Respir si maninc gustos, ca si pina acum. Exist, merg si activez normal, deci n-ar strica sa ma apuc sa traiesc cu adevarat.
Relatia mea cu mine s-a stricat serios din moment ce am permis sufletului sa se divida. Ma pierdusem undeva, de unde nu ma gaseam, si ma auzeam chemindu-ma si nu reveneam, nu stiu de ce. Ridicol, ar fi trebuit sa ma ascult macar pe mine.. Trebuia sa fug de mine, ca sa inteleg unde vreau sa ma intorc, de fapt. Si ma intorc. Tot la mine.
Zilele astea de vara.... Zile, cind cea mai simpla inghetata inseamna 3 minute si jumatate de fericire si coatele murdare de produs topit, zile, cind cvasul este elixirul vietii, zile, cind o plaja oraseneasca este escapada celor care, posibil, nu vor ajunge sa vada marea anul asta. Zilele astea zboara atit de repede pe linga mine.. De ce vara zboara, iar noiembrie se tiraste? Cum, de ce? Fiindca vara e un fluture efemer, iar noiembrie e un melc slimos.
M-am prins la gindul ca anul asta ziua mea de nastere se furiseaza treptat spre mine, si nu-mi lasa ragaz de gindit si de tras liniile. Staaaaaaaaai, stai oleaca,Ziuamea, unde vii peste mine navala, mai stai acolo la mijlocul verii, sa-mi para mie ca reusesc tot. -Hai, hai, spune Ziuamea, repejor si iute ai tras ce ai de tras, ca eu dau buzna! Si ma gindeam ca am timp berechet sa nu astept ziua mea. Iar ea vine miine.
Niciodata in viata mea nu am crezut ca nu-mi voi astepta ziua de nastere. Eu iubesc sarbatorile familiale, mie imi place sa simt ca aceasta zi din calendar e numai pentru mine, numar minutele, savurez orele.. Anul asta ziua mea vine doar in calendar, ca a uitat si cheia de la suflet.
A, si cadoul meu pentru mine. Eu imi fac in fiecare an cite ceva cadou. Anul asta m-a dus inspiratia numai la pantofi rosii. Anost, dar cel putin e rosu.
Draga Ziuamea, sper sa fii frumoasa, sper sa vii gatita, sper sa ma imbraci si pe mine in zimbete si straie de sarbatoare. Fiindca vii inevitabil, ma apuc sa te astept, macar cu o zi inainte.:)
Relatia mea cu mine s-a stricat serios din moment ce am permis sufletului sa se divida. Ma pierdusem undeva, de unde nu ma gaseam, si ma auzeam chemindu-ma si nu reveneam, nu stiu de ce. Ridicol, ar fi trebuit sa ma ascult macar pe mine.. Trebuia sa fug de mine, ca sa inteleg unde vreau sa ma intorc, de fapt. Si ma intorc. Tot la mine.
Zilele astea de vara.... Zile, cind cea mai simpla inghetata inseamna 3 minute si jumatate de fericire si coatele murdare de produs topit, zile, cind cvasul este elixirul vietii, zile, cind o plaja oraseneasca este escapada celor care, posibil, nu vor ajunge sa vada marea anul asta. Zilele astea zboara atit de repede pe linga mine.. De ce vara zboara, iar noiembrie se tiraste? Cum, de ce? Fiindca vara e un fluture efemer, iar noiembrie e un melc slimos.
M-am prins la gindul ca anul asta ziua mea de nastere se furiseaza treptat spre mine, si nu-mi lasa ragaz de gindit si de tras liniile. Staaaaaaaaai, stai oleaca,Ziuamea, unde vii peste mine navala, mai stai acolo la mijlocul verii, sa-mi para mie ca reusesc tot. -Hai, hai, spune Ziuamea, repejor si iute ai tras ce ai de tras, ca eu dau buzna! Si ma gindeam ca am timp berechet sa nu astept ziua mea. Iar ea vine miine.
Niciodata in viata mea nu am crezut ca nu-mi voi astepta ziua de nastere. Eu iubesc sarbatorile familiale, mie imi place sa simt ca aceasta zi din calendar e numai pentru mine, numar minutele, savurez orele.. Anul asta ziua mea vine doar in calendar, ca a uitat si cheia de la suflet.
A, si cadoul meu pentru mine. Eu imi fac in fiecare an cite ceva cadou. Anul asta m-a dus inspiratia numai la pantofi rosii. Anost, dar cel putin e rosu.
Draga Ziuamea, sper sa fii frumoasa, sper sa vii gatita, sper sa ma imbraci si pe mine in zimbete si straie de sarbatoare. Fiindca vii inevitabil, ma apuc sa te astept, macar cu o zi inainte.:)
