" Niciodata nu vei fi mai mult, decit ceea ce vezi dimineata in oglinda. "
Am inteles, de curind, ca cel mai mare dusman al unui om e oglinda. Da, obiectul reflectorizant, care conduce lumea. Obiectul care inhiba, care complexeaza, care duce la lacrimi, obiectul care ne ghideaza starea de spirit de cum incepe ziua. Pofig ca te-ai trezit cu "Moves like Jagger"sau "you are so beautiful to me"...oglinda iti va cinta numai "nu shtoj ty strasnaia takaia". Oglinda, nu politica, nici mama, ci oglinda iti va spune cine esti tu, de fapt. Om flocos, trezit dimineata cu cearcane sub ochi, si inca un vis stupid bagat in cap, precum ca iaca vine vara si totu o sa fie bine. Ma scuzi, dar... pe dracu! Atita timp cit ne e frica de realitati, nu vom sti sa indeplinim nici un vis. Atita timp cit nu vom sti sa ne asumam existenta curenta, atita timp cit nu ne vom bucura cit de putin macar de oamenii din jur, care mai stau in jurul nostru fiindca ei cred ca mai sintem capabili de ceva..atita timp cit nu vom pretui asta, nici 3 veri legate la un loc, nici o buca, nici o tita noua de fata necunoscuta, agatata aseara la salsa..nu ne vor ajuta cu nimic.
Prietenii mei au o boala. Visare tupeista se numeste. Ei viseaza, colectiv, la veri pe plaje exotice, pline de cururi rotunde, pe care nu vor pune mina niciodata oricum, ochi verzi, pe care nu-i vor iubi niciodata, creti maruntei, al caror parfum nu-l vor trage in piept niciodata, pistrui pe care nu-i vor numara niciodata... sirul continua. Ideea e ca ei s-au cam deprins sa viseze colectiv. Aceleasi idealuri, gusturi, preferinte... E si asta un fel de comunism. Comunisti am sa le zic de azi inainte. Problema mea cu toate astea, veti intreba voi? Depersonalizarea fiecaruia din ei, intru infaptuirea unei gindiri colective, care are doar o personalitate. Una. La citiva.
Am mai dat peste ceva urit: barbatii, care devin copii in fata unor femei adevarate. In fata unei femei, care stie sa isi expuna gindurile, ideile, valorile clar, nestingherit, fara pic de retinere barbatii se transforma intr-un fel de virgini in fata unei experimentate, dispuse sa-i initieze. Acei barbati, pe care ii socoteai drept model de verticalitate, acum sunt foarte usor condusi de ideile...unei femei. Sincer, as fi vrut sa fiu asa femeie. Si poate o sa fiu, mai am nevoie doar de citeva lovituri drept in fruntea sufletului, sa mor si sa renvii, ca sa ajung imbatabila si lipsita de sensibilitate. E un fel de a fi al unei femei, pe care il admir, pe care imi e ciuda uneori, si la care o sa ajung.
Dika si Rochia. Asta a fost, de departe, cea mai stranie si vie experienta pe care am trait-o vreodata. Sunt prea putine cuvinte de scris, ca sa pot descrie exact amalgamul, tsunami-ul de trairi din interiorul meu, cind m-am vazut imbracata in rochie de mireasa. Da eu am vazut, la viata mea, multe rochii de mireasa. Si iarasi, am dat de oglinda. Iar acolo am vazut cea mai frumoasa si trista mireasa, cum nu voi fi niciodata. Fiindca eu nu voi fi o mireasa trista. Nu stiam ce sa zic, desi nu se cerea macar sa zic ceva. Creierul meu se transformase in al 2-lea suflet,ca durea si el. Ai putea zice ca e o haina, ca multe altele...si nu e. Te transforma cum nu ti-ai inchipuit, in alta fiinta, desavirsita, frumoasa, aproape semi-zeitate.. Si astepti nunta dimprejur. Muzica, vreun colac, vreun trandafir, ceva.. Draga Rochie, ai fost superba, aproape perfecta, doar ca n-a fost timpul potrivit sa ne intilnim. Chiar deloc. Trebuia sa ma bucur de tine, nu sa vreau sa te scot de pe mine cit mai repede. Draga Rochie, sper sa ne intilnim in alte circumstante, dar acum pentru mine a fost devreme.
Despre Eurovision. Nimic. Si asa e plin netul de pareri, probabil mult mai elocvente decit ale mele.
Despre soare. El este, dar nu incalzeste deloc. Mi-e frig pina in suflet. Iar eu asteptam de 2 luni soarele, sa ma incalzeasca. Bine, mai asteptam.:)
Am inteles, de curind, ca cel mai mare dusman al unui om e oglinda. Da, obiectul reflectorizant, care conduce lumea. Obiectul care inhiba, care complexeaza, care duce la lacrimi, obiectul care ne ghideaza starea de spirit de cum incepe ziua. Pofig ca te-ai trezit cu "Moves like Jagger"sau "you are so beautiful to me"...oglinda iti va cinta numai "nu shtoj ty strasnaia takaia". Oglinda, nu politica, nici mama, ci oglinda iti va spune cine esti tu, de fapt. Om flocos, trezit dimineata cu cearcane sub ochi, si inca un vis stupid bagat in cap, precum ca iaca vine vara si totu o sa fie bine. Ma scuzi, dar... pe dracu! Atita timp cit ne e frica de realitati, nu vom sti sa indeplinim nici un vis. Atita timp cit nu vom sti sa ne asumam existenta curenta, atita timp cit nu ne vom bucura cit de putin macar de oamenii din jur, care mai stau in jurul nostru fiindca ei cred ca mai sintem capabili de ceva..atita timp cit nu vom pretui asta, nici 3 veri legate la un loc, nici o buca, nici o tita noua de fata necunoscuta, agatata aseara la salsa..nu ne vor ajuta cu nimic.
Prietenii mei au o boala. Visare tupeista se numeste. Ei viseaza, colectiv, la veri pe plaje exotice, pline de cururi rotunde, pe care nu vor pune mina niciodata oricum, ochi verzi, pe care nu-i vor iubi niciodata, creti maruntei, al caror parfum nu-l vor trage in piept niciodata, pistrui pe care nu-i vor numara niciodata... sirul continua. Ideea e ca ei s-au cam deprins sa viseze colectiv. Aceleasi idealuri, gusturi, preferinte... E si asta un fel de comunism. Comunisti am sa le zic de azi inainte. Problema mea cu toate astea, veti intreba voi? Depersonalizarea fiecaruia din ei, intru infaptuirea unei gindiri colective, care are doar o personalitate. Una. La citiva.
Am mai dat peste ceva urit: barbatii, care devin copii in fata unor femei adevarate. In fata unei femei, care stie sa isi expuna gindurile, ideile, valorile clar, nestingherit, fara pic de retinere barbatii se transforma intr-un fel de virgini in fata unei experimentate, dispuse sa-i initieze. Acei barbati, pe care ii socoteai drept model de verticalitate, acum sunt foarte usor condusi de ideile...unei femei. Sincer, as fi vrut sa fiu asa femeie. Si poate o sa fiu, mai am nevoie doar de citeva lovituri drept in fruntea sufletului, sa mor si sa renvii, ca sa ajung imbatabila si lipsita de sensibilitate. E un fel de a fi al unei femei, pe care il admir, pe care imi e ciuda uneori, si la care o sa ajung.
Dika si Rochia. Asta a fost, de departe, cea mai stranie si vie experienta pe care am trait-o vreodata. Sunt prea putine cuvinte de scris, ca sa pot descrie exact amalgamul, tsunami-ul de trairi din interiorul meu, cind m-am vazut imbracata in rochie de mireasa. Da eu am vazut, la viata mea, multe rochii de mireasa. Si iarasi, am dat de oglinda. Iar acolo am vazut cea mai frumoasa si trista mireasa, cum nu voi fi niciodata. Fiindca eu nu voi fi o mireasa trista. Nu stiam ce sa zic, desi nu se cerea macar sa zic ceva. Creierul meu se transformase in al 2-lea suflet,ca durea si el. Ai putea zice ca e o haina, ca multe altele...si nu e. Te transforma cum nu ti-ai inchipuit, in alta fiinta, desavirsita, frumoasa, aproape semi-zeitate.. Si astepti nunta dimprejur. Muzica, vreun colac, vreun trandafir, ceva.. Draga Rochie, ai fost superba, aproape perfecta, doar ca n-a fost timpul potrivit sa ne intilnim. Chiar deloc. Trebuia sa ma bucur de tine, nu sa vreau sa te scot de pe mine cit mai repede. Draga Rochie, sper sa ne intilnim in alte circumstante, dar acum pentru mine a fost devreme.
Despre Eurovision. Nimic. Si asa e plin netul de pareri, probabil mult mai elocvente decit ale mele.
Despre soare. El este, dar nu incalzeste deloc. Mi-e frig pina in suflet. Iar eu asteptam de 2 luni soarele, sa ma incalzeasca. Bine, mai asteptam.:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu