Niște oameni

 

   N-am scris demult. Nu prea știu de ce. Poate aș fi avut ce spune. Doar că... am ascultat pe alții. Și, în loc să scriu, am citit pe alții. Am redescoperit puterea tăcerii, și capacitatea de a folosi liniștea drept cea mai bună opinie. Că toți au voce, dar nu toți știu ce să facă cu ea.

   Și, cum cele mai bune gânduri, cele mai ascunse idei vin sub duș, azi dimineață într-un interval de 8-10 minute m-au năvălit atâtea gânduri... că-mi venea să ies și să le înșir repejor pe blogger, așa, cu spuma-n păr. Azi m-au năvălit gândurile despre oameni. Și cum fiecare dintre cei pe care îi știi te fac pe tine cine ești acum. Fiecare din ei te-a condiționat pînă la starea ta actuală. Nu tu, nu cunoașterea de sine sau lungile reflecții despre sensul vieții la a 3-a sticlă de merlot, nu. Oamenii te-au făcut cine ești.

   Oamenii, care te văd pentru prima dată. Mai mult sau mai puțin notorii, ei oricum te impun involuntar să te prezinți într-un anumit fel. Pînă când îți dai seama că mai deosebit decât sinceritatea în acțiuni și vorbe nu prea poți fi. Și, pe cât de înfrumusețată nu ar fi această carte de vizită a ta, oricum rămâne în memorie doar esențialul: nume, zâmbet, ochi sinceri.

   Oamenii, cu care ieși serile. Oamenii, cu care uneori ești într-o relație de reciprocitate: vă știți, dar nu vă cunoașteți. Sigur, nu generalizăm, dar uneori ne găsim la un nivel de cunoaștere, care se întrunește maxim la preferințele interlocutorului în materie de muzică, sau dacă a fost sau nu la cutare eveniment, și atât. Acești oameni mie îmi trezesc dorința de a fi dispusă să trec de micile bariere de comunicare socială, și să scot din om vreo chestie ascunsă specifică doar lui.

   Oamenii, care te-au rănit. Îi vezi dintr-o mie, și îi recunoști imediat. Nu vrei să-i mai vezi, dar ți-e dor. Și poate că ți-e dor, de fapt, de timpurile frumoase. Dar, îndată ce-ți vezi călăul, simți doar suferință. Și asta va dura încă mult timp, pînă înveți că suferința e doar un pod. Iar de cealaltă parte e accepția de sine și trecerea ta prin una din încercările obligatorii ale vieții. Fiindcă suferința naște dragoste.

   Oamenii, care suferă lângă tine. E foarte curios să observi câte poți descoperi în sine, odată ce vrei să alini pe cineva drag. Ți se dezvăluie unele calități, pe care nu le bănuiai: poți lăsa totul deoparte și deveni colacul de salvare al cuiva, în timp ce acest cineva te tratează pe tine de indiferență. Și apoi, un zâmbet măcar un pic mai luminos pe fața celui, care suferă, e tot de ce ai nevoie tu, ca să fii încrezător mai departe.

   Oamenii, care te provoacă. Poate te insultă, te iau la rost, încep să-ți pună la îndoială orice acțiune. Oameni, care te sfidează la fiecare pas. Acești oameni, de obicei, te pun în fața unei alegeri: ori cedezi și clachezi sub presiunea lor, ori te ridici să-i contrazici. Și uneori nici nu mai contează că le-ai demonstrat sau nu contrarul. Contează doar că te-ai mișcat. Acești oameni sunt necesari tocmai prin faptul că știu cum să te aprindă.

   Oamenii pe care îi iubești și te iubesc. Cu iubirea e un pic mai complicat. Iubirea uneori orbește, și atunci orice alte procese se încetinesc. Dar anume părerea oamenilor dragi contează cel mai mult. Pentru ei vrei să fii mai bun, mai deștept, mai frumos, mai realizat. Pentru omul iubit înveți să gătești, să dansezi, afli preferințele lui/ei, și ții să le respecți. Pentru omul iubit încerci să devii versiunea ta cea mai bună. Și poate că nu ți se răspunde cu reciprocitate, dar asta deja contează mai puțin.

   Contează doar că oamenii te aduc spre drumurile, pe care le străbați acum. Și cât de singur n-ai părea în călătoria ta, întotdeauna ai călăuze, sau măcar un pribeag, care pășește alături de tine.
   Ia să te uiți primprejur. :)
   

Siniorina, este frumossa!

 

  Mă mai bag câteodată să fac curat în inbox la Others, că mă deranjează cifra care se adună. Și să vezi ce găsesc acolo (și tu le găsești): "Miss, you so beutifol, want to marriage?"  "Hey doll, what's up, wanna get together?" "You much beauty, must lover, because I to be rich, you to be gorgeous."

  Da, sunt libidinoase, și te deranjează. Dar fix numai pentru un minut, fiindcă iaca azi tu pentru cineva ești gorgeous și beauty și doll. Și să nu minți, că oricum îți place. Complimentele sunt un lucru natural, care ne desemnează pe fiecare în parte special, deosebit, interesant, ieșit din comun. Deci, este ok să te bucuri de aprecieri. Noi, femeile mai ales, tindem să ne eschivăm de la acest lucru natural. Ni se complimentează tunsoarea: "Eeeiiii, nuuu, că nici încă nu l-am aranjat normal, am ieșit din casă în fugă.." Ni se spune că e foarte drăguță asortarea hainelor de pe noi: "Eeeiii, da nuuu, că eu prima ce-am găsit..." Da' de ce să nu fii tu curajoasă și să-ți asumi acest păr sănătos și strălucitor, sau acest ansamblu frumos de haine? Că oricum ai uleiuri de îngrijire a părului, și ai stat azi vreo câteva minute să alegi această fustă. De ce să nu recunoaștem, dragi femei, că pentru cineva suntem frumoase, sau simpatice, sau radiem, sau zâmbim și îi luminăm și pe ei?
   E scris undeva în moștenirea noastră genetică să nu avem voie să ne bucurăm de corpul nostru. Am primit cadou, odată cu toate cele multe 'bucurii' ale Uniunii Sovietice, percepția că un corp este în primul rând muncitor și rezistent, apoi frumos. Oricum, sub uniforma de lucru toate corpurile arată cam la fel. Rochiile, toate de aceeași culoare și de zeci de mărimi, se aduceau la fel în toate magazinele. Pantofi de import puteai cumpăra doar sub tejghea.
 
  Dintoteauna am admirat femeile vestice pentru capacitatea uimitoare de a nu se strădui nicidecum să fie atrăgătoare, și de a atrage atâtea aprecieri. Nu o dată am tot auzit despre frumusețea elegantă și cochetă a pariziencelor, sau nonșalanța ademenitoare a italiencelor, sau frumusețea atemporală a grecoaicelor. De ce nu se spune asta despre noi? Da, Moldova are foarte multe femei frumoase. Fiindcă ele trec printr-un proces pentru asta. Nu de înfrumusețare, nu. Un proces după care ele devin încrezătoare că acum, iată acum, ele în sfârșit sunt frumoase. Fiindcă așa li s-a spus de sute de ori.

   E timpul, dragele mele,  să ne iubim corpurile. Da, așa cum sunt. Fiindcă asta e casa, pe care nu o vom schimba niciodată. E casa, în care ne simțim cel mai acasă. Pielea, pe care s-au înșirat ca o constelație, pistruii, pe care poți citi zodii... Alunițele, ce abia așteaptă să fie sărutate, ca pe timpuri, de buze calde, în semn de dragoste... Linii unduitoare, rotunjimi și forme pline. Forme reliefate, sculptate, ca marginile unei viori. Delicatețea unor umeri înguști, sau linia gâtului, pe care zvâcnește pulsul. Toate astea te fac specială, te dezvăluie în cel mai frumos moment al tău. Și niciodată nu vei fi atât de frumoasă, ca în clipa când te vezi cu adevărat, și te înțelegi. Și începi să răspândești, vorba filmului, parfum de Femeie.

No name

  It feels like you were on top of it. At least, you were breathing again. You had the wave. Turns out, you're still trying to catch your breath, your lungs lack air. Your struggle for survival is stronger than ever. You're drowning unconciously.
  How do you resurface?  

Научи меня плохому

  Să scriu repejor gândul, să nu adorm. Acuma, cât e la cald..

  Am fost să privesc "Maleficent". Eu sunt amatoare de filme frumoase, chiar dacă sunt construite doar pe ecran albastru, chiar dacă sunt povești. Mie dintotdeauna mi-au plăcut poveștile. Și uite că aici povestea se inversează, ne prezintă cealaltă parte a monedei: povestea "Frumoasa adormită", spusă din partea personajului negativ, al Zânei Rele. Filmul, de fapt, povestește devenirea personajelor negative, geneza răutății lor și luptele cu adevăratul rău, omul.
 Mai mult despre film nu scriu, că poate nu l-ați văzut.

  Apoi mi-a venit un gând: acest film prezintă partea frumoasă, umană, a unui monstru. Cum spunea și Angelina Jolie într-un interviu, e greu să te identifici cu cineva care a blestemat un copil. Dar s-a străduit să aducă pe ecran bunătatea și mărinimia ascunse undeva adânc în inima unui monstru.
  Ce ne învață asta? Că orice 'monstru' modern are și o latură pozitivă, și asta îi diminuează din pericolul, pe care îl prezintă. Îl face uman, explicabil, rațional. Un pedofil, un criminal în serie, un dictator nemilos- toți au fost bebeluși frumoși, cu creți și ochi mari. Toți zâmbeau dulce în pozele din copilărie și le plăceau rachetele/bicicleta/lego/desenul cu creta. Și, deci, toți își justifică răul, pe care-l comit, prin îndreptățirea suferințelor sau frustrărilor sale.

  Răul nu mai este atât de rău, bunătatea nu e chiar așa de bună. Hm.

Mondenisme vseakie

   Stai frumos cu o prietenă la un ceai rece, la terasă, și ea-ți povestește a câta oară despre bărbatul ei. Asta așa îl numește și-l crede ea. Fiindcă ei nici măcar nu sunt împreună. Dar e al ei, fiindcă-i place, fiindcă-l vrea, fiindcă-l tot adulmecă. El, sigur, nu refuză aceste ademeneli, bărbat single fiind. Și această legătură ea o numește 'complicated relationship', care nu e relationship în fond. Dar ok, ascultăm, analizăm, bem ceai rece.
  Apoi mai vine o prietenă, și ne pupăm toate în cruce pe obraji, prindem capăt de vorbă, și a 2-a prietenă ne povestește cât de încântată e de noul cavaler al ei, că e gentilom, că o ridică în slăvi, că i-a spus că simte el undeva că ea va fi foarte specială în viața lui. Cealaltă zâmbește, se bucură pentru ea și-i dă sfaturi de relație, care au mers la ea cu cavalerul său (același!). Iar tu stai, zâmbești, asculți și taci, știind ce știi. Fiindcă e bine știut că mesagerul pînă la urmă e disprețuit. Și că nu are rost să începi să le demonstrezi de ce tu ai dreptate și ele nu. Fiindcă lor le place grebla lor, care se ridică tot mai des spre frunte. Fiindcă el e atât de...ah!

  Of. Jucărele pentru adulți. 

Poveste de dragoste

   O fată a intrat într-o cafenea să bea un ceai. Și a văzut la masa de la geam un băiat. Băiatul era drăguț, avea ghete frumoase. Și citea ceva foarte concentrat în telefon. Fata s-a așezat la masa de alături, cu privire jucăușă și părul răsfirat la soare. Se gândea cum ar fi mai bine să se prezinte. Băiatul citea în telefon. Ea își închipuia cum își dau mîna, cum împart un ceai și povestesc despre vreme, și cum el, după ceva timp, îi cere numărul de telefon, s-o cheme la filmul cela, despre care glumiseră o minută în urmă. Și ea i-ar da numărul, și-ar aștepta s-o sune Andrei, Sandu, Viorel, Marcel, Victor, Ion.  Și ar ieși prin parcuri, pe la înghețate, Fante și discuții. Și s-ar săruta.
   Băiatul citea în telefon. Ea se tot gândea cum ar fi să se uite măcar o dată în ochii lui ( căprui, verzi, albaștri, negri?) și să vadă în ei ceea ce căuta. Dar băiatul citea în telefon. Ceaiul din ceașcă s-a terminat, fata a plecat. Iar băiatul tot citea în telefon.

Sfârșit.

P.S. Nu toate poveștile de dragoste se întâmplă. 

Avertizare

  Simt că e timpul. Simt, cum mă năvălește lucrul, imediat după sărbătorile pascale, și am hotărît că trebuie să vă amintesc, dragi și minunate mirese, ce înseamnă să fii mireasă. Nu de alta, dar când faceți pregătirile de nuntă, și în ziua nunții propriu-zis, voi vreți de toate și nuștiuce. așa că, măcar în ceea ce pricep a face, pot să vă ajut puțin.
  Mireasa a fost, este, și sper să fie în continuare, simbolul purității. O apariție suavă, curată și minunată, îmbrăcată în straie albe (nuanța variază), o rochie pe care o va purta doar o singură dată în viață. Mireasa este Alfa și Omega gingășiei, feminității și frumuseții. Mireasa este fata, de care soțul va fi îndrăgostit întotdeauna, în închipuirea sa, indiferent de cât de tare s-ar schimba iubita sa de-a lungul anilor. Eu zic să le lăsați o memorie de neuitat.

  De aceea, vă avertizez drăguț cu ce mă voi ocupa eu în sezonul ăsta. Nu vor mai fi culori de papagal, violete, rozuri ciclamen, și smokey eyes gen Britney Spears. nu vor mai fi linii diagonale de blush bronzant. Nu vor fi în continuare nici pietricele aplicate. Așa  că dacă vreți să fiți genul aproximativ de mireasă, cred că ceea ce urmează nu este pentru voi. Dacă, însă, ați prins la general ideea mea, iată câteva modele din ceea ce urmează:


 

Știu ce veți spune acuma toate: Da, dar eu nu am așa față, și nasul meu, fiindcă ochii mei..

Aici intervin eu. Să înțelegem cu toții un lucru: simplitatea e frumusețe. Simplitatea e eleganță. Simplitatea vă va păstra caracteristica unică a feței, de care s-a îndrăgostit iubitul, pe care o vede dimineața pe perna de alături, și cu care a hotărît să se trezească restul zilelor sale. Simplitatea o face pe  mireasă, o mireasă deosebită.

   Vă aștept cu drag la machiaj.:)