Mie-mi plac copiii de mor, nu alta. Toți, deopotrivă. Poate de asta nu voi putea profesa în specialitatea, pe care mi-am ales-o: asistența socială a copiilor străzii. Voi plânge 24/24 pentru soarta prea crudă a unor copii nevinovați. Îmi plac copiii mai mult decât orice alt om din lume. Fiindcă ei uneori îmi dau lecții mult mai valoroase, decât voi putea vreodată lua de la orice profesor, psiholog, bătrân, de la diferite conferințe, cărți și tratate. Ei sunt simpli, și ne iubesc sincer, cu mânuțele, cu ochișorii și cu buzișoarele întinse spre pupușor. Dacă i-ai plăcut din prima, tu vei fi un prieten foarte important al acestui mic om. Ei nu judecă, nu bârfesc, ei nu te abandonează. Ei sunt oamenii perfecți, care suntem noi cu tine de la început și de la care plecăm treptat, paradoxal, spre aceeași perfecțiune. Plecăm urât, deprindem 'capacități' de adult, unele pe atât de urâte, pe cât de mature și asumate ni le închipuim. Copiilor le plac culorile, nouă ne place steclopachetul. Copiilor le place înghețata, nouă ne plac localurile glamuroase. Copiii știu să râdă pe stradă și să se joace de-a prinselea pe aceeași stradă, noi râdem de niște cântăreți și dansatori ambulanți, mai ales de gruparea adepților lui Khrișna. Câteodată sinceritatea copiilor e ceea ce lipsește unei societăți de adulți.
Ieri am fost acceptată de o fetiță de 4 anișori, care mă vedea a 2-a oară. E mare treabă să fii acceptat de un copil. Pe un adult poți încerca să-l vrăjești cu atitudini, vorbe deștepte sau alte capacități. Cu un copil nu merge. Dacă îi ești pe plac, te va lua de mânuță, și cu ochișori mari, te va duce să-ți facă cunoștință cu toate păpușile, animăluțele și jucăriile sale- cea mai mare comoară. De la început, sigur, era foarte reticentă, chiar s-a supărat pe mama și tata că au lăsat în casa lor pe cineva străin, și stătea în cel mai îndepărtat colț de la mine, uitându-se printre genele lungi cu pizmă la mine.. Apoi a văzut că nu fac nimic și nu încerc să mă joc cu ea defel, a început să mă întrebe de unde-s, cine-s. Apoi mi-a dat o bomboană de la ea din buzunar. Apoi, ne-am dus să numărăm păpușile și să ne uităm la desenele ei în acuarelă. Apoi mi-a cântat la pian. Apoi s-a supărat că mă duc acasă. Scumpete de fetiță. Doinița.
Ieri s-a născut o podoabă de băiat, un zdrăvănuț de băiat, în familia unei bune prietene, Aurica. Sunt foarte fericită pentru ei doi, și pentru buneii care își așteptau nepoții de ceva vreme. Un copilaș așteptat de părinții săi, care se tot încăpățâna să facă așa cum vrea el, dar pînă la urmă a cedat. Sunt sigură că într-o zi poate ne vom împrieteni și cu el. Răzvan.
Ieri l-am mai salutat o dată pe prietenul meu din burtica Aliciei. Abia aștept să cunosc pe acest băiețaș care, sunt sigură, o să fie un copil foaaaarte interesant. Are deja deprinderi foarte amuzante, încă din burtă. Dacă mângâi o minută apoi iei mîna, el dă cu piciorușul, semn că n-ai dreptul să te oprești, odată ce l-ai zădărât. Omulean cu caracter, cum se și aștepta. Bogdan.
Duminică l-am cunoscut pentru prima dată pe nepoțelul meu, fiul verișorului meu. Are o față prea serioasă pentru ale sale 11 luni de viață. Ochi maari, năsuc dârz. N-a vrut să vină la mine în brațe, deși m-a favorizat cu un zâmbet larg. Pînă la urmă, lăsându-se alintat de toate agugu-urile mele, a hotărît că e timpul să-și bage 2 degețele la mine-n gură. Mare ștrengar o să fie. Damian.
Mă bucur foarte mult pentru familiile unde apar astfel de minuni ale vieții. Mă bucur pentru copiii care se nasc într-o familie frumoasă, unde sunt iubiți chiar din primele secunde ale vieții. Mă bucur pentru mine, că într-o zi îmi voi face astfel de cadou. Mă bucur pentru copilul meu, care va avea o copilărie frumoasă. Mă bucur pentru viață. :)
Pe curând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu