Poveste de dragoste

   O fată a intrat într-o cafenea să bea un ceai. Și a văzut la masa de la geam un băiat. Băiatul era drăguț, avea ghete frumoase. Și citea ceva foarte concentrat în telefon. Fata s-a așezat la masa de alături, cu privire jucăușă și părul răsfirat la soare. Se gândea cum ar fi mai bine să se prezinte. Băiatul citea în telefon. Ea își închipuia cum își dau mîna, cum împart un ceai și povestesc despre vreme, și cum el, după ceva timp, îi cere numărul de telefon, s-o cheme la filmul cela, despre care glumiseră o minută în urmă. Și ea i-ar da numărul, și-ar aștepta s-o sune Andrei, Sandu, Viorel, Marcel, Victor, Ion.  Și ar ieși prin parcuri, pe la înghețate, Fante și discuții. Și s-ar săruta.
   Băiatul citea în telefon. Ea se tot gândea cum ar fi să se uite măcar o dată în ochii lui ( căprui, verzi, albaștri, negri?) și să vadă în ei ceea ce căuta. Dar băiatul citea în telefon. Ceaiul din ceașcă s-a terminat, fata a plecat. Iar băiatul tot citea în telefon.

Sfârșit.

P.S. Nu toate poveștile de dragoste se întâmplă. 

Avertizare

  Simt că e timpul. Simt, cum mă năvălește lucrul, imediat după sărbătorile pascale, și am hotărît că trebuie să vă amintesc, dragi și minunate mirese, ce înseamnă să fii mireasă. Nu de alta, dar când faceți pregătirile de nuntă, și în ziua nunții propriu-zis, voi vreți de toate și nuștiuce. așa că, măcar în ceea ce pricep a face, pot să vă ajut puțin.
  Mireasa a fost, este, și sper să fie în continuare, simbolul purității. O apariție suavă, curată și minunată, îmbrăcată în straie albe (nuanța variază), o rochie pe care o va purta doar o singură dată în viață. Mireasa este Alfa și Omega gingășiei, feminității și frumuseții. Mireasa este fata, de care soțul va fi îndrăgostit întotdeauna, în închipuirea sa, indiferent de cât de tare s-ar schimba iubita sa de-a lungul anilor. Eu zic să le lăsați o memorie de neuitat.

  De aceea, vă avertizez drăguț cu ce mă voi ocupa eu în sezonul ăsta. Nu vor mai fi culori de papagal, violete, rozuri ciclamen, și smokey eyes gen Britney Spears. nu vor mai fi linii diagonale de blush bronzant. Nu vor fi în continuare nici pietricele aplicate. Așa  că dacă vreți să fiți genul aproximativ de mireasă, cred că ceea ce urmează nu este pentru voi. Dacă, însă, ați prins la general ideea mea, iată câteva modele din ceea ce urmează:


 

Știu ce veți spune acuma toate: Da, dar eu nu am așa față, și nasul meu, fiindcă ochii mei..

Aici intervin eu. Să înțelegem cu toții un lucru: simplitatea e frumusețe. Simplitatea e eleganță. Simplitatea vă va păstra caracteristica unică a feței, de care s-a îndrăgostit iubitul, pe care o vede dimineața pe perna de alături, și cu care a hotărît să se trezească restul zilelor sale. Simplitatea o face pe  mireasă, o mireasă deosebită.

   Vă aștept cu drag la machiaj.:)

Ziua, în care.

 

   Ziua, în care a plouat fără încetare. Ziua, în care pămîntul a dus la gură o căldare cu apă de izvor, și a tot băut, cu gâturi mari, lacom. Ziua, în care ploua frumos, nu scârbos. Ziua, în care iarba proaspătă strălucea mai verde, iar florile de pe copaci înfloreau în apă.
   Ziua, în care mergeam zâmbind prin mulțime și scoteam privirea de sub umbrelă, sus spre copaci. Ei înverzeau mai frumos în ziua ceea, și nimeni nu-i vedea. Omul e obișnuit să vadă noroiul.
   Ziua, în care mi-am amintit de zâmbete și ochi din trecut. Trecut îndepărtat și nu prea. Ziua, care m-a făcut să stau pe gânduri mai mult, decât aș fi crezut. Ziua, care m-a învăluit în apă, ca într-o mantie învizibilă și mi-a dat colțișorul meu.
   Ziua, în care a plouat fără încetare, a fost una dintre cele mai liniștite zile. Prin toată gălăgia orașului, prin toate treburile terminate și neterminate, printre toate fețele anonime, am găsit-o pe a mea, demult uitată. Fața mea zâmbitoare fără de motiv. Îmi era dor de fața asta.

   Ziua, în care a plouat fără încetare, trece frumos, în noaptea ploioasă, care leagănă. Noapte bună, dragă zi.:)
 

De ce bărbații noștri sunt doar simpatici

  Da de ce bărbații noștri nu sunt frumoși, atrăgători, dar numai simpatici? Știți de ce? Fiindcă ei nu vor să fie frumoși. Ei trebuie să fie serioși. Și numaidecât solizi. Fiindcă un bărbat frumos- это не соллидно. Fiindcă, odată ce ți-ai pus la gât o eșarfă bleu, sau ai îmbrăcat un pulover verde-măr, sau ghete roșii, brusc nu mai ești solid, și ești privit ca un bărbat "di șela".  Fiindcă, iertat fie-mi cuvântul urât de slang, noțiunea de гомосятинэ, scoasă de prin filmele de mâna a 3-a de la canalele rusești i-a speriat pe bărbații noștri într-atât, încât magazinele, care se străduie să aducă în îmbrăcămintea noastră măcar ceva culoare, dau faliment.

   Am mers pe jos, pe Ștefan cel Mare, cam 4 străzi. Și am tras o concluzie tristă: bărbații noștri se îmbracă urât. Caracteristicile practic identice ale tuturor bărbaților, care veneau în calea mea: ghete anoste negre, maxim maro, blugi, de un albastru sumbru, geacă de primăvară, de fâș sintetic, neagră. Categoric neagră. Nici o variație de culoare, absolut. Pe lîngă unii din ei mergeau și perechile lor: culori de sus pîn jos. Pestrițe, florale, în carouri, în dungi, cu imprimeuri- culori. Și mi-a venit un gând: oare culorile sunt menite pentru a fi percepute DOAR de femei? Femeile-și cumpără pantofi în toate culorile, au la ei genți în toate culorile, cele mai colorate electrocasnice, telefoane și mașini. Bărbații se rușinează, se tem de culori, pentru a nu fi cumva percepuți greșit. Ce nu știu bărbații noștri (majoritatea din ei) e că o culoare potrivită este un atu, o armă foarte bună de transmitere a unui mesaj. Sau pur și simplu îți face dispoziția pe toată ziua.

                             

   La o reflecție spontană, cu Katiușa Kurmaeva, am exprimat acest gând. Și n-am terminat bine de spus, că în întâmpinarea noastră vine un băiat cu un sacou gaaaalben-galben. Ca o lămîie. Restul gamei cromatice era destul de reținută, complementară. Și mi s-au bucurat ochii, fiindcă am înțeles că e vorba doar de puțină încredere de sine, și caracter. E vorba doar de faptul, că unii din respectabilii noștri bărbați încetează a gândi standartizat și îndrăznesc să se deosebească din mulțime.

  Mi se bucură ochii și atunci când văd bărbați colorați în jurul meu: Viorel Nui, cu costumele sale, a la London Street, cu cravate frumoase, cu butoni deosebiți la manșetă. Victor Lutenco, cu blugii lui de culoarea muștarului, și roșii, și maiouri de toate culorile, și...  Cristian Saulea, cu puloverele lui verzi-violete, cu geaca de iarnă bej ( vai, ce rebeliune!). Alex Gurdila, cu pălării interesante și cele mai drăguțe cămăși în carouri. Sau Lyndon Allin, care nu întotdeauna are ocazia să poarte altceva, decât un costum de birou, dar care are cele mai interesante cizme de cowboy. Și Viorel Mardare, care are multe cămăși cu floricele, și de fiecare dată pe cămășile lui apare câte o specie nouă de flori. Viorel Bujorel Mardare, cum ar veni.

  Sper să văd schimbări frumoase pe străzile orașului nostru, și așa, sur și demodat. Să vină turistele din afară și, plecând acasă, să tânjească după frumoșii noștri bărbați. Să fim vestiți nu doar pentru femei frumoase, dar și pentru bărbați stilați.:)