Eu îs cam enervată. Am niște probleme de exterior, pe care, probabil le am prea dur la inimă, dar articolul ăsta se născuse ieri, în duș, unde se nasc toate ideile geniale. Așa că promit să nu mă las influențată
Îmi aduc aminte de evenimentul TEDx Cafe, unde se vorbise despre dragoste, și mai ales cît de rău îmi părea că mi se făcuse fizic imposibil să stau mai mult. Hai să recunoaștem cu sinceritate că așa evenimente, cu așa temă amplă, unde se așteaptă atîta lume, nu se organizează la Spălătorie. Serios, numai nu acolo. Mai ales că lumea a venit cu surplus, un surplus neașteptat. Toate acestea mi-au adus aminte de troleibusele îmbîcsite total și peste posibil, pe vremea grevei microbuselor. Nu poți să te bucuri de niște speech-uri TED cînd o ții pe brațe pe o prietenă foarte bună de-a ta, măcar și ușurică, măcar și mignonă. Cînd interpreta invitată să cînte în pauze nu poate trece pe scenă, fiindcă nu vrea să calce pe oameni, asta e semn clar că așa locație nu se alege.
Deci a trebuit să plec, ca să ratez, a 3-a oară, un speech marca Angela Stafii. Nu mă ajută Bojica s-o aud pe femeia asta de la și pînă la, într-un discurs complet. Deși tot ce-am citit despre ea și scris de ea, am savurat cu plăcere.
Acolo se vorbea despre toate tipurile de dragoste: dragoste-vis, dragoste-plan, dragoste-matematică, dragoste-fenomen, dragoste-dezamăgire.. M-a bucurat faptul să înțeleg că nu-s eu unica romantică incurabilă, rămasă în Chișinău. M-a bucurat că se crede în dragoste. M-a bucurat că lumea se descătușează de inhibiții, cînd vine vorba de discutat ce simți, ce crezi, ce ai și ai avut. E cam greu, cam anevoios, băieții o fac muuuult mai precaut, dar se face.
Apoi m-am gîndit: oare cîtora din noi le e mai ușor să vorbească, decît să simtă? Este o vorbă în engleză: those who can't, teach. Și iată că se grămădiseră o încăpere de profesori în ale amorului acolo. Dar cîtora din ei le e la fel de ușor să se implice emoțional, să se atașeze, decît să vorbească despre cît de ușor e asta? Fiindcă e mult mai greu să faci. E mai riscant. Vă dați seama, ai spus că vei iubi pe cineva din tot sufletul, probabil pentru toată viața, într-o variantă ideală, iar acum cînd ai găsit pe acel/a cineva, va trebui să îndeplinești asta?.. Strașnic, pentru majoritatea. Riscul de a greși, de a o da în bară e mult mai puternic decît fericirea. Sentimentul de dubiu nu va fi niciodată șters de sentimentul de împlinire sufletească.
Dar, știți care e fișca? Cu același succes putem să nu mai respirăm deloc, să nu mai trăim. Riscul de a muri mîine va fi întotdeauna prezent. Iar noi oricum continuăm să traversăm strada neregulamentar, să mîncăm crenvuști din carton și să bem cafea cu gust ieftin, la preț prea mare. Și nu ne temem că vom muri din asta. Și, în cazul dragostei, nici măcar frica de moarte nu e cea mai principală. Frica cea mai mare a unui om este singurătatea și posibilitatea faptului de a nu fi cunoscut niciodată iubirea adevărată. Fiindcă ăsta o să fie cel mai nefericit dintre pămînteni.
Eu cred în dragoste. Nu ca în Dumnezeu. Mai frumos cred. Și cred că fiecare merită să fie iubit pentru ce este, pentru ce gîndește și, mai ales, pentru ce oferă în schimb. Orice om e o poveste de iubire pentru cineva. Și e cam complicat cu crezutul pînă la urmă, dar se merită.
Iubiți-vă. Din asta de obicei se primesc copii. Iar ei sînt urmele unui om pe pămînt.:)
Îmi aduc aminte de evenimentul TEDx Cafe, unde se vorbise despre dragoste, și mai ales cît de rău îmi părea că mi se făcuse fizic imposibil să stau mai mult. Hai să recunoaștem cu sinceritate că așa evenimente, cu așa temă amplă, unde se așteaptă atîta lume, nu se organizează la Spălătorie. Serios, numai nu acolo. Mai ales că lumea a venit cu surplus, un surplus neașteptat. Toate acestea mi-au adus aminte de troleibusele îmbîcsite total și peste posibil, pe vremea grevei microbuselor. Nu poți să te bucuri de niște speech-uri TED cînd o ții pe brațe pe o prietenă foarte bună de-a ta, măcar și ușurică, măcar și mignonă. Cînd interpreta invitată să cînte în pauze nu poate trece pe scenă, fiindcă nu vrea să calce pe oameni, asta e semn clar că așa locație nu se alege.
Deci a trebuit să plec, ca să ratez, a 3-a oară, un speech marca Angela Stafii. Nu mă ajută Bojica s-o aud pe femeia asta de la și pînă la, într-un discurs complet. Deși tot ce-am citit despre ea și scris de ea, am savurat cu plăcere.
Acolo se vorbea despre toate tipurile de dragoste: dragoste-vis, dragoste-plan, dragoste-matematică, dragoste-fenomen, dragoste-dezamăgire.. M-a bucurat faptul să înțeleg că nu-s eu unica romantică incurabilă, rămasă în Chișinău. M-a bucurat că se crede în dragoste. M-a bucurat că lumea se descătușează de inhibiții, cînd vine vorba de discutat ce simți, ce crezi, ce ai și ai avut. E cam greu, cam anevoios, băieții o fac muuuult mai precaut, dar se face.
Apoi m-am gîndit: oare cîtora din noi le e mai ușor să vorbească, decît să simtă? Este o vorbă în engleză: those who can't, teach. Și iată că se grămădiseră o încăpere de profesori în ale amorului acolo. Dar cîtora din ei le e la fel de ușor să se implice emoțional, să se atașeze, decît să vorbească despre cît de ușor e asta? Fiindcă e mult mai greu să faci. E mai riscant. Vă dați seama, ai spus că vei iubi pe cineva din tot sufletul, probabil pentru toată viața, într-o variantă ideală, iar acum cînd ai găsit pe acel/a cineva, va trebui să îndeplinești asta?.. Strașnic, pentru majoritatea. Riscul de a greși, de a o da în bară e mult mai puternic decît fericirea. Sentimentul de dubiu nu va fi niciodată șters de sentimentul de împlinire sufletească.
Dar, știți care e fișca? Cu același succes putem să nu mai respirăm deloc, să nu mai trăim. Riscul de a muri mîine va fi întotdeauna prezent. Iar noi oricum continuăm să traversăm strada neregulamentar, să mîncăm crenvuști din carton și să bem cafea cu gust ieftin, la preț prea mare. Și nu ne temem că vom muri din asta. Și, în cazul dragostei, nici măcar frica de moarte nu e cea mai principală. Frica cea mai mare a unui om este singurătatea și posibilitatea faptului de a nu fi cunoscut niciodată iubirea adevărată. Fiindcă ăsta o să fie cel mai nefericit dintre pămînteni.
Eu cred în dragoste. Nu ca în Dumnezeu. Mai frumos cred. Și cred că fiecare merită să fie iubit pentru ce este, pentru ce gîndește și, mai ales, pentru ce oferă în schimb. Orice om e o poveste de iubire pentru cineva. Și e cam complicat cu crezutul pînă la urmă, dar se merită.
Iubiți-vă. Din asta de obicei se primesc copii. Iar ei sînt urmele unui om pe pămînt.:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu