Tare-mi plac statusurile de statistică de pe facebook. Poți afla cît mai multe păreri, comasate în comentarii, fără a supune omul la prea mult spam inutil. Astfel, am mai lansat o temă de discuție azi: care e un lucru, pe care nu-l poți face pînă la vîrsta curentă, dar pe care ai vrea să înveți să-l faci?
Ideea acestei întrebări mi-a venit în una din săptămînile trecute, cînd am fost oarecum luată în râs că nu am încercat vreodată să urc pe patine. După răspunsul de rigoare, m-a pus pe gînduri altă idee: de ce preferăm să mințim despre experiențele noastre, în loc să răspundem sincer? Fiindcă ne e rușine? Dacă da, de cine sau de ce? Unde se termină rușinea și începe prostia? Fiindcă simplul fapt, că nu am făcut ceva deocamdată nu înseamnă că nu vom face asta, ulterior. Eu cred că pentru fiecare experiență există timpul potrivit. Există o conjunctură anumită a întîmplărilor, sau pur și simplu convingerea sigură că acum și numai acum trebuie să facem asta. Acum ori niciodată.
Am mai învățat ceva foarte valoros mie: cu cît mai sincer răspunzi cu Nu unei astfel de întrebări, cu atît mai repede te eliberezi de complexul de a nu fi încercat asta. Și, ulterior, o faci. Fiindcă vrei să-ți demonstrezi, în primul rînd ție, că de fapt poți s-o faci. Cum a fost la mine cu cîntatul. Mi s-a tot spus, timp de 2 ani, ceva timp în urmă, să nu mai cînt că nu-mi iese bine și chiar dacă îngân ceva, s-o fac acasă. Окозалось- покозалось. Tot din anumite frustrări, am început să cînt prin karaoke, și din frustrări am făcut cîntece. Nu-s cine știe ce artist al poporului, dar e destul de binișor. Și mă eliberează, îmi dă inspirație. Și, cel mai important, îmi place foarte mult.
Mi-a fost interesant să aflu ce n-ați făcut voi niciodată pînă acum. Iată cele mai populare răspunsuri:
- nu pot înota (10 persoane)
- nu pot merge pe bicicletă (9 persoane)
- nu pot șuiera
- nu pot jongla cu fructe
- nu pot împleti, croșeta
- nu pot face baloane din gumă de mestecat
- nu pot schia, încă
- nu pot face surfing, nu pot patina
- nu pot conduce mașina
- nu mi-am făcut nici un tattoo sau piercing
- nu pot găti
- nu pot dansa, cînta
Lista poate continua, sunt sigură. Am ales cele mai populare și cele mai originale răspunsuri. Îmi pare tare bine că ați scris. Am făcut loc de sinceritate, într-un colț de facebook. Am aprins lumina, cum ar veni. Nu prea așteptam atâtea comentarii, dacă sincer, dar mă bucur.
Așa am făcut și eu, cînd am spus că nu pot schia. Dar am mers în vacanță la munte, la schiat. Și acolo, prin căzături și situații incomode, mi-am dat seama de ce iubește lumea schiatul. Și de ce eu o să mai fac asta. Poate nu profesionist, poate chiar mult mai slab decât alții, dar o s-o fac fiindcă am prins gustul și fiindcă nimic nu se compară cu viteza alunecării prin zăpadă, cînd îți dau fulgii în față, și vîntul îți răsfiră părul. Nimic nu se compară cu senzația de a sta pe coastă de munte și de a privi în vale, prin ninsoare, spre oamenii mărunței, și de a te simți pentru o secundă titan. Iată de ce am învățat să înot singură. Fiindcă sunt parte a mării, cînd înot, sunt sirenă, pește, sunt apă. Fiindcă anul trecut, la mare, am prins cel mai surrealist moment de serenitate, de calm absolut. Aveam liniște în cap, ceea ce nu obținusem încă niciodată. Pluteam pe spate deasupra apei, fără să mă strădui să mișc măcar un deget, și mă afundam în liniște. De asta, o să învăț să merg pe bicicletă. Nu fiindcă e la modă, dar fiindcă simt că a venit momentul.
Experiențele nu sunt făcute pentru a putea fi povestite prietenilor, ci pentru a descoperi aventura din noi înșine. De fiecare dată, mai distrugem o barieră de autocunoaștere, mai punem o amintire minunată în cutie și mergem să încercăm altceva. Și, cu cît mai frică ne este de această următoare experiență, cu atît mai mare va fi satisfacția faptului împlinit.
Ar trebui să mai sărim cu capul în apă, cîteodată. Chiar dacă acolo nu ne așteaptă colacul de salvare.:)
Mă duc să caut pe net o bicicletă.
Ideea acestei întrebări mi-a venit în una din săptămînile trecute, cînd am fost oarecum luată în râs că nu am încercat vreodată să urc pe patine. După răspunsul de rigoare, m-a pus pe gînduri altă idee: de ce preferăm să mințim despre experiențele noastre, în loc să răspundem sincer? Fiindcă ne e rușine? Dacă da, de cine sau de ce? Unde se termină rușinea și începe prostia? Fiindcă simplul fapt, că nu am făcut ceva deocamdată nu înseamnă că nu vom face asta, ulterior. Eu cred că pentru fiecare experiență există timpul potrivit. Există o conjunctură anumită a întîmplărilor, sau pur și simplu convingerea sigură că acum și numai acum trebuie să facem asta. Acum ori niciodată.
Am mai învățat ceva foarte valoros mie: cu cît mai sincer răspunzi cu Nu unei astfel de întrebări, cu atît mai repede te eliberezi de complexul de a nu fi încercat asta. Și, ulterior, o faci. Fiindcă vrei să-ți demonstrezi, în primul rînd ție, că de fapt poți s-o faci. Cum a fost la mine cu cîntatul. Mi s-a tot spus, timp de 2 ani, ceva timp în urmă, să nu mai cînt că nu-mi iese bine și chiar dacă îngân ceva, s-o fac acasă. Окозалось- покозалось. Tot din anumite frustrări, am început să cînt prin karaoke, și din frustrări am făcut cîntece. Nu-s cine știe ce artist al poporului, dar e destul de binișor. Și mă eliberează, îmi dă inspirație. Și, cel mai important, îmi place foarte mult.
Mi-a fost interesant să aflu ce n-ați făcut voi niciodată pînă acum. Iată cele mai populare răspunsuri:
- nu pot înota (10 persoane)
- nu pot merge pe bicicletă (9 persoane)
- nu pot șuiera
- nu pot jongla cu fructe
- nu pot împleti, croșeta
- nu pot face baloane din gumă de mestecat
- nu pot schia, încă
- nu pot face surfing, nu pot patina
- nu pot conduce mașina
- nu mi-am făcut nici un tattoo sau piercing
- nu pot găti
- nu pot dansa, cînta
Lista poate continua, sunt sigură. Am ales cele mai populare și cele mai originale răspunsuri. Îmi pare tare bine că ați scris. Am făcut loc de sinceritate, într-un colț de facebook. Am aprins lumina, cum ar veni. Nu prea așteptam atâtea comentarii, dacă sincer, dar mă bucur.
Așa am făcut și eu, cînd am spus că nu pot schia. Dar am mers în vacanță la munte, la schiat. Și acolo, prin căzături și situații incomode, mi-am dat seama de ce iubește lumea schiatul. Și de ce eu o să mai fac asta. Poate nu profesionist, poate chiar mult mai slab decât alții, dar o s-o fac fiindcă am prins gustul și fiindcă nimic nu se compară cu viteza alunecării prin zăpadă, cînd îți dau fulgii în față, și vîntul îți răsfiră părul. Nimic nu se compară cu senzația de a sta pe coastă de munte și de a privi în vale, prin ninsoare, spre oamenii mărunței, și de a te simți pentru o secundă titan. Iată de ce am învățat să înot singură. Fiindcă sunt parte a mării, cînd înot, sunt sirenă, pește, sunt apă. Fiindcă anul trecut, la mare, am prins cel mai surrealist moment de serenitate, de calm absolut. Aveam liniște în cap, ceea ce nu obținusem încă niciodată. Pluteam pe spate deasupra apei, fără să mă strădui să mișc măcar un deget, și mă afundam în liniște. De asta, o să învăț să merg pe bicicletă. Nu fiindcă e la modă, dar fiindcă simt că a venit momentul.
Experiențele nu sunt făcute pentru a putea fi povestite prietenilor, ci pentru a descoperi aventura din noi înșine. De fiecare dată, mai distrugem o barieră de autocunoaștere, mai punem o amintire minunată în cutie și mergem să încercăm altceva. Și, cu cît mai frică ne este de această următoare experiență, cu atît mai mare va fi satisfacția faptului împlinit.
Ar trebui să mai sărim cu capul în apă, cîteodată. Chiar dacă acolo nu ne așteaptă colacul de salvare.:)
Mă duc să caut pe net o bicicletă.
