Am uitat că...

   N-am mai scris pe blog de-o mie de ani. Scuză, Blog.

   Am o deprindere, zic eu, sănătoasă, de a ieși la aer curat dimineața și seara, fie la balcon, fie merg un pic pe jos, venind seara acasă. Stăteam acum pe balcon, încercam să îngheț un pic, ca să adorm mai strâns, și mi-am dat seama că am început tot mai des să-mi cer scuze de la oamenii apropiați pentru unele lucruri, pe care aș fi putut să le evit, și să nu-mi mai cer scuze. Uit să sun înapoi, uit să scriu, uit.. De ce uit? De ce nu uit alte lucruri, precum supărări minore, sau fleacuri văzute din geamul troleibuzului?

   Uităm tot mai des să sunăm înapoi. Ne găsim alte ocupații, chipurile, mai importante, și n-o mai sunăm pe mama. Iar mamele, să știți, așteaptă.

   Uităm să fim sinceri. Vorbim întruna, unii cu alții, și nici jumătate din discuții nu sunt menite să spună ceva. Facem zgomot de ambianță.
   Uităm să investim în prieteni. Îi punem undeva, acolo, pe un raft în mintea noastră, și așternem peste ei praf. Și mai uităm că prieteniile se leagă benevol, din consimțământ, în comparație cu rudenia. Și ele necesită lucru, efort, timp.
   Uităm să fim consecvenți. Spunem și facem lucruri pe care nu ni le mai asumăm, ulterior. 'New me, new attitude' nu funcționează aici. Uneori nu ni se mai dă a doua șansă.
   Uităm să ne debarasăm de prejudecăți. Citim, privim și absorbim atâtea lecții motivaționale despre self-emprovement, și nu trec nici cinci minute, fără a blama, sau judeca pe cineva. E drept, ceea ce are nume poate fi înțeles mai ușor, doar atunci când îi găsești numele corect, nu și atunci când, dintr-o percepție greșită, pui puncte inutile pe 'i'.
   Uităm să ne dăm șanse. E greu, uneori, să ții pasul cu alții, care aleargă pe lângă tine, într-un ritm amețitor, de parcă totul li s-ar da pe tavă. Dar mai e și foarte greu de înțeles că aceeași oameni duc o luptă invizibilă, de care știu numai ei. Și uneori își iau câte un respiro, își permit să fie slabi, înceți, calmi chiar. Poate din asta vine claritatea.
 
   Uităm să credem. În orice ne menține pe linia de plutire, orice ne face fericiți, orice ne inspiră- uităm să credem că avem ceva. Iar eu cred că e fundamental să știi ce te face fericit și să faci asta cât de bine poți. Și dacă rezultatul muncii tale inspiră sau ajută și pe altcineva, poți să te consideri norocos.


   Să fie asta o retrospectivă inversată a anului, sau un fel de rezoluții viitoare..poate. Cert e că am să las asta aici, ca să nu uit.

   La mulți ani, Blog! Promit să nu uit să-ți mai scriu. :)

Notițe

   Ne-am dezvățat să iubim. Mergem pe un program prestabilit, desre cum ar trebui să fie dragostea, și cum ar trebui să arate ea dintr-o parte. Ne jucăm de-a cuplul, uitând în esență cine-am fost până la el. Începem să contopim ce-am avut în ceea ce urmează să fie 'Noi'. Și uităm un lucru: nu există cuvântul 'trebuie' în dragoste. Există așa cum e. Există două forțe din univers, care la un moment dat s-au aliniat, au produs o coliziune și au început să creeze o constelație.
   Să mă credeți, nu e vorba de mari filozofări. Nu sunt eu expertul în amor, și încă nu am găsit pe cineva ca fiind expert. Doar că... poate e vorba de sinceritate. Și de simplitate. Ea n-a sunat, el n-a stat să aștepte, ea a reproșat, el s-a enervat... dar ei încă iubesc. Și uneori uită asta.

  Dragostea iartă. Și așteaptă. Și crește ca un copac. Doar să-i dai voie. 

Da' sângură cum?

    Mai mare belea, decât să nu fii măritată după 25 de ani în Moldova, e să fii singură și foarte ok cu asta, după 25 de ani, în Moldova. E ca și cum încurci tuturor, încercând să nu încurci nimănui. Nu aparții nici unui grup social definit, not a girl, not yet a woman, și nimeni nu știe cum să te abordeze, atunci când află. Toți vor imediat să te ajute. De ce? Fiindcă e rău să fii single. "Cuuum, așa fată frumoasă și deșteaptă, și singură?" Iată așa.
Nu am pe nimeni la moment și nu fac din asta tragedie. Dar numaidecât, în câteva clipe, în capul omului șocat de noutate apar câteva variante sau posibili candidați, cu care ar trebui să te cupleze. Și, măcar cu gândul, omul se simte util ție.
   Să vă spun așa: nu sunt și nu voi fi vreodată omul împăcat cu singurătatea. Iată cel mai mare pericol al umanității. Atunci când nu poți influența sau umple viața unui alt om prin dragoste, prezență, respect, treci prin lume și irosești un corp relativ sănătos în locul cuiva care ar face-o cu mare drag. Dar se mai întâmplă în viață să nu depindă toate de fiecare din noi. Există undeva o forță superioară sau buna întâmplare a lucrurilor, care schimbă cursul vieții. Doar că multe aspecte ale perioadei din viață, când ești singur/ă, nu ți le spune nimeni, chiar dacă au fost și ei acolo. Și eu am hotărât să le spun. Bune, rele, de toate.

  Cum ești privită de prieteni. Ca cineva pe stand-by. Nu prea poți ieși cu altcineva, decât cu ei. Planurile tale uneori depind direct de asta, decât dacă nu-ți bagi piciorul și nu mai suni prietenii. Iar ei ori sunt deja cu perechile lor, ori cu familii. Și sigur că-i iubești și-i placi pe toți, fiindcă-s prietenii tăi, și nu degeaba vă știți de ceva vreme. Și dragostea lor ți se pare așa de frumoasă, uneori te învăluie și pe tine, te încălzește dintr-o parte. E ca și cum s-ar deschide ușa unei cofetării, pe timp de iarnă, iar tu stai și aștepți autobusul la stația de alături, înghețând. Și căldura din cofetărie, cu mirosurile ei gustoase, te încălzesc pe o clipă.
Și aici intervine imediat gândul că tu tot meriți o prăjitură, dragoste adică. Tu ai capacitatea și dorința de a fi cu cineva, de a împărți sărutări și gătit, și plimbări pe lângă lac. Iar prietenii tăi observă aproape întotdeauna mica asta pată peste zâmbetul plin de afecțiune pe care li-l arăți. Și se apucă cu toții de așteptat pînă vei fi tu fericit/ă.

   Părinții. Ei doar vor ca tu să fii împlinit/ă și la locul tău, la casa ta, cu familie și copii. Fiindcă, de la o vreme, părinții vor să fie bunei. Ei au trecut deja prin toate etapele astea, pe care tu încă nici nu le-ai început. Ei vor să încheie frumos fiecare etapă a ciclului vieții lor. Și poți să-i învinuiești? Nu, sigur. Ei vor să știe, conștient sau inconștient, că au procedat corect, că au educat oameni integri, care și-au găsit calea în viață, și care îi bucură cu urmași dolofani și crețoși, pe care ei, copiii, la rândul lor îi vor educa cât de bine. E o dorință foarte normală a evoluției unui individ, sau a unei celule sociale, și a continuității neamului. ( de rude, nane, mătuși și alte grade de rudenie nu mai pomenesc)
 
   Societatea. Тусовка. Te privesc toți ca pe omul gata oricând de distracție, fără planuri serioase, fără ocupație destoinică, plin de frustrări și complexe, sau prea rece și distant, tocmai fiindcă nu ai pe nimeni. Sigur, în jurul tău se speculează diferite zvonuri, care mai de care mai elaborate, fiecare pârț al tău este analizat și descusut. De ce? Fiindcă ești o pradă ușoară. Ești ca primarul Chișinăului. E oarecum moral admisibil să fii discutată. Fiindcă despre ce să mai discuți la un vin.. Că doar n-o să discuți despre cărți. Asta e pentru grupurile de pe facebook, " Citesc, deci fac parte dintr-un grup de oameni, care vor să facă parte din grup." Cum reacționezi, e treaba ta. Eu aș zice să nu reacționezi nicicum.

  Bărbații. Foarte interesante creaturi. Femeile care spun că toți bărbații sunt niște ătisamîie, nu și-au luat timpul să cunoască cu adevărat un bărbat. Fie că descoperi în ei câte un copil sau câțiva copii deodată, bărbații uneori sunt mult mai interesanți decât femeile. Iată ce-am observat eu: când îi spui unui bărbat că ești single, prima lui idee este posibilitatea de a flirta/se pupa/face sex cu tine. Inconștient, invariabil. Fiindcă lor așa le lucrează creierul (și nu numai). Altora le mai vin în cap și niște întrebări. Că de ce single, de cât timp single, ce nu e ok la tine, da poate ești sufocantă, da poate nu ești bună la pat, da poate... Și să fim de acord, unui bărbat single nicio-niciodată nu i se pun astfel de întrebări. El e un mascul feroce, în căutarea iubirii, a celei care o să-i dezvăluie latura sensibilă și o să-l facă om împlinit, cu farfuria de borș în față. Și asta e foarte sexy pentru femei. Fiindcă, așa cum un bărbat caută pradă, femeile caută cui să-i fiarbă borș. De la femei se 'cer' mult mai multe. Frumoasă, deșteaptă, epilată la timp, frumos mirositoare, pipăibilă, sociabilă, sensibilă, independentă, cultă...aș putea continua pe vreo 3 rânduri. Și nu, nu e o întrecere între noi, femeile. Cel puțin, deja nu mai e o întrecere. Deja e un standart setat de condiția de a avea mai puțini bărbați decât femei, într-o societate. Deci, alintând ochiul masculin cu frumusețe de jur împrejur, ne vedem tot noi, creatoarele standartului, nevoite să corespundem acestuia.

   Cum te vezi și te percepi tu. Foarte grea perioadă pentru o personalitate fragilă, și, în același timp, unul dintre cele mai bune lucruri care ți se poate întâmpla. Te vei îngrășa, probabil. Vei începe să porți haine mai puțin caracteristice ție, în slaba și un pic rușinoasa încercare de a atrage atenția asupra sex-appeal-ului tău. Vei avea nevoie de validare, în cele mai multe cazuri. Pur și simplu pentru a-ți confirma că poți, că ai și că ești. Vei trece prin toate pragurile Purgatoriului și înapoi spre cer. Spiritul de observație se va ascuți ca niciodată. Și vei înțelege plăcerea unei cafele în deplină liniște și pace, undeva la o fereastră de local. Cu sau fără carte/facebook, îți va fi absolut ok cu tine însăți. Vei fi mai întâi foarte sensibilă la orice mic comentariu al prietenilor tăi asupra dimensiunilor corpului, apoi îți va păsa atât de mult, încât asta va dispărea fără urmă. Frustrarea, adică. Fiindcă vei percepe corpul tău ca fiind cea mai apropiată casă a ta. Și de aici vine libertatea de a face naibii ce vrei cu el. Fiindcă, să-ți mai spun una, nu ți-a șoptit nimeni că atunci când vei fi single și foarte ok cu condiția ta, vei fi horny as f*ck. Nici un fel de relații sentimentale, dar din porniri pur fizice, vei vrea sex. Și având în vedere tot ce-am scris mai sus, nu ți se va permite. Noi încă trăim într-o societate care te va blama pentru fiecare pornire dezinhibată și te va cataloga drept ușuratică.

   Aceste însemnări n-au fost menite pentru a atrage cumva atenția asupra femeilor single, și n-au fost adresate bărbaților. Acestea sunt niște adevăruri știute și nespuse, pentru a le face pe unele din noi să se înțeleagă, să se placă și să fie adevărate, în acest moment sau perioadă. Vreau doar să înțelegi că toate problemele pe care ți le pui nu sunt deloc probleme. Sunt realități, care trebuiesc tratate ca atare. Ești cine și cum ești acum, fiindcă trebuie să fii așa. Fiindcă fiecare trăire te formează, te cioplește în ceva mai frumos, mai desăvârșit. Și fiindcă dragostea de sine e baza către orice alte sentimente vei nutri pe viitor.

   Mă duc să-mi torn niște vin. :)

In vino veritas, la propriu.

       Eu sunt consumatoare de vin. Cu excepția câtorva cocktail-uri de vară, vinul va fi alegerea mea nr. 1, atunci când vine vorba de un compliment potrivit unui platou de mâncare delicioasă. Nu mă bazez niciodată pe păreri comune sau pe tehnica potrivită de apreciere a vinului. Senzațiile și instinctul întotdeauna mă aduc la vinul potrivit mie. Nu știu cum să deosebesc notele de stejar și fructe de pădure, mi-e foarte greu să apreciez dacă recolta din acel an a fost mai reușită decât cea din anul curent, sau cum se plimbă vinul corect pe pereții paharului, pentru a putea fi apreciat la culoare și claritate (bine, acum știu câte ceva). Vinul trebuie să-mi dea doar o stare, o notă muzicală, un sunet- atât. Acesta e vinul meu.

   Am avut frumoasa ocazie de a înțelege vinul mai bine, într-un frumos info-trip, organizat de către USAID CEED 2, care au invitat un grup de bloggeri români, pentru a împărtăși cu ei experiența de a cunoaște un vin bun. Mai fusesem invitată, în primul Redescoperă Moldova, organizat de Luchianiuc, și fiindcă atunci n-am putut să particip, aici mi-am eliberat o zi din programul de lucru, mi-am încălțat ghetele și am mers. Toată ziua a fost....minunată. Începând cu cafeaua din parc și cântecele la mandolina lui Mircea, în microbuz, și terminând cu dansuri tribale în cerc, pe muzica celor de la Zdob și Zdub, într-o stație PECO, ziua a trecut cât se poate de vesel.
          Am făcut un mic popas la o foarte veche, dar magică, biserică în Căușeni. E o oază de istorie, lăsată să prindă rădăcini în centru orășelului Căușeni. Totul, chiar și aerul care vine din biserică, miroase a timp demult trecut.
   

 

       Et Cetera. Un loc atât de frumos, liniștit, gândit, visat undeva într-un vis și adus în realitatea unor câmpii de la sud, de către doi frați entuziaști. Totul miroase a vin, a suflet, a pasiune pentru ceea, ce fac oamenii de acolo. Chiar și pe vreme un pic sumbră, acest loc inspiră atâta calmitate, încât vrei să te afunzi în unul din fotoliile uriașe, cu un Chardonnay în pahar, și să asculți cum trece timpul. Vinul este.... reflecția acestor doi bravi oameni despre cum trebuie să fie făcut un lucru, venit din pasiune. Plin de gust, aromat, îți spune o mică istorie cu fiecare înghițitură. Iar de restaurantul lor, această mică bijuterie, m-am îndrăgostit.
    

   Purcari. Excelență în toate. Noblețe. Producție meticuloasă, tradiție și statornicie în tot ce vezi acolo. Ospitalitate. Nenea ghid e aproape atât de bătrân ca și vinăria. Știe foarte multe, e un amestec tare interesant între gospodarul moldovean și funcționarul sovietic. Am fost pentru prima dată în beciurile de la Purcari. Să vă spun sincer, mă tem de tot felul de peșteri, găuri în piatră sau pământ, și orice fel de tuneluri. De aceea, când am ajuns în cel mai strâmt și mic punct al uneia din acele cărăruși, m-a cam strâns de spate. Dar s-a meritat și această senzație, care a fost urmată de o degustare ca la carte, cu 6 vinuri deosebite, dintre care am selectat imediat Pinot Griggio și Rara Neagră. Unul foarte nou, efervescent, ușor, altul- cu tradiție, plin de gust. A urmat o cină foarte gustoasă, cântece la chitară, și câte un set de 2 vinuri, cadou, din partea gazdelor, care ne-a lăsat plăcut surprinși.

 

    A urmat apoi un drum foarte frumos înapoi spre oraș, cu apusul în privirile noastre, cu cântece pe care le cunoșteam și le cântam cu toții, cu gustul unui vin bun pe buze și câte un cap plin cu impresii. Am oprit, sigur, de urgență, fiindcă nu puteam să nu imortalizăm imaginea unui sat moldovenesc în apus, văzut de pe un deal. Cu un dans nebunesc de vesel, la o stație PECO, de se uitau toți șoferii trecători la noi, am pus punct unei zile minunate.

 

    Ce să spun? Mi-am făcut prieteni noi, mi-am reconfirmat faptul că avem o țărișoară frumoasă, și că sunt uneori proastă că uit asta, și regret că nu am putut să merg în roadtrip și în celelalte zile. Bloggerii români, pe care i-am cunoscut, au fost foarte drăguți, interesanți și sociabili. Menționez asta, fiindcă îmi spusese cineva că nu voi rămâne cu impresii foarte bune. Apoi, nu știu pe cine ați cunoscut voi, dar ai noștri (da, am fost de-ai noștri o zi întreagă) mi-au lăsat unele dintre cele mai bune impresii. Victor, Zdeto, Sânziana și Roxana, Mircea, Cristi și Cristi, și toți-toți restul- vă mulțumesc!
  Mulțumiri speciale se aduc Ecaterinei Kurmaeva, draga mea prietenă, care m-a inclus cumva neîntrebând în lista bloggerilor participanți, și Svetlanei Matvievici pentru...tot.

   Să bem vin și să ne iubim țara, dragii mei. :)