miercuri, 28 noiembrie 2012

Linii din minte

   Am niște linii de tras. Stăteau în cap, amestecate una peste alta, pînă s-au pus frumos la locurile lor. Problemă și cu liniile astea, neascultătoare și se înmulțesc, și te încurcă să găndești rațional. Ap iată, cîteva din liniile din mintea mea.

----
  E greu să trăiești undeva unde nu-ți place. Și mai tare mă enervează atunci cînd trebuie să mă conformez. Vizitez zilnic Pinterestul și oftez că văd că aș putea să trăiesc frumos, și sunt nevoită, cel puțin acum, să trăiesc într-un loc anost. E tare greu să trăiești unde nu-ți place.

----
  Mai scump decît o îmbrățișare sinceră acum nu-i nimic în societatea asta. Săruturile s-au devalorizat pînă la niște simulări uscate, zîmbetele au devenit monedă de schimb, o nouă modă occidentală. Foarte puțini mai zîmbesc sincer, că se bucură să vadă ceva sau pe cineva. Se zimbește din politețe, mai nou, se zîmbește atunci cînd vrei să ascunzi că de fapt nu-ți place. Se zîmbește atunci cînd te impui să rabzi ceva sau pe cineva. O fi ea bună, terapia sau deprinderea zîmbetului, societății moldovenești chiar i-ar prinde bine, dar eu m-am săturat de falsuri. Nu mai vreau iubiri false, pline de regulă, ordine și calm. Nu mai vreau perechi de ochi plini de subînțelesuri, aliniați lîngă zîmbete politicoase.
 Am fost cuprinsă de un cineva zilele trecute, foarte strîns și adevărat, cu toată sinceritatea, tocmai atunci cînd mă străduiam, cred eu, foarte inteligent, să ascund faptul că vroiam să fiu cuprinsă. Am fost ținută la piept, fără nici un cuvînt, și am înțeles că toată vorbăraia despre puterea sufletului nu-i nimic pe lîngă puterea unei îmbrățișări.

----
 Goana după localurile din Chișinău a început! Afară e frig, nu este nimic de văzut într-un noiembrie atît de plictisitor, respectiv asaltăm localurile mai vechi și mai noi de prin oraș, preferabil centrul, acolo se focalizează toată tusovca. Ah, și această tusovcă... Aceleași fețe ies cam în fiecare seară, să se vadă cu aceleași fețe, cu care au vorbit toată ziua pe skype sau facebook chat, își fac o poză, cu check-in desigur, se duc acasă și uită unul de altul pînă mîine sau chiar 2-3 zile. Atîția cunoscuți, atît de puțini prieteni, multe localuri, foarte multe check-inuri, bere, vin, espresso, bere..și acasă. Iar acasă e supcicul, sau macaroanele cu unt (asta din mîncarea de casă), internetul și, ocazional sau regulat, un film. Și singurătatea, și tăcerea. Și toate se repetă. Foarte frumos a spus Octavian Paler: Vai de omul care, atunci cînd vine acasă, nu are cui da Bună Seara.

----
Comfortul. E trist să trăiești comfortabil. E trist să nu știi să-ți asumi riscuri. E trist să nu-ți permiți să te atașezi de cineva. E dezolant să alegi singurătatea în favoarea unor clipe de tăcere și calmitate în compania unei alte persoane, la fel de setoasă de viață ca și tine.
 Mai mult de jumătate din societatea noastră se joacă de-a " i'm single and fabulous and proud!".  Mîndru/ă de ce?  De singurătate? Asta e una din tendințele urîte ale vremii, care se transformă în virtuți. False virtuți, dragii mei. Mă uit la prietena mea, care s-a făcut, de curînd, cu familie, una mică și frumoasă, și plină de dragoste, de libertate și atît de sinceră și simplă, că te uiți la ea cum strălucește de viață și zîmbește la orice pas și.... vrei și tu o bucățică de fericire de asta. A ta, sigur, plămădită din tine și altcineva, naturală..
 Ai cu cine discuta, ai cu cine bea, ai cu cine te fotografia, și n-ai pe cine iubi.

----
Gătitul. Mie îmi place să gătesc, foarte mult. Îmi plac savorile, gusturile, culorile, mirosurile, amestecurile dintre astea toate... Iarăși, elanul meu de gourmandă a fost tăiat de ambianță. Dacă nu mă inspiră cu nimic locul unde gătesc, sau pentru cine gătesc, nu mai gătesc deloc. Mă mulțumesc cu un sandwich un pic mai creativ decît salam peste pîine, și beau un cappuccino de la pachet și atît.

----
Părinții mei. Comorile astea două devin pe zi ce trece mai frumoase. Mama își ia timp pentru sine, pentru a mai sta în liniște, cu ființa ei de femeie, și să-și aibă grijă de minte, suflet și corp. Mama se redescoperă, se reinventează,cu fiecare an, mai ales că anul ăsta a împlinit 50 de ani. Vorbește mai optimist, cîntă, își aduce aminte de vechi hobby-uri.. Tata își aduce aminte cum e să-i faci surprize mamei, îi gătește, îi aduce flori, și o sărută mai des. Tata mă tot așteaptă acasă, și zîmbește înțelegător și răbdător cînd nu ajung. Poate să mă pupe fără să vin sau să mă duc undeva.. Ai mei părinți deja au înțeles că firea copiilor lor e să fie liberi, în alegeri și cuvinte. Și acum pot spune cu fericire că părinții mei sunt de-o vîrstă cu noi.

---
 Eu nu vreau să se termine lumea asta. Eu vreau să-mi cunosc copiii.

---
Anul ăsta vreau de Anul Nou o geantă. O nouă prietenă, mai degrabă. Gențile mele mai vechi știu ce am eu în vedere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu