marți, 28 aprilie 2015

In vino veritas, la propriu.



       Eu sunt consumatoare de vin. Cu excepția câtorva cocktail-uri de vară, vinul va fi alegerea mea nr. 1, atunci când vine vorba de un compliment potrivit unui platou de mâncare delicioasă. Nu mă bazez niciodată pe păreri comune sau pe tehnica potrivită de apreciere a vinului. Senzațiile și instinctul întotdeauna mă aduc la vinul potrivit mie. Nu știu cum să deosebesc notele de stejar și fructe de pădure, mi-e foarte greu să apreciez dacă recolta din acel an a fost mai reușită decât cea din anul curent, sau cum se plimbă vinul corect pe pereții paharului, pentru a putea fi apreciat la culoare și claritate (bine, acum știu câte ceva). Vinul trebuie să-mi dea doar o stare, o notă muzicală, un sunet- atât. Acesta e vinul meu.

   Am avut frumoasa ocazie de a înțelege vinul mai bine, într-un frumos info-trip, organizat de către USAID CEED 2, care au invitat un grup de bloggeri români, pentru a împărtăși cu ei experiența de a cunoaște un vin bun. Mai fusesem invitată, în primul Redescoperă Moldova, organizat de Luchianiuc, și fiindcă atunci n-am putut să particip, aici mi-am eliberat o zi din programul de lucru, mi-am încălțat ghetele și am mers. Toată ziua a fost....minunată. Începând cu cafeaua din parc și cântecele la mandolina lui Mircea, în microbuz, și terminând cu dansuri tribale în cerc, pe muzica celor de la Zdob și Zdub, într-o stație PECO, ziua a trecut cât se poate de vesel.
 
        Am făcut un mic popas la o foarte veche, dar magică, biserică în Căușeni. E o oază de istorie, lăsată să prindă rădăcini în centru orășelului Căușeni. Totul, chiar și aerul care vine din biserică, miroase a timp demult trecut.
   





 
       Et Cetera. Un loc atât de frumos, liniștit, gândit, visat undeva într-un vis și adus în realitatea unor câmpii de la sud, de către doi frați entuziaști. Totul miroase a vin, a suflet, a pasiune pentru ceea, ce fac oamenii de acolo. Chiar și pe vreme un pic sumbră, acest loc inspiră atâta calmitate, încât vrei să te afunzi în unul din fotoliile uriașe, cu un Chardonnay în pahar, și să asculți cum trece timpul. Vinul este.... reflecția acestor doi bravi oameni despre cum trebuie să fie făcut un lucru, venit din pasiune. Plin de gust, aromat, îți spune o mică istorie cu fiecare înghițitură. Iar de restaurantul lor, această mică bijuterie, m-am îndrăgostit.
    









   Purcari. Excelență în toate. Noblețe. Producție meticuloasă, tradiție și statornicie în tot ce vezi acolo. Ospitalitate. Nenea ghid e aproape atât de bătrân ca și vinăria. Știe foarte multe, e un amestec tare interesant între gospodarul moldovean și funcționarul sovietic. Am fost pentru prima dată în beciurile de la Purcari. Să vă spun sincer, mă tem de tot felul de peșteri, găuri în piatră sau pământ, și orice fel de tuneluri. De aceea, când am ajuns în cel mai strâmt și mic punct al uneia din acele cărăruși, m-a cam strâns de spate. Dar s-a meritat și această senzație, care a fost urmată de o degustare ca la carte, cu 6 vinuri deosebite, dintre care am selectat imediat Pinot Griggio și Rara Neagră. Unul foarte nou, efervescent, ușor, altul- cu tradiție, plin de gust. A urmat o cină foarte gustoasă, cântece la chitară, și câte un set de 2 vinuri, cadou, din partea gazdelor, care ne-a lăsat plăcut surprinși.

 







    A urmat apoi un drum foarte frumos înapoi spre oraș, cu apusul în privirile noastre, cu cântece pe care le cunoșteam și le cântam cu toții, cu gustul unui vin bun pe buze și câte un cap plin cu impresii. Am oprit, sigur, de urgență, fiindcă nu puteam să nu imortalizăm imaginea unui sat moldovenesc în apus, văzut de pe un deal. Cu un dans nebunesc de vesel, la o stație PECO, de se uitau toți șoferii trecători la noi, am pus punct unei zile minunate.

 



    Ce să spun? Mi-am făcut prieteni noi, mi-am reconfirmat faptul că avem o țărișoară frumoasă, și că sunt uneori proastă că uit asta, și regret că nu am putut să merg în roadtrip și în celelalte zile. Bloggerii români, pe care i-am cunoscut, au fost foarte drăguți, interesanți și sociabili. Menționez asta, fiindcă îmi spusese cineva că nu voi rămâne cu impresii foarte bune. Apoi, nu știu pe cine ați cunoscut voi, dar ai noștri (da, am fost de-ai noștri o zi întreagă) mi-au lăsat unele dintre cele mai bune impresii. Victor, Zdeto, Sânziana și Roxana, Mircea, Cristi și Cristi, și toți-toți restul- vă mulțumesc!
  Mulțumiri speciale se aduc Ecaterinei Kurmaeva, draga mea prietenă, care m-a inclus cumva neîntrebând în lista bloggerilor participanți, și Svetlanei Matvievici pentru...tot.

   Să bem vin și să ne iubim țara, dragii mei. :)