Tata

  Foarte rar vorbesc despre tata. Nu știu de ce. Se obișnuiește, sau poate că așa se primește, prin legea inevitabilă a naturii, să vorbim mai des despre mame. Iar tata este lîngă mama, vede cum creștem noi cu mintea, cu corpul, cu deprinderile și alintăturile noastre, și zîmbește. Mai strîmbă din nas cînd vrem să rebelăm un pic, cînd rebelăm mai mult, se încruntă a nerăbdare cînd trecem din rebeliune în prostie, dar tace. Și prin tăcerea lui înțelegem noi, copiii, că jocurile astea sunt pentru copii, iar atunci cînd pretinzi să fii acceptat ca un matur de părinții tăi, trebuie să gîndești, să percepi și să reacționezi ca un matur. E foarte greu ca un părinte să te accepte ca pe un om matur, de fapt. Îmi spunea mama odată că, chiar și la 48 de ani, oricum vom fi copiii lor, cei care alergau primprejurul casei cu doi haragi de legat la vie, pe umeri, jucîndu-ne de-a troleibusul din Chișinău.

  Tatăl meu, Gheorghe, n-a avut o viață deloc ușoară. Gicușor, cum a fost numit de mic, era mezinul unei familii cu probleme. Bunica, mama lui, decedase cînd Gicușor avea doar 11 ani, fiind bolnavă.  Bunelul s-a văzut atunci cu 6 copii, 3 fete și 3 băieți, absolut derutat, dar cu determinarea de a face om din fiecare. Cele 3 fete erau mai în vîrstă decît tata, deci l-au educat ele. Trei mame-surori, care s-au descurcat cum au putut, cum au deprins din mers, cum le învățau vecinele că se face. Au hotărît, odată ce frații mai mari mergeau la școală, fetele la fel, bunelul la lucru, să-l dea pe Gicu la o școală-internat, la Strășeni. Probabil, de acolo a început tata să deprindă primele fire de disciplină. Nu vrea să-mi povestească niciodată cum era la internat, vorbește foarte rar despre asta, ne spune doar că era greu și închide subiectul. Probabil, vrea să nu cunoaștem noi niciodată ce înseamnă, de fapt, un internat și o educație primită de la oameni străini. Sigur, cînd venea acasă, surorile și bunelul îl alintau cu de toate, dar asta erau 2 zile pe săptămînă.
 
  Apoi, ca toți bărbații, tata a mers la armată. Armata Gicu a slujit-o în Germania, pe atunci ГДР, și despre asta el povestește cu mare mîndrie. A fost unul dintre cei mai disciplinați soldați, are o grămadă de istorii strînse de prin cazarmă, de la alți soldați, veniți din toate colțurile URSS-ului. Gicu a fost și bucătar excelent în armată, mîndria lui era că gătea pentru comandanții supremi ai detașamentului și ei îl lăudau întotdeauna pentru mesele copioase, pe care le făcea. I-au dat și ajutoare, un cîrd de alde салаги, începători, care îl ascultau în orice. Pe cît de blînd îl știu acasă, pe atît de autoritar poate fi cu cei, care trebuie să-l asculte, după funcție și grad. Are acasă un album foarte frumos, de catifea verde-camuflaj, cumpărat de acolo, plin de fotografii ținute la mare cinste, cu inscripții foarte romantice, din anii de armată. Pe așa fotografii nu poți face tag..

 Cînd a revenit din armată înapoi acasă, în Recea, Strășeni, a mers într-o seară cu fratele la club, că erau dansuri. Acolo, Gicu fiind mai retras, stătea pe lîngă perete și observa. Asta pînă cînd a dat cu ochii de Ana, una din fetele lui Mogîldea, și nu și-a mai luat ochii de pe ea. După dansuri s-a oferit să le petreacă pe Ana și sora ei pînă acasă, deși nu-i era deloc în drum. A specificat că merge s-o petreacă anume pe Ana. Și uite-așa a tot petrecut-o pe Ana acasă vreun an de zile. Cînd o chema la întîlnire lîngă fîntînă, tata fluiera ca privighetoarea, semn discret că o așteaptă, asta ca să nu-și dea seama buneii. Ei sigur că-și dădeau seama, ei și toată mahalaua, care-l recunoștea deja după triluri. Tata fluieră fantastic, foarte melodios, cu tril. Și mama ieșea la întîlnire, la fîntîna dintre vișini. Dacă stăteau prea mult, mama se furișa în casă și-i aducea vreo plăcintă sau pateu cu ceva bun, numai să mai stea..
 
  Peste un an Gicu a furat-o pe Ana de mireasă. Jumătate de sat se bucura, și asta era absolut firesc, toți știau că așa și trebuie să fie. S-a jucat o nuntă frumoasă, mare, cu dansuri în glod și vin în pahare. S-au mutat temporar în căminele de la Ialoveni, unde a apărut Seriojel, sau Seriojka, fratele meu. Atunci au hotărît că le trebuie un locușor al lor, și precum tata vroia numaidecît gospodărie cu beci, ei s-au mutat hăt în Anenii-Noi, unde se stabilise un unchi de-al meu, în satul Chirca. Au cumpărat o cocioabă cu fix 2 camere, foarte veche, și au început să construiască.  Aici deja apărusem și eu la orizont. Tatăl meu n-a acceptat niciodată o brigadă de lucrători să facă lucrul lui. A chemat ocazional rude la vreo clacă, pentru ridicarea podului sau acoperișului. Dar tot ce se vede făcut la casa noastră e făcut de mîna lui. A reconstruit practic 2 odăi de la zero, și le-a adăugat încă trei, plus bucătărie de vară, cu tot cu baie. A făcut de la zero uși, ferestre, sobă, sistem de canalizare, apeduct, gazoduct, sistem electric, tot. Și astăzi la fel, nu știu om mai priceput la toate, ca tata.

Niciodată nu a avut ceva mai de preț ca familia lui. Cele mai fericite momente ale lui sunt cînd sîntem toți 4 la masă, de sărbători, sănătoși și împreună. Țin minte cum a încercat să plece peste hotare, să facă bani pentru o viață mai bună a noastră. Nu a rezistat decît cîteva luni și a revenit acasă. Ne sorbea pe toți din priviri, de parcă recupera toate zilele în care nu ne-a văzut.

 Tatăl meu, Gheorghe, m-a învățat ce înseamnă omenia. Modestia, respectul față de familie, părinte. Succesul prin muncă asiduă. Dragostea față de casă și față de pămînt.

Tatăl meu astăzi a mai întinerit cu un an. El astăzi împlinește 50 de ani. E foarte lung articolul, dar e nespus de puțin, față de tot ce am a spune despre tatăl meu. Nu cred că aș fi putut vorbi atît de sincer astăzi, dacă ar fi fost altcineva în locul lui. Tatăl meu este Gheorghe. Și eu îl iubesc din tot sufletul!

La mulți ani, tata! Eu vin acasă. Cu dragoste, Rodicuța.