Știți, care mai citiți statusurile mele, că-mi place să observ lucruri și oameni în oraș. Apoi de la o vreme nici nu trebuie să mă mai concentrez. Îmi sare în ochi comportamentul lumii de prin oraș. Suntem niște răi. Nu, nu răutăcioși, sau înrăiți. Răutăcios ar fi să mănânci o banană, să aștepți pe vreo cineva la colț de stradă și să-i arunci brusc coaja de banană sub picioare, așteptându-te la un rezultat ca-n "Tom&Jerry". Înrăit ar fi să te enervezi într-o zi la culme pe tot ce te deranjează ( primar, sistem, instituții, deservire proastă...) și să-ți ceri dreptatea, prin drepturi, petiții și cuvinte. Noi cu tine, my friend, suntem niște răi. Strigăm ziua întreagă pe onlainuri despre nedreptăți, fărădelegi, cazuri șocante și oameni neghiobi, iar oflain...facem la fel. Sigur, voi acum o să spuneți că n-ați participat direct la furtul secolului, că n-ați fost lucrătorul medical, care a lăsat copilașul pe pervaz, că..., dar prin chestii mărunte și absolut trecute cu vederea facem mult mai rău. Nu vreau să spun că suntem cânoși. Câinii, până nu i-ai deranjat cu ceva, nu sar să muște, doar latră. Cum era proverbul cela? 'Nu există pădure fără uscăciuni'? E timpul să turnăm apă, tovarăși.
Măcar și mersul pe stradă. Elementar, nu? Dai ritmic și organizat din ambele picioare într-o direcție bine stabilită, pentru a ajunge la o destinație. Și unii, literalmente, așa și fac, uitând de alți 189746624 de pietoni. Mă apucasem să-i și categorisesc, întro zi.
- Plimbăreții. Oameni, care nu se grăbesc nicăieri, merg agale, uneori pe străzi foarte aglomerate, uneori pășesc imprevizibil. Cei mai inofensivi.
- Grăbiții. Fugiți din calea lor! Lor totul le arde, nimic nu e mai important decât viața lor, nici măcar bătrânelul care deja se mișcă foarte greu. Deci, poate fi împins, el doar nu se grăbește ca voi, prin viață, spre penultima masă liberă la sushi.
- Boierimea. Persoane, care merg pe trotuar, de parcă l-au cumpărat. Într-un spațiu mai strâmt nu vor ezita niciodată să pășească primii în fața unei mame cu cărucior și-ți vor arunca o privire, care te obligă nuștiu cum brusc să vrei să le întorci cei 600 lei. Nu se vor feri niciodată din fața ta, chiar dacă logic vorbind ar fi unica soluție. Unul din ăștia, privilegiații trotuarului, m-a făcut să mă împiedic, fiindcă n-am avut cum să-l ocolesc.
- Dansul irlandez. Grupuri de prieteni, care merg înșirați pe toooot trotuarul de-a latul, fie ei măcar și 9 oameni. Asta era fain doar în "Sex&The City", acum pe 31 August e simplă incomoditate.
- Modelele. Ok, să încep cu ceea că, atunci când îmi place cum sunt îmbrăcată și ziua e frumoasă, tot îmi place să merg un pic mai săltăreț, mai pe linie. Dar nu uit niciodată să coexist cu ceilalți pietoni de pe trotuar. Alte săltărețe parcă merg pe o șină dreaptă, și dacă virează, locomotiva se răstoarnă. Și Doooaaaaaaam' ferește să le atingi geanta, care e atârnată pe mâna întinsă pe cealaltă parte a trotuarului. "Și cu tțiiiini, n-ai loc sau șiiiiii?" De fapt...n-aveam.
- 'Через ливаду до семафора'! Oameni absolut imprevizibili, fiindcă pentru ei noi suntem invizibili. Calcă pe unde apucă, fie asta și pantoful tău nou. Împing absolut pe toți, n-au sistem locomotor deplin controlat. Lor li trebu' încoloianî! Iar tu nu mai ai importanță.
Și asta e numai despre simplul mers pe stradă. Conduita societății moldave, per general, acum e un dezastru mocnind. Observați, din pur interes, relațiile interumane într-un magazin. Nimeni nu mai zâmbește, niciodată. A, nu, mai zâmbește câte un adolescent dobitocel când o bătrână scapă un pachet cu lapte și-l sparge. Vânzătoarele, majoritatea, se răstesc înapoi, dacă încerci să le întrebi ceva adițional. Casierițele de la bănci îs veșnic supărate. Poate le-am supărat noi toți cu ceva? Mâine poate încerc să-mi cer scuze de la una din ele... Șoferii îs castă aparte. Șoferii de transport public arată și vorbesc de parcă robesc la această slujbă, da' nu primesc salariu. Și restul oamenilor, oamenii... fața asta a noastră, pe care ne-am afișat-o, colectiv. Știți care? "Eu-s veșnic ocupat, razrulesc niște dvijănii". Totul pornește din căpcean, dragi compatrioți, cât de aiurea nu ne-ar fi conducerea. Candu sau Ghimpu sau Chirtoacă n-au venit niciodată personal să vă spună cum să vă răstiți în public la o mamă cu copil, sau alt călător de troleibuz. La fel cum nu mă consider eu specială că zâmbesc taxatoarei. Pur și simplu vreau să văd dacă o să-mi zâmbească înapoi. Și știți? Din 5, 4 taxatori zâmbesc înapoi. Și nu costă absolut nimic, decât 2 lei pentru biletul de călătorie și 2 secunde din viața noastră ocupată cu 'razruleală de dvijănii'.
Azi, pe strada mea, un bătrân a hotărât că poate să se plimbe romantic și pe carosabil, fapt după care o mașină a trebuit să frâneze fix în genunchii lui. Nici șoferul, nici bătrânul nu mai știau ce maturi să inventeze. Serios, mi se ofileau urechile. După ce rezervele de matperemat a secat, fiecare și-a văzut de drumul său. Șoferul, cu soție și 2 copii în mașină, care sunt destul de mari să repete tot ce-a spus tata, iar bătrânul- cu o tiradă indignată despre cum generația tânără degenerează complet și n-au nici un respect față de cei bătrâni. Am stat să mă gândesc pe urmă: da' voi sunteți mai breji?!
Și, dacă sincer, da. Eu totuși vreau să fiu un pic mai 'brează'. Dacă să deschizi ușa în fața cuiva care are nevoie, să oferi locul, să spui 'Vă rog', 'Mulțumesc', 'O zi frumoasă!" e considerat breaz, atunci eu o să fiu cea brează. Poate lumea n-o s-o schimb, da' ziua mea și a încă unui om o s-o fac mai frumoasă. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu