Oooff, praf și ață de păianjen pe blogul meu. Am fost cam lenoasă eu ultima lună. E timpul să fac curat.
Când vezi atâta urât primprejur, începi să vezi numai frumosul. Și e mult mai bine așa. E mai ușor să vezi lucruri frumoase, să vrei să te înconjori de ele și să respiri frumos. Eu ultima vreme am început să închid ochii la prostii minore, am început să respir și să văd și să gândesc ce vreau eu. Și dacă vreau să-mi fac o coroană de flori mari pe cap, mi-am făcut.
Mă bucură mult faptul că individualitatea a devenit un nou mod de a trăi al orașului. Fie că ne ducem la diferite festivaluri, sau că luăm lecții de cusut ii, sau că grămădim la un loc un cârdișor de fete zâmbărețe și le vedem cutreierând orașul pe biciclete tot atât de colorate ca și ele- toate astea fac bine sufletului și bucură ochiul.
Am fost singură la muzeu. Eu la întâlnire cu mine. Am reușit să tac, să nu mă gândesc la nimic și să absorb istorie. Am reușit să descoper exponate, care îmi scăpaseră din vedere, când veneam cu cineva. Așa e și-n viață. E destul doar să taci și să observi.
Am reușit să-mi confirm, a câta oară, faptul că am cu cine mă mândri în țara asta. Sunt oameni frumoși, care mișcă lucrurile, nu se vaită de neputința sau lenea lor. Mă bucur încă o dată s-o fi cunoscut pe Elena Zbârnea, frumoasa femeie, care creează și mai mult frumos. Rochia infinită, pe care a adaptat-o în stilul său, deja consacrat, al unei rochii vaporoase și feminine, m-a dat jos literalmente prin opțiunile și versatilitatea unei bucăți de stofă. Rochia atârna pe umeraș ca o bucată de pânză călcată. Când a ajuns pe manechin, mi-am dorit să am și eu una numaidecât. Fetelor, imaginați-vă: 30 de rochii în una singură! E o rochie care-ți permite să fii propriul designer, să te joci cu fantezia și posibilitățile tale. Și, mai ales, dacă ajungi la vreun eveniment și cineva are un model similar, te duci frumos la baie și o schimbi instant pe-a ta.
Mă bucur să-l fi cunoscut pe Victor Lutenco. Cântecul cela, "Eu mișc Moldova din loc", e despre oameni ca el. Tot țin să-l întreb, când o să-l văd, cum se face că un om, care a călătorit atâta pe meleaguri străine și, vai, atât de frumoase, oricum revine cu mare drag acasă, într-o țară mai mult decât defectă din foarte multe puncte de vedere, și reușește s-o laude așa de bine în poze. Adevărul e că noi avem o țară mult mai frumoasă decât oamenii care trăiesc în ea. Avem o țară ca o floare. Numai că nu udăm floarea la timp.
Programul DOR, implimentat pentru prima dată anul acesta, care presupune încadrarea copiilor din diaspore din alte țări, într-o tabără de vară, în Moldova, cu diferite activități culturale, e cea mai frumoasă idee auzită de mine în ultimul timp. Biroul pentru Relații cu Diaspora, condus de Victor, a făcut progrese foarte frumoase într-un timp atât de scurt, încât ar trebui să fie pentru toți o lecție de "se poate, domnule!".
Mă bucur foarte mult de frumoasa mea zi de naștere de anul ăsta. Eram atât de apatică, încât nici n-am făcut o retrospectivă înainte de ea. E o chestie tare interesantă să-ți dai seama că timpul trece atât de repede și ajungi la vârsta, de la care aveai niște așteptări uriașe, dar te pomenești cu realizări absolut diferite. Nu mici, foarte bune realizări, dar cu totul altele. Să se fi uitat Rodica de 18 ani la cea de 25 de ani, de acum, ar fi fost de-a dreptul șocată. Dragă Rodica de 18 ani, pot să te liniștesc: nu mai ești roșcată ( Slavă cerurilor!), ai învățat să duci un dialog relativ decent cu lumea, nu te mai superi cu lacrimi pe absolut toate fleacurile, ai învățat să glumești cu toți și despre toate și ești într-o perioadă superbă a vieții tale. Crede-mă, e mai bine că nu s-au realizat unele vise pe care le aveai, fiindcă asta nu ești tu. Și nici eu nu sunt asta.
Mă bucur că am prieteni foarte frumoși. Am avut o zi de naștere beeeestiiiiaaaalăăăă!!! Vă doresc tuturor așa o zi! Să vă desenez: Te trezești de dimineață, pe la 10, și vezi roz în fața ochilor (unghiile), bei șampanie în loc de cafea, dansezi prin casă pe cântecul preferat al momentului, primești telefoane, felicitări, te duci la lucru și NU lucrezi, dar sărbătorești cu fetele colege faptul că ești cea mai tînără veterană a salonului (eu sunt una dintre primele angajate). Stai cu mama, pe care n-o vezi prea des, 3 ore și vorbești despre tine, despre ea, despre ce mai faci și ce mai simți. Vine fratele și te cuprinde strâns cum numai el poate, să te ducă la party. Tata te sună să te felicite și își înghite lacrimile de mîndrie pentru fata tatei, și-ți spune că ești cea mai bună fiică, pe care ar fi putut s-o aibă. La party ajungi și le vezi pe 2 dintre cele mai bune prietene ale tale, Nicolle și Olesea, care s-au ocupat de organizare, care te-au surprins anul ăsta prin inițiativa fermă asupra petrecerii. Inițiativă fermă, adică nu am prea avut de ales, fapt pentru care le mai mulțumesc încă o dată și le declar iubire. Și vine lume, multă lume, frumoasă lume, și toată dragă mie. Se cântă, se dansează, se cuprinde și se pupă. Și ajungi acasă a 2-a zi, la 6 dimineața, cu brațele pline de flori și cu zâmbetul pînă la ceafă.
Mă bucur că pot totuși să văd lucruri frumoase. Mă bucur că soarele iese pe strada mea, indiferent de vremea de afară. Mă bucur că răsar la orizont proiecte și posibilități noi, și că nu am avut nici un motiv de a mă plînge de anul, care a trecut. Tînără și neliniștită. Și e frumos așa.
:)
