Mă mai bag câteodată să fac curat în inbox la Others, că mă deranjează cifra care se adună. Și să vezi ce găsesc acolo (și tu le găsești): "Miss, you so beutifol, want to marriage?" "Hey doll, what's up, wanna get together?" "You much beauty, must lover, because I to be rich, you to be gorgeous."
Da, sunt libidinoase, și te deranjează. Dar fix numai pentru un minut, fiindcă iaca azi tu pentru cineva ești gorgeous și beauty și doll. Și să nu minți, că oricum îți place. Complimentele sunt un lucru natural, care ne desemnează pe fiecare în parte special, deosebit, interesant, ieșit din comun. Deci, este ok să te bucuri de aprecieri. Noi, femeile mai ales, tindem să ne eschivăm de la acest lucru natural. Ni se complimentează tunsoarea: "Eeeiiii, nuuu, că nici încă nu l-am aranjat normal, am ieșit din casă în fugă.." Ni se spune că e foarte drăguță asortarea hainelor de pe noi: "Eeeiii, da nuuu, că eu prima ce-am găsit..." Da' de ce să nu fii tu curajoasă și să-ți asumi acest păr sănătos și strălucitor, sau acest ansamblu frumos de haine? Că oricum ai uleiuri de îngrijire a părului, și ai stat azi vreo câteva minute să alegi această fustă. De ce să nu recunoaștem, dragi femei, că pentru cineva suntem frumoase, sau simpatice, sau radiem, sau zâmbim și îi luminăm și pe ei?
E scris undeva în moștenirea noastră genetică să nu avem voie să ne bucurăm de corpul nostru. Am primit cadou, odată cu toate cele multe 'bucurii' ale Uniunii Sovietice, percepția că un corp este în primul rând muncitor și rezistent, apoi frumos. Oricum, sub uniforma de lucru toate corpurile arată cam la fel. Rochiile, toate de aceeași culoare și de zeci de mărimi, se aduceau la fel în toate magazinele. Pantofi de import puteai cumpăra doar sub tejghea.
Dintoteauna am admirat femeile vestice pentru capacitatea uimitoare de a nu se strădui nicidecum să fie atrăgătoare, și de a atrage atâtea aprecieri. Nu o dată am tot auzit despre frumusețea elegantă și cochetă a pariziencelor, sau nonșalanța ademenitoare a italiencelor, sau frumusețea atemporală a grecoaicelor. De ce nu se spune asta despre noi? Da, Moldova are foarte multe femei frumoase. Fiindcă ele trec printr-un proces pentru asta. Nu de înfrumusețare, nu. Un proces după care ele devin încrezătoare că acum, iată acum, ele în sfârșit sunt frumoase. Fiindcă așa li s-a spus de sute de ori.
E timpul, dragele mele, să ne iubim corpurile. Da, așa cum sunt. Fiindcă asta e casa, pe care nu o vom schimba niciodată. E casa, în care ne simțim cel mai acasă. Pielea, pe care s-au înșirat ca o constelație, pistruii, pe care poți citi zodii... Alunițele, ce abia așteaptă să fie sărutate, ca pe timpuri, de buze calde, în semn de dragoste... Linii unduitoare, rotunjimi și forme pline. Forme reliefate, sculptate, ca marginile unei viori. Delicatețea unor umeri înguști, sau linia gâtului, pe care zvâcnește pulsul. Toate astea te fac specială, te dezvăluie în cel mai frumos moment al tău. Și niciodată nu vei fi atât de frumoasă, ca în clipa când te vezi cu adevărat, și te înțelegi. Și începi să răspândești, vorba filmului, parfum de Femeie.