul cu ringtone-ul ăsta, eu am făcut câteva grimase, cică, funny. Pe urmă, Negru m-a rugat să repet asta pe toată piesa, și el să filmeze. După cum s-a adeverit mai târziu, devenisem cam virală prin oficii, în pauzele de cafea. Lumea îmi zâmbea pe stradă. Da, a fost un mic moment de incomoditate, din cauza faptului că n-am fost deprinsă cu tipul ăsta de atenție. Dar, la urma urmelor, ce e rău în capacitatea de a face pe cineva să râdă? Cât ne costă să dăruim câteva minute de distracție cuiva? Nimic, mai ales dacă putem face asta destul de binișor. Poate doar ceva curaj și dezinhibare de complexe absolut stupide.

  Anul ăsta, la rugămintea lui Eugen și, în cadrul unui proiect frumușel, organizat de TeliaSonera pentru Eurovision, în care lumea din mai multe țări trebuie să facă un video-spoof la piesa Euphoria de Loreen, am făcut asta:

  Da, a fost tot o spontaneitate. Am avut fix 3 minute de filmat, înainte să înceapă furtuna pe capul nostru și pe obiectivul aparatului de fotografiat. Mi s-a spus ce se cere de la mine, am făcut. Nu, nu mi-a păsat de trecători, nici de sabia lui Ștefan, eu intuiesc că el a ținut cu mine. Nu, nu m-a interesat ce vor zice călătorii celor 3-4 troleibuse și zeci de mașini, când mă vor vedea de pe geam, scuturând părul în toate bătăile vântului. Mi-a păsat doar de faptul, că cineva oricum ar trebui să facă ceva ieșit din comun, pentru ca țara noastră să fie remarcată. Orice tip de creativitate se saluta, în acest caz. Și dacă eu asta pot face, de ce-ar fi să-mi pese de opinia publică? De ce-ar fi să-mi pese de refulările voastre din copilărie, sau din școală, sau de mai știu eu unde? De asta am făcut-o.

  My point:  eu nu spun că-s foarte talentată, și acest articol nu este despre mine. Acesta este articol despre curajul tău de a fi cine ești, în baie, sau în camera ta, sau când nu te vede nimeni. Fiindcă, dacă știu numai vecinii și pisica ta că tu cânți bine, ce folos din visele făcute, pe miez de noapte la o insomnie?  Și dacă poți dansa ca nimeni altul/alta, de ce să nu ai curajul să arăți asta? Fiindcă te temi să ratezi? Foarte bine! Ai ratat deja, până acum, cât ai stat cu 3 lacăte puse talentului tău! Acum nu-ți mai rămâne decât să pășești înainte.

 Concursul ăsta funcționează pe curajoși, pe cei care nu se tem să vorbească în numele său și mai ales pe cei care nu lasă acordul comun, deprinderea să decidă ce înseamnă să fii talentat. Talentul poate proveni din cele mai neașteptate porniri ale creației, din cele mai umile origini. Dar, atâta timp cât vine, avem șanse să ne înconjurăm de frumos, peste tot.:)

  Poate o să încerc și eu să merg cu vreun număr artistic la preselecții. Aș putea place juriului, sau aș putea pur și simplu să-mi mai cîștig 3 puncte de self-esteem prin faptul că mi-am sfidat principialitatea. Și poate o să te văd și pe tine acolo.;)
  

De Jubileu

   Eu sunt fată. Amatoare de bere, nu consumatoare de regulă, ci doar o fată amatoare de bere. Să fiu sinceră, nu prea consum bere Chișinău, poate doar blondă. În rest, am câteva brand-uri de bere, pe care le prefer.
   De curând, câteva persoane au hotărât că eu sunt blogger-iță și trebuie să fiu invitată la offline-uri cu alți bloggeri. Zic merci și merg, să prind câte ceva interesant în cap, să mai amestec cunoștințele generale. Ieri am fost invitată la un offline cu bere. Fix așa mi s-a spus: Rodica, hai la un offline cu bere. Și am mers.

   Ce n-am știut e că era un offline organizat pentru bloggeri de către compania Efes Vitanta Moldova Brewery, reprezentanții berii Chișinău. Motivul era unul cât se poate de frumos, aniversarea jubileului de 140 de ani a companiei, și cu acest prilej, lansarea unei beri speciale "De Jubileu". 

  Această doamnă, Nadejda Onescu, șef asigurare calitate la EVMB, ne-a arătat cum se face corect și concis o degustare de bere, și care sunt cele mai mari greșeli, pe care le-am putea comite în analiza unei beri bune. M-a surprins să văd o prezență atât de drăguță vorbind despre bere.
  

  Așa arată berea jubiliară de la Chișinău, o idee unică de aspect, foarte atractivă, spun eu. S-a mizat chiar și pe asta, între bloggeri și reprezentanții companiei, care imagine va fi mai atractivă pentru consumatori. Miza este tot atâta bere cât greutatea în kg a câștigătorului. Am pus și eu o miză, vedem ce iese.
  Gustul m-a surprins. E o bere bună, gustoasă, îndestul de amară/dulce, care îți umple gura de gust, e consistentă și jucăușă. Specialitatea sa este componența de 2 tipuri de malț și 4 tipuri de hamei, ceea ce îi dă o savoare deosebită. Bate la cap după 5 minute.:)

  Aspectual, e o idee destul de fresh pentru Moldova, considerând că practica asta a adus roade în mai multe țări, și chiar marii designeri au conceput etichete haute-couture pentru branduri de băuturi recunoscute mondial.

  

  Nenea paznic a participat la discuție, a ascultat atent toată informația, chiar și de după gard. Reprezentanții companiei l-au fericit cu o bere rece de la prezentare, din ediția jubiliară.


  A fost un offline tare nice, cu toate că nu sunt o consumatoare înrăită de bere. S-a vorbit neformal, liber, s-a râs, s-a băut bere. Ce se mai cere de la o seară frumoasă de luni? :)


  Sursă fotografii: luchianiuc
   

Papucii cei frumoși

     Anul trecut a avut grijă să-mi demonstreze cât mai vivid că ceea ce vrei de fapt nu este ceea, ce ți-ai dorit, mai ales atunci când ajungi să ai asta. Ajungi să ai, să fii, să obții.
     Pentru ce ar fi să-ți dorești cât mai multe, să aspiri la ele, ca atunci când le ai, să te dezamăgești crunt? Pentru ce să cauți dragoste eternă ca, atunci când o ai, să cauți alternative ieftine? Pentru ce să vrei cât mai multe în jurul tău, ca atunci când te înconjori de ele, să te apese atât de tare ambianța asta?
 
   Pentru că se merită. Pentru că altfel nu ajungi să prețuiești lupta de a fi dorit și obținut ceva. Pentru că suntem urmașii lui Prometeu și ne place să obținem ceva prin sacrificiu. Pentru că altfel nu obținem plăcuta și multrâvnita durere de a iubi și de a fi iubiți. Pentru că suntem cine și cum suntem- oameni.

   Un exemplu pe cât de prozaic, pe atât de bine resimțit de mine: m-am făcut cu o pereche de papuci noi. Da frumooooși papuci, stilați, taman cum i-ai vedea într-o vitrină și i-ai vrea pe picioare. Nici nu i-am cumpărat, mi-au fost dăruiți. Primele 4 străzi pe care le-am parcurs în ei au fost lovely: eu cu papuci noi, cu muzică în urechi și zâmbet pe față. Următoarele 4 străzi au fost o catastrofă. Fiecare pas era ca un pumnal în călcâiul meu, zâmbetul era o grimasă de scrâșnet. O oroare de bătătură am primit de la frumoșii papuci. Și n-am idee cum i-aș putea schimba, defectul face parte din componență.

   Morala. Unele lucruri, fenomene, persoane din viața asta ori te prind, îți vin, ori ... nu. Atât. Sigur, sunt situații sau aspecte atenuante, care pot schimba ceva, pot ameliora bătătura. Dar n-o vor rezolva niciodată.
   Sau sunt lucruri și fenomene și persoane care îți vin, dar tu încă nu știi asta. Ar trebui doar să deschizi ochii bine și să fii atent la semne. Ai putea primi atâtea momente frumoase împreună cu cineva, pe care nici n-ai reușit să-l vezi bine, dar pe care ai și reușit să pui etichetă. Ah, și etichetele astea! Ar fi trebuit să rămînă pe produse, nu să treacă și pe oameni. Etichetele sunt dușmanii noștri. Dacă reușești să scoți o etichetă de pe cineva și să vezi omul de desubt, o să rămîi uimit/ă ce găsești. Eu am găsit câteva persoane tare frumoase. De pe unele nu pot scoate eticheta, fiindcă ele țin foarte mult la hîrtiuță și lipiciul lor. Eticheta lor le protejează, în timp ce le diminuează.

  Despre papuci. Le mai dau o șansă, îi duc la cizmar. Poate le scot eticheta de Încălțări ale Iadului.

  Be careful what you wish for, cuzz you just might get it. 

Salut de-afară!

   A câta oară mă minunez de voi, dragii mei. A câta oară îmi dau, la fel, seama că n-am de ce să mă minunez. Pe voi nu vă schimbă nimic pe lumea asta, nici cutremurele pămîntului, nici cutremurele politice, nici dramele interioare... Voi vreți să discutați cît mai mult și cît mai despre nimic. Să discutați, să analizați, să treceți în revistă, să obiectați, să bârfiți.

  Azi am primit un buchet de flori, foarte frumușele, de la un vechi cunoscut. Niște garoafe mărunte și roz au răsărit în vaza mea, pe masă, și mi-au adus aminte că pot să primesc flori, necondiționat, numai fiindcă îmi stă bine să primesc flori. Și mi s-a făcut trist pe creier că trebuie să mă minunez de gesturi frumoase. Dar așa este. Nimeni nu mai face gesturi frumoase tocmai din motivul că se poate, și nu te costă nimic, în cele mai multe cazuri. Cele mai frumoase lucruri nu sunt lucruri. Dar tocmai de trăiri și se teme omul. Fiindcă lucrurile pot fi stăpânite, în timp ce trăirile te invadează.

  Pe de altă parte, am mai auzit niște chestii foarte urâte despre mine. Pe cât de urâte, pe atât de...amuzante. N-am putut decât să râd. Când auzi bancuri, așa trebuie să faci, să râzi. Eu mă bucur că sunt atât de importantă pentru cineva, încât să devin tema principală de discuție. Dar constat cu dezamăgire că trăim într-o societate cu gândire îngustă, limitată. O Soțietate, cum ar numi-o Caragiale, cu tertipuri, vorbe pe la colțul mesei, și fără substanță.
  Facebook-ul contribuie la asta foarte mult. De asta, probabil, voi și sta deoparte cât va fi posibil, încât să nu-mi perturbez regimul de lucru. Statusuri-șmatusuri, poze-șmoze, laikuri-șmaikuri..

  Dar, dacă vă uitați atent, afară e viață. Și e viață frumoasă, și plină de momente mereu uluitoare. Afară lumea lucrează, se iubește, se ceartă, se luptă, iubește. Fiecare așa cum poate, sigur, dar cert e faptul că, a sta și a observa toate astea, e o ocupație foarte frumoasă, și cu atât mai instruitivă.

  Săptămîna asta mă duc să-mi văd finuțul în devenire. Azi l-am auzit la telefon, și el, în limba lui păsărească mi-a transmis un Salut. O să fim prieteni noi cu el.

  Salut vouă de pe-afară, dragii mei.;)
  

Moldova, acum ai vin!

 

 Da, da, această țară se slăvește printre semenii săi cu vinuri bune și femei frumoase. Să fie oare femeile frumoase abia după ce vinurile-s bune, sau că vinul e bun acolo unde sunt oameni frumoși, nu se știe. Cert este faptul că am găsit ceva, ce facem bine, și facem asta de veacuri întregi.
 
  Tatăl meu a iubit viile și vinul încă din familia sa, de cînd bunelul îl învățase cum se altoiește, cum se îngrijesc butașii și cum se curăță corect via primăvara. De la tatăl meu am deprins și eu dragul pentru cultura vinului, a tipologiei și producției. " Dragostea de pămînt", spunea el, " nu moare niciodată, așa cum nu moare dragostea de familie." Astfel, am ajuns la ideea că moldovenii sunt legați de pămîntul lor, de cultură, de vie și, respectiv, de vin prin genetică.

  Mă bucur să aud, de la prietenii mei străini, că avem o colecție impresionantă de vinuri foarte gustoase aici. Că avem atîtea soiuri de viță de vie, tehnologii seculare, pe care le îmbinăm cu cele moderne, și o piață competitivă atît de variată. Mă bucur să văd că acești prieteni ai mei, după vreo vizită în Moldova, vor duce cu sine acasă bomboane și vin, neapărat vin. Este o cultură pe care trebuie s-o prezervăm, s-o dezvoltăm și s-o expunem cu atît mai bine, cu cît aceasta e trăsătura caracteristică a prezentării Moldovei ca națiune.

  Mă bucur să particip la ediția de primăvară a Vernisajului Vinului, la Leogrand Convention Center, unde se vor expune numeroase companii producătoare de vinuri, unde se va bea vin gustos, calitativ, unde lumea va savura din colecții renumite de vinuri de marcă deja consacrată, precum și unele companii mai noi, promițătoare. Se anunță a fi un eveniment foarte frumos, menit să aducă la cunoștință publicului consumator noutățile din domeniul vinificației, precum și a utilitarelor pentru vin. În program se propune:
 - Peste 150 de vinuri de calitate pe care le puteți degusta gratuit
 - Program de muzică live
 - Târg de obiecte handmade cu vânzare
 - Târg de utilitare pentru vin
 - Concurs cu premii

 Despre detaliile acestui frumos eveniment puteți să vedeți aici VernisajulVinului/Facebook. 
Acest eveniment este, la fel, susținut de Moldova Holiday 
 
Este frumos că această națiune nu va ceda caracterul principal al culturii sale nici măcar unor timpuri ostile, fiindcă asta ne este în sânge, asta ne definește și asta ne promovează. Hai noroc și sănătate!