Anul, în care a fost sfârșitul lumii

Cică, pe sfîrșit de an se fac retrospective. Se trag linii și se fac totaluri. Eu o să menționez doar ceea ce m-a marcat.

Am făcut cunoștință cu o grăămmmaaaaaaaadă de oameni, de tot felul și culoarea, cu diferite lecții de învățat. Probabil, după așa amalgam de lume, începi să știi să selectezi, cine rămîne și cine pleacă.

 Am fost pe la petreceri mai des, ceea ce, iarăși, m-a învățat ce anume se merită și ce nu.

 Am cunoscut oameni cu care să pot sta de vorbă, să zicem, despre cosmosul interior. Așa, brusc, într-o noapte de toamnă, la un ceai cald.

 Am înțeles că-mi place să cînt la karaoke. În același context, am înțeles de ce eu n-o să cînt niciodată ca o interpretă. Katy Perry Show la Aquarelle mi-a pus punctele din cap la locul lor.

 Mi-am făcut un prieten special.

 Am obosit de dansat pe la nunți. La anul nu mai fac asta. M-a depășit oboseala generală și, ulterior, eu am depășit condiția de dansatoare. Am înțeles că eu nu voi putea face serviciu din dans. Mi-e prea drag dansul.

 Mi-e dor să rîd. Și rîd de cîte ori am ocazia. Rîsul mă face pe mine Eu.

 M-am dezvățat de gătit. Și mi-e ciudă, și voi repara asta la anul.

 Am făcut progrese considerabile în carieră. Mă laud, da mi se poate.

 A plecat Danu. Sus, la cer. Cea mai mare nedreptate a vieții de pînă acum, pe care mi-am pus nădejdea să mă învețe ceva foarte puternic în viața ce vine.

 Cine a spus că breack-up-urile sunt o metodă de a te cunoaște pe sine...aur a vorbit.

 Anul acesta iar s-a sfârșit lumea. De data asta, foarte gălăgios și plin de argumente. Cu konețul pe voi!

 M-aș muta cu traiul în Pinterest.

 Am primul elefant. Micuț, de atîrnat la gît, dar deja prieten.

 Am fost de prea puține ori acasă la ai mei. Unul din regretele anului.

 Mi-am recăpătat o prietenă. În altă formă, dar mult mai îmbunătățită. Ura!

 Primprejur se așteaptă bebeluși și căsătorii. Atît de frumos să aștepți așa evenimente, ca apoi să bocești într-un colț de sală, involuntar, de fericire, pentru alții. Și asta e foarte bine.

 Nu mi-a plăcut acest an 2012, deși se presupunea să fie anul meu. Vreau un an nou-nouț, cu posibilități, cu oportunități, cu șanse, cu vise tangibile și dragoste. Și o să fac să fie.


La mulți ani, dragii mei! Fiți luminoși.;)

Amor Moldavo. Telenovelă urbană.

 Pînă nu auzi, nu crezi așa ceva. Un scenariu de telenovelă ar părea mai plictisitor pe lîngă asta. Moldovenii în viață sunt mult mai inspirați..

 Era odată o fată, simplă fată. S-o numim Prosto Maria, întru păstrarea stilului narativ. Maria a făcut cunoștință, foarte întîmplător, cu un băiat, în circumstanțe absolut neimportante. Să-l numim Juan Pedro. Băiatul făcea parte din tagma 'perspectivilor' din orașul ăsta: arăta bine, vorbea bine, avea maniere, se arăta respectuos, avea o vîrstă, la care se planifică viitoruri, avea un job la fel de plin de perspectivă, lucra la o companie petrolieră. Maria s-a gîndit în căpceanul ei că o astfel de cunoștință era mai mult decît favorabilă pentru ea, tocmai în perioada aia. Sigur, au început a vorbi pe chaturi, pe sms-uri, Juan Pedro scria cu regularitate, ba începuse chiar să sune, să se intereseze de viață, de job, de parcursul zilei, tralala.. Maria se cam înaripase. Într-o seară Juan Pedro zice: Maria, Prosto Maria, haidem la ceai, vreau să te văd. Maria a mers la ceai, seara a decurs cum nu se poate mai bine, pentru o primă întîlnire la ceai. S-a rîs, s-a vorbit mult, foarte inspirat, s-a povestit de prin școală, s-a băut un ceai tare bun, într-un local nou. Tare nice, își spuse Maria. Juan Pedro a petrecut-o pînă acasă, a luat-o de mînă și a sărutat-o foarte ușurel pe obraz. Să mai zicem că Maria se înaripase? Să nu mai zicem. Au urmat iarăși vreo 2 zile de sunat, glume și ahaha-uri mărunțele. Într-o dupăamiază Juan Pedro sună și zice: Mario, da hai la teatru, iaca eu am 2 bilete. Maria s-a bucurat foarte mult, demult nu fusese la teatru, mai ales că mergeau la un teatru, unde se dau spectacole foarte bune, sezonul ăsta. S-a îmbrăcat frumușel, și-a aninat niște aninături drăguțe, s-a parfumat gustos și a mers la teatru, unde o aștepta Juan Pedro cu un trandafir roz. Observați idila dezvoltîndu-se, da? Au intrat la spectacol, unul foarte bun, în timpul primului act mai glumeau, mai chicoteau, Juan o lua de mînă... În timpul antractului au ieșit în hol să bea un ceai. Iar în hol....

....în hol îl aștepta soția lui. Însărcinată de-a binelea, de vreo 6 luni. Absolut isterizată, plînsă, muncită de așteptare. Spectacolul care s-a dat în hol a fost mult mai bine perceput de spectatori, decît cel din sală. Strigăte, matperematuri, tot ca la moldoveni. Că 'ești o curvă ordinară, o stricătoare de cămin familial, n-ai nimic obraz să iei un bărbat străin de la o femeie care-i poartă copilul'... El se făcuse absolut alb la față, Maria înlemnise de uimire și șoc. De obicei, Maria întotdeauna, Întotdeauna are ceva de spus, aici muțise, într-un mod miraculos. Juan Pedro încerca să-și scoată consoarta isterizată din clădire, ea îi dădea în spate cu o sticlă mică de Dorna, pe care o avea la ea, și ca să lase acordul final, a aruncat cu ea în Maria, lăsîndu-i o vînătaie pe mînă. The show has left the building. Maria a rămas pe centru, cu toate privirile oricărei ființe vii din sala ceea ațintite asupra ei. Nu-i rămînea nimic de făcut , decăt să-și ia haina de la vestiar și să plece. Prosto Maria.

A doua zi Maria a primit un mesaj: 'Îmi pare foarte rău că a trebuit să afli astfel. Nu am nici o justificare...' U no shit???


E mai puțin important faptul că Prosto Maria am fost eu. Putea să fie orice fată din orașul ăsta. E puțin important numele adevărat al lui Juan Pedro, deși mă roade orice unghiuță să-l scriu. Eu am foarte multe nelămuriri de la istoria asta, absolut telenovelistică. Pe lîngă gustul amar și sentimentul profund de scîrbă, lăsat în urmă, am cîteva nelămuriri de ordin social:
1. Cum naibii să faci așa ceva??
2. Cît de bou să fii să lași soția însărcinată să afle de asta?
3. Cum să îi poți face asta femeii care îți va naște un copil? Ndada, zaliot, nuș ce, da oricum, e mama copilului tău.
4. Dacă ai poftă de sex, de ce să nu-ți cauți o fată mai..acesibilă?
5. Dacă ai poftă de sex, de ce să joci tot spectacolul ăsta cu flori, ceaiuri și ținut de mînă?
6. Cum naibii să faci așa ceva??

Asta va rămîne un mister pentru mine. Mi-e mai ciudă pentru ea, ca pentru o femeie care mai are încă de descurcat ațele încîlcite ale mariajului său. Mi-e ciudă că eu am fost pe centru. Și mi-e amar în gură. Mă duc să mănînc ceva dulce, vreo săptămînă. 

Măi Juan, ești un adevărat Pedro!!

Judecând la rece

 Afară e rece, iar pe calendar e 7 decembrie. Apele îngheață noaptea, ceea ce e un șoc adevărat, considerînd -5 grade în termometre. Ieri a nins, asta desigur a fost o catastrofă națională, un deranj colectiv. Ieri, asta 6 decembrie. Am pus la uscat niște rufe, iar ele, nesimțitele, au avut marea nerușinare de a se face bocnă. Tranziția de la toamnă la iarnă e, clar, cea mai mare nefericire a acestei națiuni.

Măi, nu vreți voi să vă dați cu calendarele în cap?! Iarna avea demult dreptul de a-și intra în drepturi. Atîtea văicăreli despre lapoviță, gheață, frig, iarnă.. Îmi aduc aminte clasa a 7-a, cînd cel mai mic și prizărit fulgușor aducea bucurie unei școli întregi de copii. Ședeam cu fețele lipite de geamuri, aburind cu zîmbetele pînă la urechi sticla și uitîndu-ne sus la cer să mai vedem încă un fulg, și al treilea și poate al patrulea. Și făceam asta împreună cu profesorul. Orice aluzie de gheață era imediat transformată în tobogan, și se făcea un rînd la el nevoie mare.
  Cea mai mare bucurie a mea era să mă trezesc dimineața și să-mi spună mama: "ia uite pe fereastră..", iar acolo să văd o mare albă și curată. Copaci ca din poveste, liniște absolută, aer înghețat curat, și , mai ales, grădina, absolut netedă și încă nepășită de nimeni. Mă simțeam cel mai mare Columb cînd intram în grădină și construiam acolo o fortăreață de zăpadă.
  Sau drumul pînă la școală. În orice alt sezon, îl parcurgeai pe jos în 30-40 de minute. Pe ghețuș, ajungeai la școală în 15-20 de minute, fiindcă te duceai de-a lunecușul, și te simțeai un fel de Schumacher. Ajungeai la școală cu picioarele arzînd, cu obrajii și nasul roșu și cu zîmbetul pînă la urechi.

Și acum mă simt aproximativ la fel. Am sărit ieri într-un picior că vine iarna. Știu că o să cad pe gheață vreodată, știu că o să-mi fie frig și greu să mă deplasez. Dar mie nu mi-e greu. Asta e natura. Cine-s eu să critic schimbările ei, de dragul comfortului curului meu lenos?...

  Serios acum, uitați-vă în calendar, aduceți-vă aminte că, în timpurile copilăriei noastre iarna venea de prin noiembrie și pleca în martie. Aduceți-vă aminte că mai puteți fi copii. Și încetați văicăreala. :)

Linii din minte

   Am niște linii de tras. Stăteau în cap, amestecate una peste alta, pînă s-au pus frumos la locurile lor. Problemă și cu liniile astea, neascultătoare și se înmulțesc, și te încurcă să găndești rațional. Ap iată, cîteva din liniile din mintea mea.

----
  E greu să trăiești undeva unde nu-ți place. Și mai tare mă enervează atunci cînd trebuie să mă conformez. Vizitez zilnic Pinterestul și oftez că văd că aș putea să trăiesc frumos, și sunt nevoită, cel puțin acum, să trăiesc într-un loc anost. E tare greu să trăiești unde nu-ți place.

----
  Mai scump decît o îmbrățișare sinceră acum nu-i nimic în societatea asta. Săruturile s-au devalorizat pînă la niște simulări uscate, zîmbetele au devenit monedă de schimb, o nouă modă occidentală. Foarte puțini mai zîmbesc sincer, că se bucură să vadă ceva sau pe cineva. Se zimbește din politețe, mai nou, se zîmbește atunci cînd vrei să ascunzi că de fapt nu-ți place. Se zîmbește atunci cînd te impui să rabzi ceva sau pe cineva. O fi ea bună, terapia sau deprinderea zîmbetului, societății moldovenești chiar i-ar prinde bine, dar eu m-am săturat de falsuri. Nu mai vreau iubiri false, pline de regulă, ordine și calm. Nu mai vreau perechi de ochi plini de subînțelesuri, aliniați lîngă zîmbete politicoase.
 Am fost cuprinsă de un cineva zilele trecute, foarte strîns și adevărat, cu toată sinceritatea, tocmai atunci cînd mă străduiam, cred eu, foarte inteligent, să ascund faptul că vroiam să fiu cuprinsă. Am fost ținută la piept, fără nici un cuvînt, și am înțeles că toată vorbăraia despre puterea sufletului nu-i nimic pe lîngă puterea unei îmbrățișări.

----
 Goana după localurile din Chișinău a început! Afară e frig, nu este nimic de văzut într-un noiembrie atît de plictisitor, respectiv asaltăm localurile mai vechi și mai noi de prin oraș, preferabil centrul, acolo se focalizează toată tusovca. Ah, și această tusovcă... Aceleași fețe ies cam în fiecare seară, să se vadă cu aceleași fețe, cu care au vorbit toată ziua pe skype sau facebook chat, își fac o poză, cu check-in desigur, se duc acasă și uită unul de altul pînă mîine sau chiar 2-3 zile. Atîția cunoscuți, atît de puțini prieteni, multe localuri, foarte multe check-inuri, bere, vin, espresso, bere..și acasă. Iar acasă e supcicul, sau macaroanele cu unt (asta din mîncarea de casă), internetul și, ocazional sau regulat, un film. Și singurătatea, și tăcerea. Și toate se repetă. Foarte frumos a spus Octavian Paler: Vai de omul care, atunci cînd vine acasă, nu are cui da Bună Seara.

----
Comfortul. E trist să trăiești comfortabil. E trist să nu știi să-ți asumi riscuri. E trist să nu-ți permiți să te atașezi de cineva. E dezolant să alegi singurătatea în favoarea unor clipe de tăcere și calmitate în compania unei alte persoane, la fel de setoasă de viață ca și tine.
 Mai mult de jumătate din societatea noastră se joacă de-a " i'm single and fabulous and proud!".  Mîndru/ă de ce?  De singurătate? Asta e una din tendințele urîte ale vremii, care se transformă în virtuți. False virtuți, dragii mei. Mă uit la prietena mea, care s-a făcut, de curînd, cu familie, una mică și frumoasă, și plină de dragoste, de libertate și atît de sinceră și simplă, că te uiți la ea cum strălucește de viață și zîmbește la orice pas și.... vrei și tu o bucățică de fericire de asta. A ta, sigur, plămădită din tine și altcineva, naturală..
 Ai cu cine discuta, ai cu cine bea, ai cu cine te fotografia, și n-ai pe cine iubi.

----
Gătitul. Mie îmi place să gătesc, foarte mult. Îmi plac savorile, gusturile, culorile, mirosurile, amestecurile dintre astea toate... Iarăși, elanul meu de gourmandă a fost tăiat de ambianță. Dacă nu mă inspiră cu nimic locul unde gătesc, sau pentru cine gătesc, nu mai gătesc deloc. Mă mulțumesc cu un sandwich un pic mai creativ decît salam peste pîine, și beau un cappuccino de la pachet și atît.

----
Părinții mei. Comorile astea două devin pe zi ce trece mai frumoase. Mama își ia timp pentru sine, pentru a mai sta în liniște, cu ființa ei de femeie, și să-și aibă grijă de minte, suflet și corp. Mama se redescoperă, se reinventează,cu fiecare an, mai ales că anul ăsta a împlinit 50 de ani. Vorbește mai optimist, cîntă, își aduce aminte de vechi hobby-uri.. Tata își aduce aminte cum e să-i faci surprize mamei, îi gătește, îi aduce flori, și o sărută mai des. Tata mă tot așteaptă acasă, și zîmbește înțelegător și răbdător cînd nu ajung. Poate să mă pupe fără să vin sau să mă duc undeva.. Ai mei părinți deja au înțeles că firea copiilor lor e să fie liberi, în alegeri și cuvinte. Și acum pot spune cu fericire că părinții mei sunt de-o vîrstă cu noi.

---
 Eu nu vreau să se termine lumea asta. Eu vreau să-mi cunosc copiii.

---
Anul ăsta vreau de Anul Nou o geantă. O nouă prietenă, mai degrabă. Gențile mele mai vechi știu ce am eu în vedere.

How-to, sau citeva idei

   

       Mai multi din voi m-ati rugat sa public citeva sugestii, pe care le-as da eu unei mirese moderne si inspirate, ca sa evitam kitsch-ul si ridicolul. Sunt doar citeva dintre ideile pe care le-as propune eu, sau chiar le-as adopta eu.Nu e nevoie de foarte multe, doar sa definesti bine stilul, pe care vrei sa-l interpretezi si atunci intregul ansamblu va fi unul superb.:)

Nunta, waaayyy!! (episodul 2)

  

  Si, de fapt, pentru ce se fac nuntile? Pentru a sarbatori dragostea, uniunea dintre doi oameni, care nu se tem sa se lase unul in grija altuia. Si pentru asta, ei se gatesc frumos in niste personaje mistice, unice, care dureaza fix o zi, si in acea zi ei au voie sa devina cei mai principali, cei mai apreciati, cei mai vazuti. Si aici incepe circul.

    Azi vorbim despre aspectul mirilor. Da, aspectul fizic. Balade, balade si mituri s-au creat pe baza acesti teme, atit de dureroasa mie.
   Oameni buni, dragi miri si in special mirese, DE CE alegeti voluntar sa va uratiti de ziua nunti voastre?  De unde se iau aceste standarte ale frumusetii matrimoniale, cu care veniti la stilisti? Cine promoveaza aceste standarte?... Cum,cine? Odnoklasniki.ru. Stela era cu pietricele swarowski in par si pe ochi, avea si flori violete in par, deci Marina, Sanda si Liuda numaidecit vor face la fel, fiindca ce fel de bohemian style sau Audrey Hepburn hair poate sa fie?  Noi nu vrem sa aratam elegant, cu gust, frumos, ci vrem sa schimbam ziua nuntii pe revelion si sa ne impodobim ca un bradut.
  Eu mi-am invatat clientele sa nu-mi mai solicite machiaje cu mov electric, fiindca eu refuz ca-te-go-ric sa le fac. De strasuri aplicate pe machiaj nici nu merge vorba. Eu am obosit de lipsa de gust, de kitsch, sincer am obosit. Cutarica Gheorghevna oricum o sa mentina traditiile deloc frumoase si inradacinate ale aspectului unei mirese, si o sa le convinga pe derutatele si stresatele noastre mirese ca uite, acest mov electric, in combinatie cu o ichebana de flori vii in par, alaturate unor pietre lipite pe breton, ASTA e un etalon al frumusetii. Si eu am obosit sa lupt cu asta, desi ma revolt si ma opun in continuare. Si ma voi opune si pe viitor.

    Mirele. Viitorul tata, sot si aparator al caminului familial. Draga Mire, sa-ti povestesc cum arati dintr-o parte in ziua nuntii: te ridici tu asa frumos din pat de dimineata, te aduci in ordine, iti faci bretonul cu o kila de gel, si incepi sa imbraci pe tine costumul alb-ivory de mire, care ti-a parut cel mai scump si mai bogat costum din toate. Costumul, desigur, are ornamente aurite, broderii si aplicatii de pietre pe reverul camasii. O cravata opulenta, ornamentata cu o piatra cit pumnul atirna mindru la gitul tau. Iti iei pantofii ivory de lac (sa se combine), regizezi cu operatorul video incaltarea si descaltarea lor de 6 ori si te pornesti cu buchetul miresei la miresuica.
  Nu era oare mai usor si mai simplu sa-ti iei un costum frumos negru? Sau un costum gri intunecat, din stofa calitativa, cu o croiala potrivita pe corpul tau? Nu era oare mai frumos sa arati ca un Bond, in loc de regele cocalarilor?..Dragi miri, un costum ales cu gust, de o culoare potrivita, asortat cu o pereche de pantofi stilati, poate si de lac, impreuna cu o butoniera mica si eleganta va va face sa aratati de milioane. Nici o pietricica din lume, nici un costum de atlas ivory nu va va innobila. Ma bucur mult sa vad miri frumosi, stilati, eleganti, tocmai m-as marita si eu.

   Mireasa. La tema asta eu am legende intregi, de la lucru, despre mirese diferite: simple, elegante, opulente, de prost-gust, nepricepute, indecise, decise si arogante... as putea  probabil sa scriu un tractat. Dar nu-l voi scrie, voi spune doar una, dragele mele mirese:  LESS IS MORE !!! Intotdeauna o mireasa, care a ales o rochie mai simpla, dar perfecta pentru tipul sau de silueta, si a asortat-o cu o coafura potrivita, simpla, si un machiaj fin si lispit de excesuri, va fi o mireasa superba!  O data si pentru totdeauna, mireasa trebuie sa fie in primul rind gingasa, apoi restul. Fiindca mireasa este o fiinta pura, prin rochia pe care o imbraca drept simbol.
   Tot mai des vad mirese, care fac o adevarata obsesie pentru pietricele si strasuri. Ele sunt peste tot, pe rochie, pe par, in unghii, pe pantofi, pe gentuta, pe petalele florilor de la buchet. Un stroboscop, nu mireasa. Sa dea o lumina peste ea, te orbeste. Dragi domnisoare pretendente, va rog sa intelegeti un lucru: rochia de mireasa nu e un costum de Halloween, sau de Revelion, ci cea mai pura si frumoasa rochie pe care o veti purta. De ce se insista in ornamentarea ei cu multe bliostocike? De ce se merge pe ridicol si se promoveaza asta ca un etalon? Plus ca pe asta se platesc bani multi, ultima rochie a unei mirese de la mine constind (fara gluma) 41.000 lei. Patruzeci si una de mii de lei!! O avere pentru mine, daca ma intrebati. Dar hidoasa rochie, foarte: corset transparent, sintetic si rigid, plin de pietre si broderie argintie, un decolteu exagerat, fusta de tul franjata, cu bliostocike aplicate. De ce nu le numesc sclipici? Fiindca astea is bliostocike adevarate. Ele alta denumire n-au. Si sa spui ca nu sint surse de inspiratie, ca nu ai de unde vedea alte variante. Nu, lenea e mai mare, si lasind pe altii sa decida pentru tine, risti sa arati ca o papusa chinezeasca, lipita in fuga intr-un depozit.
  Coafura si machiajul. Tema iarasi dureroasa pentru mine. Fetelor, sa stiti ca non-culoarea e mai  frumoasa intr-un make-up decit pata de culoare mov, sau roz, sau orange, sau verde, sau albastra, sau ce va mai da prin cap. Cu smockey eyes in genere e foarte periculos sa experimentati in ziua nuntii, doar daca e facut pe nuante medii, deloc stridente, daramite pe baza neagra. Cele mai frumoase manechine din cataloagele de rochii, pe care le admirati atita, au cite un make-up lejer si fin, deloc incarcat si inspirat din curatenie, din puritate, din eleganta si clasa. Parul trebuie sa fie potrivit structurii fetei, a capului, nu dupa tendinta Natalitei, verisoara lu' vecina de pe Odnoklasniki. Nu mergeti in excesuri, nu va atirnati toate accesoriile in par. Mai simplu si mai frumos.:)

   Sa nu credeti ca-s rea, sau critic gusturile clientelor mele, pina la urma conteaza sa fie mireasa fericita in ziua nuntii sale, chiar si cu de toate atirnate pe ea, conteaza sa se simta frumoasa, mireasa si unica in felul sau. Doar ca fiecare, in dorinta de a fi unica, ajunge sa fie comuna.

   Mai sus veti vedea niste exemple de how-to-Not, si deducind, veti lua un exemplu de how-to. Eu nu sunt rea, eu doar sunt obosita de prost-gust. Si daca parerile mele pot influenta bunul mers al tendintelor in materie de beauty si stil ,macar pe 2 persoane, deja ma simt fericita.:) o zi buna sa aveti.:)


  

Nunta, waaayyy!! (episod 1)

      Demult...de foarte mult timp n-am fost pe blog. Am intrat, trintind usa dupa mine, hotarita si determinata sa incep sa scriu, si m-am umplut de praf si paianjen. Tare buna gospodina imi mai sint...

     Draga Blogusor, iertare mie pentru absenta indelungata, dar nu pot scrie fara inspiratie. Recunosc, de multe ori am deschis pagina de redactare si ma uitam la un ecran alb, ostil, care parca solicita texte de la mine. Dar ele nu veneau, si eu plecam englezeste de la tine.
     Azi o sa fie diferit, mai bine spus, incepind de azi. Azi am tema, o tema care ma roade de foarte mult timp, care mocneste in mine in fiecare saptamina, care acumuleaza materiale si exemple in fiecare zi. Nuntile moldovenesti. Calvarul asta, numit tare ironic 'sarbatoare a vietii'. E un calvar deja, fiind dus la ironic si stupid de orice mireasa cu idei cit mai controversate, cit mai avangardiste, ca s-o intreaca pe Liudka, sau pe Marina, sau pe Mihaela, care avea sushi la nunta in loc de galuste.
  De ce am hotarit eu ca pot scrie despre nunti, nefiind macar casatorita? Doi ani de lucru pe la nunti mi-au permis sa vad de toate, deci sa fiu pe cit posibil obiectiva la acest subiect.

  Totul incepe de la ideea: 'nu stiu ce vreau, deci vreau tot!'. Gresit!! Foarte foarte gresit! E foarte important, dragi mirese, miri, parinti, si alte jertfe ale nunti, sa va faceti un plan preliminar a ceea ce urmeaza sa organizati pentru o mica avere. Fiindca, hai sa recunoastem, 3-4 mii de euro deja sunt o masina la mina a 2-a foarte bunicica. Odata ce ati stabilit bugetul, nu va aruncati dintr-o extrema in alta.. Nota foarte importanta pentru parinti: nu puneti piciorul in prag sa fie organizata nunta copiilor vostri cum vreti sau ati fi vrut-o voi, chiar daca finantati o mare parte din ea!! Lenuta si Maxim nici n-au fost intrebati daca il vor pe Ian Raiburg cu ' hai s-om be, hai sa ridicam paharul, sa tragem o betie' la nunta lor.. Ei poate vor Nicorasong, sau un dj tare priceput, care n-o sa cinte Murka la nunta, nici Ai si eu te pego stilcit.
 
  Primul lucru important e spatiul, deci azi ma refer la salile de nunti din oras. Ah, salile de nunti, aceste localuri pline de amintiri frumoase, care de fapt sint doar o afacere profitabila. Daca pin acum 2, 3 ani recent aveai doar vreo 5 sali de nunti decente in oras, acum avem o multituuuuuudine! Mai mari, mai fastuoase, mai stilate, mai kitsch-oase, mai mici, mai modeste, mai deosebite...si fiecare incearca sa atraga prin ceva, sa aiba 'fishka'. Spre bucuria mea, ca potentiala mireasa, au inceput sa apara la iveala spatii foarte frumoase, simple, care nu obliga prin aspect, care ofera o gama intreaga de servicii acomodate la posibilitatile fiecaruia. Intotdeauna am spus si voi spune sa fugiti de nume mari: Casa Sarbatorii, Miadora, Sala de Aur, Cupidon. Acesti antreprenori uneori isi permit sa recurga la niste extreme total deplasate, cum ar fi sa ai voie sa bronezi doar 3/4 din sala. Asta cum vine? Sa-ti ingradesti oaspetii intr-un ocol, fiindca iata coltul cela de sala nu e platit? Si ce sa faca sala cu spatiul ala,il inchiriaza altcuiva tot atunci cind faceti voi nunta, sau cum? Ca eu nu-mi inchipui cum ar functiona asta. Eu m-as simti prost fata de oaspetii mei, sa-i limitez la un spatiu anumit: iata aici, tanti Tamara, nu se poate, nu trece cu picioru de liniuta asta trasata cu creta, bun?.. Stupiditate,zic eu.
 Apoi salile astea cu mult auriu si luciu in decor...yuckk! Pene, draperii care-ti iau ochii, cristale multe, diferite candelabre cit mai stralucitoare.. Toate astea imi par mie menite sa ia ochii de la unele mici lacune, de la unele mici nereguli in deservire. Toate astea sint desigur foarte eficiente pentru a le lua piuitul tuturor matuselor si tantilor si cumatrelor, venite cu alaiul socrilor, de la tara. "Fa, da am fost intr-o sala, ca ziceai ca sintem la muzeu. Of Doamne, da de-a lucit, da de-a aurit! Se vede ca-i tare scumpa sala.. Da ai vazut ce liustre aveau?!..." Deservirea impecabila, amabilitatea personalului, igiena desavirsita, gustul si servirea mincarii la masa, iata ce conteaza! Voi nu arendati pereti, ci o masa copioasa, cu o deservire la un nivel inalt. Nu orice nunta la Casa Sarbatorii e una reusita, nu orice nunta la Miadora e ca-n povesti, sa nu mai zic de Cupidon, care imi pare atit de hidoasa sala... Ma bucur de fiecare data cind mergem la vreo nunta intr-un local total necunoscut, care ma surprinde prin aspect laconic, dar festiv, prin receptivitate si amabilitate, si bucatarie foarte reusita. Pentru mine personal conteaza si aspectul bailor. Baia poate fi un argument foarte puternic in pozitionarea unui local la nivel de igiena, comoditate si bun gust. Un local care nu-si respecta igiena bailor, sigur nu face exceptie nici cu bucataria. Toate penele si cristalutele, lipite pe fotolii, asta desigur ii dragut, dar oglinda murdara din baie, sau hirtia folosita pe jos, mirosul urit, ma motiveaza puternic sa nu mai vreau sa revin niciodata.
   De asemenea, intelegerea pe care o aveti cu administratorii salii e una vitala, si trebuie sa va avantajeze in primul rind anume pe voi, decit pe ei. Voi sinteti beneficiarii de servicii, contra plata, ei sunt furnizorii. Puneti numaidecit accent pe crearea unui contract de prestare a serviciilor, legalizat, in care voi veti cunoaste toate punctele acestuia. Asta daca sala nu vi-l propune, ca deja se practica si asta. O prietena care se marita, Olesea, imi spunea ca sala avea in contract un punct prin care stipula ca, in cazul refuzului organizarii sarbatorii de catre miri, sala are dreptul sa retina jumatate (!!) din costul sarbatorii, iar in caz contrar, mirii nu au acelasi atu. Cititi, deci, cu mare atentie, analizati, ca pe urma sa nu dati cu capul de bara.

 Decorul. Va rog, va rooooooggg, lasati in pace roz-violetul.. E rasuflata demult ideea asta..:( Diferite site-uri, precum Pinterestul sau Casarei, va pot ajuta mai bine decit orice 'dizainercik' de la noi. Va rog, nu le faceti pe toate si impreuna.. Pene boa si trandafiri si cristale si elemente marine, si detalii de gradinarit, toate intr-o compozitie de masa, care ocupa jumatate din ea. Sincer, cu cit mai putine, cu atit lumea din nunta va deveni mai importanta. Odata am intrat intr-o sala, care mi-a luat ochii, la propriu, prin rozul neon-ciclamen din decor. Deci, TOTUL era ciclamen! Scaunele drapate cu ciclamen, pene ciclamen pe masa, invitatii si servetele ciclamen... Atit de stridente si deranjante, ca mi s-a intors de nunta aia. A, sa mentionez ca sala era la etajul 4 al magazinului Fourchette de la Sculeanca. Deci, trebuia sa treaca alaiul miresei sau al nasilor prin jumatate de Fourchette, pe linga maioneza si tigari cubaneze, sa urce pe escalator, sa treaca prin Bomba, pe linga epilatoare si tigai, apoi iar escalator, apoi un magazin de mobila, cu bucatarii si colturi de baie la vitrina, apoi escalator, abia apoi intrai in paradisul absolul roz de la etajul 4. Minune, nu nunta.
  Pastrati autenticitatea sarbatorii, printr-un decor pe cit de clasic, pe atit de primitor, comod si care bucura ochii oricui. Vorbind cu fotografii, sau cu muzicantii, sau chiar cu dansatorii, poti afla sfaturi si exemple mult mai bune, decit de la orice organizator de nunti.
 

 Episodul urmator se va referi la mire si mireasa. Am multe de povestit acolo, foarte multe, asa ca rabdare, dragii mei, daca v-a fost interesant acest articol, urmatoarele posibil sa va intereseze cu atit mai mult.:) Zi buna sa aveti!

Mesaj catre mine

   Respir si maninc gustos, ca si pina acum. Exist, merg si activez normal, deci n-ar strica sa ma apuc sa traiesc cu adevarat.


  Relatia mea cu mine s-a stricat serios din moment ce am permis sufletului sa se divida. Ma pierdusem undeva, de unde nu ma gaseam, si ma auzeam chemindu-ma si nu reveneam, nu stiu de ce. Ridicol, ar fi trebuit sa ma ascult macar pe mine.. Trebuia sa fug de mine, ca sa inteleg unde vreau sa ma intorc, de fapt. Si ma intorc. Tot la mine.

  Zilele astea de vara.... Zile, cind cea mai simpla inghetata inseamna 3 minute si jumatate de fericire si coatele murdare de produs topit, zile, cind cvasul este elixirul vietii, zile, cind o plaja oraseneasca este escapada celor care, posibil, nu vor ajunge sa vada marea anul asta. Zilele astea zboara atit de repede pe linga mine.. De ce vara zboara, iar noiembrie se tiraste? Cum, de ce? Fiindca vara e un fluture efemer, iar noiembrie e un melc slimos.

  M-am prins la gindul ca anul asta ziua mea de nastere se furiseaza treptat spre mine, si nu-mi lasa ragaz de gindit si de tras liniile. Staaaaaaaaai, stai oleaca,Ziuamea, unde vii peste mine navala, mai stai acolo la mijlocul verii, sa-mi para mie ca reusesc tot. -Hai, hai, spune Ziuamea, repejor si iute ai tras ce ai de tras, ca eu dau buzna! Si ma gindeam ca am timp berechet sa nu astept ziua mea. Iar ea vine miine.

  Niciodata in viata mea nu am crezut ca nu-mi voi astepta ziua de nastere. Eu iubesc sarbatorile familiale, mie imi place sa simt ca aceasta zi din calendar e numai pentru mine, numar minutele, savurez orele.. Anul asta ziua mea vine doar in calendar, ca a uitat si cheia de la suflet.


  A, si cadoul meu pentru mine. Eu imi fac in fiecare an cite ceva cadou. Anul asta m-a dus inspiratia numai la pantofi rosii. Anost, dar cel putin e rosu.

  Draga Ziuamea, sper sa fii frumoasa, sper sa vii gatita, sper sa ma imbraci si pe mine in zimbete si straie de sarbatoare. Fiindca vii inevitabil, ma apuc sa te astept, macar cu o zi inainte.:)

The impossible

     I thought i can. But i can't. Regrets won't stop falling.



   I'm not the super-woman everybody thought i am. Super-women don't get hurt, they don't want to die 3 times a week.


   I just can't.

As fi fericit, da mi-i in padla

   Eu nu va inteleg. Sincer acuma, cum poti sa stai in baruri, terase, localuri si restaurante, sa filosofezi despre dragoste si fericire, in loc s-o creezi? Cum sa stai sa-ti lamentezi nereusitele, in loc sa nu le faci?

   Azi mergeam cu Katiusa pe alee si vorbeam despre lenea generala de a gasi fericirea in tot ce te inconjoara. Persista peste tot o lene atit de anosta, incit pofta de viata chiar si a celui mai pozitiv om, determinat sa fie fericit (a mea) se taie de la genunchi. Eu stiam sa ma bucur de o pereche de ochi din simplul motiv ca ei straluceau pentru mine. Eu si acum ma bucur de privirile uimite ale clientelor mele, cind se uita in oglinda dupa machiaj. Mie si acum imi aduce multa fericire un fel mai deosebit de mincare, savuros, plin de continut si senzatii. Acum, uitindu-ma in jur, ajung sa aud atitia oameni spunind ca nu se gaseste pentru ei putina dragoste. Da nici n-o sa se gaseasca in fata computerului! Nici in paharul acela de bere n-o sa se gaseasca. Dragostea deja te inconjoara. Daca esti chior sa nu vezi asta, nici o pereche de ochelari din lume nu te va ajuta.
    Ne e lene, ne e 'in padla' sa traim la maxim. Ne e in grija sa nu ne implicam prea mult, nici vorba sa ne pese cu adevarat. M-am prins de multe ori la gindul ca imi pasa prea mult de ce e in jurul meu. Ei si? E o crima asta oare? E o crima sa simti? M-am mai prins la gindul ca sunt probabil unul din putinii oameni, care se mai implica. Si asta e o lume trista.
    Atit de comfortabil sa nu simti, sa nu-ti pese, asa-i? Te asiguri ca nu vei avea de suferit in viitor, iti pui inima intr-un depozit bancar, la pastrare, iar in loc folosesti un fel de motoras mecanic. Iubesti, dar distantat, artificial. Simti, dar din reflex. Da, trist.

   Am in jur o multime de oameni, care uita sa traiasca si carora le pare ca au tot timpul din lume inainte. Atit de patetic sa vezi cum li se duce viata pe alaturi, in timp ce ei 'tusesc'. Da, e ok sa te distrezi, sa socializezi, dar asta nu e viata ta. Si nu e viata sa vii dupa o petrecere super-tare intr-un apartament gol, fara sa fii asteptat de cineva. Te-ai asigurat ca nu te atasezi de nimeni, pentru a nu fi vulnerabil. Astfel, nu ai pe nimeni la suflet, decit facebook-ul. Si nici nu observi ca deja nu mai ai virsta pentru a te comporta ca un adolescent. Viata consta din decizii, alegeri. Asta ne defineste ca indivizi maturi si rationali: compromisurile, atasamentele.(nu numarul de drugi). Eu nu cred in astfel de valori. Eu cred in dragoste. Eu cred ca merit sa fiu iubita, pina la capat, toata viata, de un singur om. Poate pentru voi suna strasnic, dar pentru mine e frumos.Eu cred in atasamente, in definirea a 2 oameni ca un cuplu. Posibil sa-mi fie zdruncinate, pe parcursul vietii unele credinte (unele deja au fost zdruncinate), dar eu o sa incerc tot. Sa nu ajung pe urma la 35 de ani la vreo terasa, regretind lucrurile pe care le-am pierdut, si singuratatea pe care mi-am cistigat-o in loc.
  Traiti si iubiti.

Zaraza mea

  Pe Zaraza o cunoaste foarte multa lume. Fie ca ati lucrat cu ea, fie ca lucrati, fie ca va bucurati de prietenia ei, fie ca stiti ca e prima femeie operator video de stiri la o televiziune cunoscuta de la noi.
 Tanea atinge si impresioneaza pe toti, in vietile cui intra. Dar, sa incepem cu ce trebuie.

  Am cunoscut-o pe Zaraza vreo 2 ani in urma, cind abia ma domesticeam in noua gasca de prieteni. Se facea o cina la ea acasa, eu venisem cu perechea de atunci si nu eram inca adaptata la toate nabadaile si inside-joke-urile lor. Am stiut ca vom fi prietene bune-bune atunci cind mi-a declarat ( cind m-a condus la baie) ca, daca imi vine, sa trag o pirta, sa nu ma rusinez de ea.  Care om sanatos la cap o sa iti propuna sa dai vreun vint ocazional, de la prima ta intilnire cu el?! Si aici eu am hotarit ca acest om, atit de direct, de fapt ma lasa sa ma simt cit mai comod, fiindca vrea sa ma incadrez, sa fim prietene. Si am indragit-o din prima.

  E frumoasa si tacuta in frumusetea ei, aceasta fata. Cineva s-a straduit sa stringa o caldare de albastru al cerului si s-o arunce in ochii ei, maari si luminosi, asa de luminosi. Are miini de copil, uneori neindeminatice, dar asa de fragile. Are par blond, care se onduleaza tocmai atunci cind nu-l vrea ea ondulat, si atunci e cea mai frumoasa. Pe cit de masculina, pe atit de mult mai feminina decit multe alte fete pe care le veti cunoaste.

  Are un caracter calit. A invatat sa aiba o parere statornica despre toate (ceea cu ce eu inca nu ma pot lauda). A invatat sa taca atunci cind toti in jur striga, sau comenteaza. A invatat ca nu poti sa te certi definitiv cu prietenii. Nu poti fi categoric in privinta celor din jurul tau. Fiecare sufera schimbari, iar Tanea asteapta o metamorfoza completa de la fiecare, inainte de a obiecta ceva.

  Are un suflet, in care ar putea incapea toate fericirile si suferintele voastre, luate la un loc. Imi place sa-i descoper sufletul, cite putin. E atita viata acolo..atitea trairi! Multi poate nu vor ajunge sa simta toate, cite le-a simtit ea pina acum. Atitea emotii sa le ascunzi intr-un zimbet de Monalisa..cum? O sa-ti zimbeasca, dar sa te uiti atent in ochi si sa citesti (daca o sa-ti permita) atita viata... O sa te asculte, cu toate framintarile tale, care ti se par catastrofe, cite un sfirsit de lume pe zi, ca sa-ti spuna intr-un final ca le-a trait deja de vreo 4 ori pe toate. Tanea si linistea din ochii ei sunt cel mai solid argument ca trebuie sa astepti. Sa astepti sa treci. Sa ai rabdare sa supravietuiesti pina incepi a trai din nou. Si ea nu pierde speranta ca miine e ziua cind ea va gasi fericirea absoluta. Miine o sa fie ziua cind toate se vor conjuga intru a o face pe ea fericita. Miine e ziua Cind-Tanea-E-Fericita!

   Tanea, nu trebuie sa iti fie frica de articolul meu. Sau ca nu vei gasi ce cauti. Tu o sa gasesti ce cauti mai curind decit crezi. Stii, sint martiri ai vietii, oameni care nu gasesc linistea niciodata? Tu nu esti din tagma lor. Tu o sa fii fericita din simplul motiv, ca ai adus atita liniste si lumina in vietile multora, multora din noi, cei care citesc sau vor ajunge sa citeasca asta. Tu o sa fii fericita din simplul motiv ca stii, ca ceea ce cauti se numeste cumva concret.

 Aceasta este o declaratie de dragoste cit se poate de obiectiva. Am primit de la viata citiva oameni valorosi, pe care vreau sa ii pastrez, sa ii ascult, si sa ii urmez. Unul din ei esti tu, Tanea. Si eu ma simt norocoasa, cind ma uit cu cine sint prietena. Si da, te iubesc. :)

Ginduri in culori

    Azi o sa scriu asa cum simt. Adica, azi n-o sa scriu nimic neobisnuit.

 Demult n-am fost aici. Nu mi-au ajuns miinile pentru sufletul meu. Mereu fac ceva, mereu gindesc ceva, si mai intotdeauna pentru cineva. Trebuie sa mai gindesc si pentru mine, am zis eu. Trebuie sa ma scutur de grijile altora si sa imi caut de ale mele.
  Danelusa mea e departe. asta e unica parte de suflet, careia ii permit sa plece departe de mine, fiindca isi implineste un vis. Acolo intr-adevar e mai bine pentru ea, e mai curat, e mai lipsit de birfe si vorbe aiurea, care ingreleaza, acolo lumea ii zimbeste cind o vede. Si ea merita sa i se zimbeasca. Sigur ca mi-e dor de ea...dar nu pot fi atit de egoista. As vrea s-o pot vedea cam in fiecare zi, cum obisnuiam s-o fac, de cind m-am mutat eu la oras cu invatatul si ei cu traiul. Dar acolo e mai bine. As pleca si eu acolo, macar pe-o perioada, sa inteleg viata de acolo. Sa traiesc putina viata de acolo.

      Frumoasa mea... e visatoare si inca mai crede in bine. Si, odata cu ea, cred si eu.:) Nu poti sa nu crezi in cel, pe care il iubesti.


 Katiusha mea e ocupata mai tot timpul. Ma bucur tare mult pentru ea. Acum vad o altfel de Katea: una hotarita, frumoasa, incredintata, plina de planuri. Asta e Katea care trebuia ea sa devina: o Fata !!

  Continui sa visez ce nu-mi trebuie. Subconstientul meu nu-mi da pace, si imi arata ce trebuia sa fie si ce ar trebui sa fie, de fapt, pe cind eu stiu ce trebuie sa fie! Eu stiu. Dar sint numai eu singura cu stiinta mea. Si n-are rost sa incep a trimbita despre semnificatia unui vis, care se repeta deja de 5 ori (!), deoarece inafara de faptul, ca influentez pe cineva, ma influentez pe mine, si m-am saturat. Concluzia: vreau sa incetez sa visez, macar pe o perioada. Macar cind am ochii inchisi.

  Orasul a devenit colorat. E frumos, viu, seara e romantic. Ziua misuna, seara miroase a dragoste. Pacat de asa primavara, ce se iroseste pe iesiri la bere. De fapt, nici n-am reusit sa gust din primavara asta, atit de repede s-a dus. Mai e putin si e vara, si vin alte parfumuri, alte gusturi, alta muzica.. Dar asta e altceva.

  Urmatorul articolas va fi scris de pe noul meu bebelus, laptopul meu, de la reteaua mea de net (am si eu o mindrie personala), si va fi despre Tanea. M-a provocat sa scriu despre ea, si eu i-am cerut permisiunea sa public orice n-as scrie. S-a cam temut fata, dar articolul va fi.

  Fii bucuros ca ti se da sa traiesti acum, apreciaza ce ai, ce vezi, ce ti se da. Si maninca gustos, si iubeste.:)

  

Zimbim cind ploua

    Si ce daca ploua? E bine sa mai ploaie citeodata. Chiar si in suflet. Pe urma miroase a curat, a nou, a viata. Pe urma cresc flori pe rani, cresc crengi de liliac pe regrete si iarba verde pe tristete. Pe urma siroiul de lacrimi se preface in izvor curat de amintiri frumoase. S-apoi, acelasi izvor va uda din radacina sperante noi, ochi noi, imbratisari noi.. care vor inflori in suflet cu toata puterea. Si eu astept ploaia.:)

   Am un prieten foarte bun. Nu ma asteptam niciodata sa ma inteleaga atit de bine, precum o face. Stie sa taca linga mine in asa fel, incit cu o privire sau o aplecare a capului sa-mi dea de inteles ca toata vorbaraia mea e doar o caldare de vaitari. Stie sa bage un singur cuvint in tot discursul meu inflacarat, ca sa-l spulbere intr-o secunda. Da. Iurie poate.
  Am un dor nebun de zilele cind eu si Katiusa mea aveam timp liber cite 4 ore una pentru alta, cind mergeam pe drum si ne intrerupeam din vorba, ca sa povestim despre fustocika ceea superba pe care am vazut-o nustiu pe unde, sau de vorbele unuia de pe facebook. Sau despre mesajele ne-primite, sau asteptarile in van.. Despre orice. Eu stiu ca timp se poate gasi pentru orice, si o sa-l gasesc. Pentru ea o sa fie intotdeauna timp. Ea e un suflet pe care trebuie sa-l tii prin preajma pentru dainuirea sufletului tau. Trebuie doar sa o vezi cum zimbeste, ca sa-ti fie ziua mai buna. Trebuie sa te uiti la toate accesoriile celea colorate ale ei, ca sa te simti....acasa, inauntrul sufletului tau. Pentru Katiusa mea va fi intotdeauna timp.

  Lucrul meu imi place cel mai mult acum, cind nu sunt nunti. Stiu, nunta e ceva cu totul special, si chiar parfumul acelei zile ma invaluie numai facind un machiaj de mireasa omului fericit din fata mea. E si asta o arta, sa participi intr-un fel sau altul la perfectiunea acelei zile. Dar acum am proiecte creative, care-mi gidila creierul, care ma duc la dorinta de a incerca tot si deodata. Bine ca sunt oameni sa-mi dea de inteles ca va mai fi timp, si vor mai fi ocazii, si ei vor mai vrea sa-mi dea voie sa creez pentru ei. Caci, de mi s-ar da voie, eu mi-as arunca toata explozia ceea colorata intr-un amalgam haotic, vesel, dar si neinteles. Doinei multumesc ca stie, prin citeva sugestii timide, sa puna piciorul ferm in pragul avintului meu, sa ma traga putin inapoi si sa-mi arate ca exagerez. E bine sa aiba cine sa te opreasca.


  Am inteles ca trebuie sa vorbesc putin. Nu, n-am vorbit putin pina acum, si nu cred ca se va schimba ceva degraba, cu toate ca toti imprejur imi tot spun asta. Dar eu nu sunt genul de persoana sa invete din propriile greseli din prima. Eu trebuie sa dau cu capul in grebla de 17 ori pe un loc, si poate voi ajunge sa intreprind ceva. Dar am mai inteles ca vorbele mele sunt, de cele mai multe ori, auzite si interpretate. Credeam ca sunt destul de explicita in ideile pe care le expun, si ca sensul direct al acestora se face inteles. Odnako, nu e chiar asa. Si precum nu vreau sa plac tuturor, voi mai tacea. Da, nu e in firea mea, dar voi tot asa faceti, si eu nu vreau sa ma mai expun.

  Nu vreau sa scriu mai mult nimic despre compania mea de prieteni, ei nu scriu nimic despre mine.:) Voi scrie despre oameni straini si interesanti, despre lucruri cu adevarat frumoase, simple, care ne inconjoara si noi inchidem ochii. O natiune de chiori plictisiti de prea bine.  Ne-am deprins sa fie totul in jurul nostru,iar cind in sfirsit totul este, noi ne plictisim. Iar eu zic sa ne scuturam si sa ne dam seama ca inca sintem vii, ca inca putem iubi si minca gustos, ca iarba e verde, ca soarele straluceste si ca zimbetul nu ne costa nimic. Absolut nimic. :)

Pentru El

  

      Pentru el e aceasta postare. Pentru cel ce a iubit viata asa cum se iubeste disperat: cu toata forta, cu toata ardoarea, cu toata energia sa. Pentru cel ce a stiut sa infrunte demn, sfidator poate, gurile rele, ce-l banau, ce-l birfeau, ce-l iscodeau, invidiau si admirau in taina. Pentru cel ce a stiut sa se faca respectat prin taria de caracter, prin vointa de a ramine mereu la fel, deschis, vesel, comunicabil. Pentru cel ce s-a impus prin prezenta, gind, atitudine, chiar si in fata sortii dusmane. Pentru cel ce avea un suflet la fel de luminos ca dragostea pentru familia sa. Pentru cel ce n-avea nimic mai scump decit pe cele doua femei din casa. Pentru cel ce s-a maturizat prea repede, si a devenit prea barbat. Pentru cel ce a ramas a fi cel mai vesel si ghidus prieten al copilariei mele. Pentru cel ce a apucat sa guste din orice oportunitate, pe care i-a oferit-o viata, s-o sorbeasca din plin. Pentru cel ce a avut marele curaj de a se arata lumii exact asa cum era. Pentru cel ce a ramas drept exemplu de stoicism si caracter in fata atitor oameni.. Pentru cel ce a stiut sa joace si sa cistige. Pentru cel ce a riscat, si n-a regretat o secunda.

  Pentru Danu e aceasta postare. Pentru vesnicul lui zimbet flegmatic, sufletul sau frumos, si dragostea de viata. Pentru  tine, Danu... O sa-mi fie teribil de dor, teribil....


P.S. Draga lume, nu birfi. Poate va va roade curiozitatea sa prindeti sau sa raspinditi vreun zvon despre el, dar ginditi-va ca orice cuvint spus in van e inca o piatra dureroasa pe sufletul acestei familii, lasate fara consolare. Acei ce nu l-au cunocut cu adevarat, nu vor sti niciodata cum a fost el, de fapt. Iar el a fost minunat.

 Rest in peace, my friend....

Zile frumoase intr-o tara urita

  Iaca na voua, soare, muuuuult soare, pasarele ciripitoare, sunete si mirosuri de primavara, na!  A, inca sunteti 'gruziti'? Nimic nu va merge cum vreti? Masina, apartamentul, viata colorata si plina de iavshoke inca nu v-au ajuns? Nooooooo, de ce?....


   La mine pe balcon sta o casuta de pasarele, legata de parul de sustinere al balconului de sus. Si sa vezi, cineva chiar vine acolo, ca-i flaminzel.. Pasarelele situ precis ce vor: sa manince, cind li-i foame. Si ciripesc frumos, in semn de multumesc, si zboara mai departe, asa frumusele si satule. Trebuie sa ma imprietenesc eu cu pasarelele celea.

  Inafara de pasarele, imprejur e o galagie infernala : Departamentul Salubrizare al Primariei (voastre) a hotarit ca salcimii minunati din fata balconului nu-s lucru bun pentru oras (desi sunt perfect sanatosi copacii,si maaaaari) si, de citeva zile, tot vin cu benzopilka lor nemiloasa si taie in bucati maaari copacii aia, in bucati de lemn, care odata lovit de asfalt scoate un sunet destul de deprimant. Acum mi se prezinta destul de dificila iesirea de dimineata la balcon,in pijama..(fiindca pijamele mele nu-s numaidecit cuviincioase)
Internetul e la fel tare galagios..asa de multa galagie.... Toti, dar absolut toti, au ceva de spus despre Eurovision, Fabrica de Staruri, alegerea lui Timofte, raskladuska lui Onoje..dar sa le luam pe rind.
 Eurovision: da dati-i, lume, pace lui Pasha Parfenii macar sa ajunga la Baku si sa cinte! Poate voua nu va place, da sa ma credeti pe cuvint ca unora o sa le para chiar bun de tot. Mintea moldoveneasca e in stare sa strice tot ce e bun intr-un lucru ce i se da spre apreciere, se cauta numai clinuri in mineca, numai piedici se pun. Da-i moldoveanului internet, si el ajunge cel mai concludent critic, posesor de opinie, ce se cere respectata...nu, se impune respectata! O sa vedem cum cinta omul, cum se descurca pe o scena internationala. Ii inteleg si acreala din finala, fix cu o minuta inainte de a fi anuntat cistigator, cind a spus ca de la anul merge sa cinte pentru Ucraina.  Da, lui acolo i s-a dat voie sa cinte pina la urma.!! Si acolo va merge, de la anul. Acum o inteleg tare bine pe Nelly Ciobanu, care in fiecare an isi pune increderea in acest consursulet, apoi vazind prostiile care apar ca ciupercile urit mirositoare in jurul lui, se retrage cu dizgust. Anul asta, a avut o piesa superba, chiar buna. S-o cautati si s-o ascultati, inafara Eurovisionului.
  Fabrica de Staruri. Scursura de sunete pe linga notele unor cintece monumentale. Niste inadaptati social,care acum vor sa se 'prorveasca'. Eu tot am fost la casting. Fiindca imi place sa cint, si fiindca inca mai aveam ceva iluzii prostesti legate de showul asta, precum ca i-ar pasa cuiva cu adevarat de tonalitatea vocii mele. Nu, nu-i pasa nimanui. Daca nu sunt lasciva, cu chilotii la vedere, daca nu accept sa fiu filmata la dus, daca o sa cint bine si o sa-mi pese anume de prestatia mea mai mult, decit de imaginea curului meu in prime-time, eu n-o sa intru acolo niciodata. Si ma bucur.
   Timofte. Lume, da nu va pare ca suntem UNICA tara din lume care n-a avut presedinte timp de 2 ani si jumate?! Pe Lupu nu l-au ales ca il cunoastem prea bine cine-i el. Pe Bacalu n-o alegem ca n-o cunoastem deloc cine-i ea. Ca l-au ales pe un magistrat respectabil,care nu avea piedici vadite in a nu fi ales, destul de repede, rezolvind astfel o criza politica extrem de lunga..tot nu-i bine. Da ce nu va mai place?
  Onoje. El deja confunda respectarea drepturilor sale cu aroganta. Dupa cum a iesit dinsul in PMAN cu raskladuska si cere apartament de la autoritati, asa ma duc eu miine la presedintele Senegalului si cer laptopul multrivnit. Ca am dreptul, de ce nu?

  Mie imi place primavara. O iubesc asa cum iubesc muzica. In genere, primavara pentru mine e muzica pura. O sa incerc sa-mi gasesc dragostea, o sa incerc sa slabesc oleaca, poate, daca o sa ma incurce, o sa incerc sa fac sushi mai des, o sa termin proiectul pe care l-am inceput. Am multe de facut. :)

Noutati din polezrenia

 "  Niciodata nu vei fi mai mult, decit ceea ce vezi dimineata in oglinda. "

     Am inteles, de curind, ca cel mai mare dusman al unui om e oglinda. Da, obiectul reflectorizant, care conduce lumea. Obiectul care inhiba, care complexeaza, care duce la lacrimi, obiectul care ne ghideaza starea de spirit de cum incepe ziua. Pofig ca te-ai trezit cu "Moves like Jagger"sau "you are so beautiful to me"...oglinda iti va cinta numai "nu shtoj ty strasnaia takaia". Oglinda, nu politica, nici mama, ci oglinda iti va spune cine esti tu, de fapt. Om flocos, trezit dimineata cu cearcane sub ochi, si inca un vis stupid bagat in cap, precum ca iaca vine vara si totu o sa fie bine. Ma scuzi, dar... pe dracu! Atita timp cit ne e frica de realitati, nu vom sti sa indeplinim nici un vis. Atita timp cit nu vom sti sa ne asumam existenta curenta, atita timp cit nu ne vom  bucura cit de putin macar de oamenii din jur, care mai stau in jurul nostru fiindca ei cred ca mai sintem capabili de ceva..atita timp cit nu vom pretui asta, nici 3 veri legate la un loc, nici o buca, nici o tita noua de fata necunoscuta, agatata aseara la salsa..nu ne vor ajuta cu nimic.
  Prietenii mei au o boala. Visare tupeista se numeste. Ei viseaza, colectiv, la veri pe plaje exotice, pline de cururi rotunde, pe care nu vor pune mina niciodata oricum, ochi verzi, pe care nu-i vor iubi niciodata, creti maruntei, al caror parfum nu-l vor trage in piept niciodata, pistrui pe care nu-i vor numara niciodata... sirul continua. Ideea e ca ei s-au cam deprins sa viseze colectiv. Aceleasi idealuri, gusturi, preferinte... E si asta un fel de comunism. Comunisti am sa le zic de azi inainte.  Problema mea cu toate astea, veti intreba voi? Depersonalizarea fiecaruia din ei, intru infaptuirea unei gindiri colective, care are doar o personalitate. Una. La citiva.
   Am mai dat peste ceva urit: barbatii, care devin copii in fata unor femei adevarate. In fata unei femei, care stie sa isi expuna gindurile, ideile, valorile clar, nestingherit, fara pic de retinere barbatii se transforma intr-un fel de virgini in fata unei experimentate, dispuse sa-i initieze. Acei barbati, pe care ii socoteai drept model de verticalitate, acum sunt foarte usor condusi de ideile...unei femei. Sincer, as fi vrut sa fiu asa femeie. Si poate o sa fiu, mai am nevoie doar de citeva lovituri drept in fruntea sufletului, sa mor si sa renvii, ca sa ajung imbatabila si lipsita de sensibilitate. E un fel de a fi al unei femei, pe care il admir, pe care imi e ciuda uneori, si la care o sa ajung.

  Dika si Rochia. Asta a fost, de departe, cea mai stranie si vie experienta pe care am trait-o vreodata. Sunt prea putine cuvinte de scris, ca sa pot descrie exact amalgamul, tsunami-ul de trairi din interiorul meu, cind m-am vazut imbracata in rochie de mireasa. Da eu am vazut, la viata mea, multe rochii de mireasa. Si iarasi, am dat de oglinda. Iar acolo am vazut cea mai frumoasa si trista mireasa, cum nu voi fi niciodata. Fiindca eu nu voi fi o mireasa trista. Nu stiam ce sa zic, desi nu se cerea macar sa zic ceva. Creierul meu se transformase in al 2-lea suflet,ca durea si el. Ai putea zice ca e o haina, ca multe altele...si nu e. Te transforma cum nu ti-ai inchipuit, in alta fiinta, desavirsita, frumoasa, aproape semi-zeitate.. Si astepti nunta dimprejur. Muzica, vreun colac, vreun trandafir, ceva.. Draga Rochie, ai fost superba, aproape perfecta, doar ca n-a fost timpul potrivit sa ne intilnim. Chiar deloc. Trebuia sa ma bucur de tine, nu sa vreau sa te scot de pe mine cit mai repede. Draga Rochie, sper sa ne intilnim in alte circumstante, dar acum pentru mine a fost devreme.

 Despre Eurovision. Nimic. Si asa e plin netul de pareri, probabil mult mai elocvente decit ale mele.

  Despre soare. El este, dar nu incalzeste deloc.  Mi-e frig pina in suflet. Iar eu asteptam de 2 luni soarele, sa ma incalzeasca. Bine, mai asteptam.:)

In prag de sarbatoare obligatorie

  E chiar obligatorie. Pentru barbati, sa cheltuie cit mai mult pe lucruri opulente, mirositoare si uneori inutile, iar pentru femei, sa isi puna mult ruj de buze, sa-si umfle sinii in sutienul nou-nout de la Palmers, cumparat special pentru asta, si sa astepte sus-numitele cadouri.
     Pentru mine, 8 martie e o sarbatoare a mamei mele. Mama mea are 2 zile de nastere: ziua sa propriu-zisa, si ziua cind se adevereste a fi, a nustiu cita oara, cea mai femeie dintre femei, din viata mea. E plina de lumina mama asta a mea, zimbeste larg si cald (cica, de la ea am luat asta), si de la ea miroase ...a mama. A dragoste, a mincare, a grija si zimbet. Iata cum miroase mama mea.
     Anul asta, 8 martie din viata mea se dedica vietii mamei mele. Da, sunt si eu femeie, astept si eu o floare (ma pindeste Floristul,matinca), poate un martisor, de la cei/cele mai romantice si traditionalisti/e. Si atit. Azi am fost practic invadata cu intrebari comune de genul : ce vrei de 8 martie? Ce ti-ai comandat? Mi-am comandat dragoste,multa.. Aici treaba e cam complicata, fiindca pe cit de tare as vrea s-o pot comanda, sau s-o am, pur si simplu, dragostea asta fuge de la mine,fix asa cum vine. A venit furtunos,a plecat inca mai ceva. De 8 martie vreau liniste si armonie. Liniste in cap, armonie in suflet, si lalele. E, poate si un laptop, da asta o sa-mi iau singura.
     Anul asta vreau sa ajung acasa la mama, dupa ce ies de la lucru. Sper sa fie posibil, sper...

 Fetelor, barbatii tot sunt oameni, believe me. Ei tot vor ceva frumos si indescriptibil, numai ca noi cu voi stim ca astea ti le faci singurica, nu ai ce si unde cauta aiurea. Asa ca nu va asteptati la romantisme incredibile si la furori colorate si pline de bliostocike. Daca va cuprinde si va spune ca sunteti una din femeile monumentale ale vietii lui, asta e tot ce trebuie. E deajuns si de ramas asta. Daca o sa va faca sa va simtiti femei numai printr-o cuprindere, asa si este, si nici un parfum scump nu va va da mirosul adevarat de femeie mai bine, decit un barbat.

  Va doresc fericire, dragele mele, tuturor, si mie la fel. Mie imi doresc sa mai miros a femeie, si sa ma vad zimbind ca proasta in oglinda inca o data. Felicitari, scumpelor.:)

Vrai sa sii Valentina me?

  Eu urasc sarbatoarea asta!! Sincer! Eu mai stupida si discriminatoare sarbatoare n-am vazut ever! Pentru cei aflati intr-o relatie e un fel de "da-da, ti iubesc fei, nati flori, hadem sa mincam la Creme de la Creme, si hadem pe urma sa facem un copchil nedorit". Pentru cei single e un fel de " da-da, nu ma duc nicaieri, nime nu ni-o dat flori, si nici eu n-am nimanui de dat flori, si nu cheltui pe o sticla de vin tare scumpa, care totuna are gust de Vartely.. zato, ma intreaba toti unde ma duc diseara, si cind o sa le spun ca nu ma duc nicaieri, ca n-am cu cine, ei o sa-ni atirne o roja plina de mila si compasiune, precum eu-s cel mai nefericit om. Ei ,cum asa, mititica, si parca nu-i urita, nici proasta..."

  Eu urasc cultura de obligatie a acestei sarbatori, nu semnificatia ei. Daca o sa vreau sa felicit pe cineva, o voi face. Nu prin aplicatii stupide in fb, care umplu wall-ul de spam rozov, nici din alea care te marita cu unul pe care macar o data sa-l fi vazut in viata.. Ironia si stupizenia situatiei cind tu nu demult ai iesit dintr-o relatie lungusoara, iti schimbi statutu de single, apoi facebook-ul te marita/insoara cu cineva, in fiecare zi priciom...
 Daca o sa vreau sa-i spun cuiva ca il/o iubesc, o voi face pe 15 februarie. Asta ca sa ma auda cu adevarat. Si ca sa n-o ia ca pe un traditional "hai, cu Pastele!" sh pe 24 februarie o s-o repet. Asta ca ei sa fie siguri.

 Eu va rog tare mult: nu-mi puneti inimioare aplicatii in facebook. Nu ma cereti virtually de mireasa. Ca nici cu unul adevarat nu s-o primit.:D Va rog tare mult, incercati sa ma scoateti din calcul, cind aninati ursuleti cu inimioare intre labute pe wall la toti cunoscutii si necunoscutii. Daca ma stiti cit de putin, o sa stiti si ca anul asta....chiar nu e cazul. Eu de 14 ma duc sa non-sarbatoresc. Ma duc sa invirtesc niste sushi, sa beau o gura de vermouth si sa ma iau de minuta cu bolnavii mintali ai Germaniei, a caror zi se sarbatoreste tot pe 14.

  Tare va rog. Socotiti-va avertizati.:)
 

Linistea

  Tare mult vreau liniste. Vreau sa nu ma aud, cind gindesc, sau cind simt.

  Am avut o experienta urita. M-am vazut intr-un abis. Acolo m-am cufundat pe o mica vreme, care mi se parea o eternitate. Eram singura cu mine, nu puteam sa fug de asta, de toate secretele si regretele, si de afara privea drept spre mine Orionul. Am inceput sa nu pot suporta constelatia asta. Si Maroon 5. Fiindca inca inseamna mult pentru mine. M-am vazut atit de departe de esenta mea, de ceea ce eram si sunt, ca m-a speriat aceasta stare. Eu nu sunt deprinsa sa fiu acolo unde m-am vazut. Eram undeva tare....la fund. Fizic si spiritual eram la pamint. Aveam ginduri foarte urite, periculoase, de care nu puteam sa ma desprind. Nimic, nimic nu ma putea scoate din starea asta. M-am vazut absolut lipsita de vointa. Stateam in fata oglinzii, si pentru prima data in viata, jur, am vazut o fata complet straina. Si nu-mi puteam reveni. Thriller live.

 Citisem cumva o vreme mai inainte ca, pentru a te cunoaste pe deplin, trebuie sa te cunosti la toate nivelurile existentei tale, sa le dezbraci, apoi sa imbraci pe tine doar ceea ce te defineste. Astfel de haina eu nu vreau sa mai am Niciodata. A aparut pe mine din senin, ma stringea la toate incheieturile, ma sufoca, iar eu acceptam. Apoi a venit dimineata, si frica s-a dus.
   Si atunci am inceput a gindi. Ziua nu ma tem sa gindesc. Poate a fost necesara 'dezbracarea' asta? Poate era si asta o lectie de cunoastere? Poate mai am de invatat atitea despre mine, iar eu pina acum selectam ce sa aflu si ce nu?

 Am nevoie sa iert. Am nevoie sa stiu ca n-a fost vina mea, si ca am, acum, puterea sa iert si sa las. Dar nu poti ierta, daca nu ti s-a cerut iertare, nu? Probabil, este cale lunga si pina la a cere iertare, la fel..

 Am nevoie de liniste. Liniste curata in cap si in suflet. Sufletul parca s-a apucat de maturat, dar capul...naibii sa-l dai, la orele 3-4 dimineata, cind urla, si striga si vorbeste atit de repede si taios, ca iti vine sa stai cu el in ger, sa-l ingheti, si sa-l dezgheti numai dimineata, cu aburul de la ceai.
  Am nevoie sa fiu, din nou, cit de cit rationala, cit de cit distanta (mincinoaso,tu te atasezi si de-o musca!), sa inteleg ca trebuie sa-mi pese fix numai 50 %, fiindca nimeni nu da mai mult pentru pasarea mea.

 Am nevoie de liniste. Cine vinde, sau da? Va fac sushi daca imi sugerati o metoda efectiva de a obtine linistea in cap!  Urmatoarele rinduri goale le dedic linistii, care imi lipseste.
























































































   Da. Imi lipseste foarte multa liniste. Dar am hotarit sa nu obosesti tu cu scroll-uitul.:) Noapte buna, dormi linistit/a. :)

De Intii Ianuarie

 Iaca nu-mi vine sa cred ca vad atita lume pe strada de Intii Ianuarie. De obicei, asteptam 1 ianuarie ca sa vad strazile pustii, laaaaaargi si stranii, ca din filmul "I legend". Ma asteptam sa iasa de undeva niste zombie, sa caute sa muste vreo carne vie, ceva... Anul asta, ma uit pe fereastra, luuume! Multa! Merge undeva,vioaie, bucuroasa, colorata, cu sampanie.

 Baietii joaca un belotel pe covor jos, bem Cuba Libre, stam in pijamale, ni-i pofig. :)

 Urmatoarea postare o sa fie, probabil,ceva mai inspirata, sau mai putin lenoasa. Pina atunci, ma duc sa-mi mai amestec o licoare gustoasa si sa-mi fie totuna. Lamultani, da? :)