Ne-am învățat

   Ne-am învățat, de-a lungul vremii, să facem și să fim așa cum vrem.  Ne-am alipit de niște valori, pe care nici nu le respectăm. Ne-am învățat să fim cinici, să jignim prietenii, mascând asta sub comoda față a sarcasmului. Eu admir o persoană, care știe să folosească umorul deștept, împletit cu sarcasm, dar așa oameni sunt tare puțini. În rest, e o parodie ieftină.
 Ne-am învățat să lipim etichete pe orice și oricine: mama single, care are copil- curvă. Bărbatul care fumează în colț- ratat. Fata care ia singură prânzul, sau bea singură  cafea- disperată. Băiatul care reușește să-și sune mama- fătălău.  Fata, care nu vrea să aibă relații fizice cu oricine dar de dragul sexului- îngâmfată, alintată. Fata, care totuși face ce vrea cu corpul ei- iarăși curvă.
 Ne-am adaptat la un stil de viață, care fuge cu vreun kilometru mai repede decât modul nostru de gândire. Ieșim cu toții, spre sfârșit de săptămînă, în oraș, bem, discutăm, dăm mâna, ne pupăm pe obraji, privim într-una primprejur, ne simțim cât se pate de cosmopoliți și nonșalanți, ca apoi întreaga săptămînă următoare să ne scandalizăm de la comportamentul sau numerele de pahare băute ale cuiva quasi-cunoscut.
 Ne-am învățat să ne temem de apropieri, de atașamente, fiindcă asta ar putea duce la, oooomaigad, familie! Ne-am învățat să sortim orice relație, de orice tip, eșecului inevitabil. Ne-am învățat să fim victime autoinstruite. Ne-am învățat să credem că Бытие Мое, vorba filmului, este o dramă glamuroasă și nelămurită.

  Tare bine ar fi să nu ne învățăm, da să învățăm, cu adevărat. Știți ce-ar trebui să învățăm? Să răspundem cu un zâmbet sau surâs sincer cuiva, atunci când îl salutăm, sau să nu-i zâmbim deloc, dacă nu e cazul. Să scăpăm de discuțiile de carton. Să ascultăm cu adevărat, atunci când cineva vorbește. Să ajutăm bătrînica să-și urce geanta în troleu. Să respectăm gravidele, fiindcă noi tot de pe-acolo am ieșit.  Să readucem fluturii în stomac, atunci când ne sună cineva drag. Să ne aducem aminte cum e asta să-ți fie dor, cu adevărat dor de cineva. Și să sunăm. Nu să poke-uim.

  Cine știe, dacă învățăm câte-oleacă în fiecare zi, am putea trece cu bine examenul vieții, m?

 :)

Absolventa

 Am fost acasa la intalnirea cu absolventii. Ma gandeam, pana-n ultima clipa, daca sa vin sau nu. Nu prea mai comunic cu fostii colegi, si asta se datoreaza in mare parte faptului ca eu nu sunt pe odnoklasnici. Daca ne vedem cumva ocazional, eu ii intreb ce mai fac, cu ce se ocupa, pe unde au mai fost, ei ma intreaba de ce inca nu sunt maritata. Si da, s-au uimit ca am venit singura. Altii au venit macar cu poze, daca nu cu persoana. M-am bucurat foarte mult sa aflu ca la anul vom avea o nunta dintre doi colegi. :)

  Apoi ne-am pus pe depanat amintiri si boroboate. E uimitor cum lumea te tine minte in niste intamplari si ipostaze, de care tu uitasei complet, dar pe ei i-a marcat cumva. Unuia ii dadeam caietul meu sa copie la romana, altuia i-am dat un cot in coaste (eram batausa), cu alta fata prietenisem secret prin scrisori, timp de vreo 2 ani. Si, departe de toate schimbarile fizice si circumstantele care ne-au schimbat atat, deveniseram iar grupul de elevi galagiosi, zambitori si fara griji.
  Au fost putini. M-am mirat sa aflu ca majoritatea sunt plecati la munca in Moscova. Cei care au venit totusi au povestit cate ceva nou despre cei absenti. Nici macar dirigintele nostru nu e in tara. Pacat...am facut 10 ani anul asta. Si au venit 10 oameni.

  Apoi am venit acasa, si am scos cutia cu scrisori. Tin intacte o multime de scrisori si biletele si valentince, intr-o cutie mare. Spre mirarea colegilor mei, am venit la intalnire cu o ancheta, in care s-au regasit. Isi studiau atent scrisul, raspunsurile, radeau copios ca nimeni n-a avut curajul sa raspunda sincer la intrebarea: Pe cine simpatizezi? Au pus toti stelute sau floricele, sau au scris: Secret!

  Baiatul din imagine e dragostea mea din scoala. Sergiu. Era mai maruntel atunci, ce-i drept.))

 
 

Apa trece, fricile rămîn

  Tare-mi plac statusurile de statistică de pe facebook. Poți afla cît mai multe păreri, comasate în comentarii, fără a supune omul la prea mult spam inutil. Astfel, am mai lansat o temă de discuție azi: care e un lucru, pe care nu-l poți face pînă la vîrsta curentă, dar pe care ai vrea să înveți să-l faci?

  Ideea acestei întrebări mi-a venit în una din săptămînile trecute, cînd am fost oarecum luată în râs că nu am încercat vreodată să urc pe patine. După răspunsul de rigoare, m-a pus pe gînduri altă idee: de ce preferăm să mințim despre experiențele noastre, în loc să răspundem sincer? Fiindcă ne e rușine? Dacă da, de cine sau de ce? Unde se termină rușinea și începe prostia? Fiindcă simplul fapt, că nu am făcut ceva deocamdată nu înseamnă că nu vom face asta, ulterior. Eu cred că pentru fiecare experiență există timpul potrivit. Există o conjunctură anumită a întîmplărilor, sau pur și simplu convingerea sigură că acum și numai acum trebuie să facem asta. Acum ori niciodată.
  Am mai învățat ceva foarte valoros mie: cu cît mai sincer răspunzi cu Nu unei astfel de întrebări, cu atît mai repede te eliberezi de complexul de a nu fi încercat asta. Și, ulterior, o faci. Fiindcă vrei să-ți demonstrezi, în primul rînd ție, că de fapt poți s-o faci. Cum a fost la mine cu cîntatul. Mi s-a tot spus, timp de 2 ani, ceva timp în urmă, să nu mai cînt că nu-mi iese bine și chiar dacă îngân ceva, s-o fac acasă. Окозалось- покозалось. Tot din anumite frustrări, am început să cînt prin karaoke, și din frustrări am făcut cîntece. Nu-s cine știe ce artist al poporului, dar e destul de binișor. Și mă eliberează, îmi dă inspirație. Și, cel mai important, îmi place foarte mult.
 
  Mi-a fost interesant să aflu ce n-ați făcut voi niciodată pînă acum. Iată cele mai populare răspunsuri:
- nu pot înota (10 persoane)
- nu pot merge pe bicicletă (9 persoane)
- nu pot șuiera
- nu pot jongla cu fructe
- nu pot împleti, croșeta
- nu pot face baloane din gumă de mestecat
- nu pot schia, încă
- nu pot face surfing, nu pot patina
- nu pot conduce mașina
- nu mi-am făcut nici un tattoo sau piercing
- nu pot găti
- nu pot dansa, cînta

  Lista poate continua, sunt sigură. Am ales cele mai populare și cele mai originale răspunsuri. Îmi pare tare bine că ați scris. Am făcut loc de sinceritate, într-un colț de facebook. Am aprins lumina, cum ar veni. Nu prea așteptam atâtea comentarii, dacă sincer, dar mă bucur.

  Așa am făcut și eu, cînd am spus că nu pot schia. Dar am mers în vacanță la munte, la schiat. Și acolo, prin căzături și situații incomode, mi-am dat seama de ce iubește lumea schiatul. Și de ce eu o să mai fac asta. Poate nu profesionist, poate chiar mult mai slab decât alții, dar o s-o fac fiindcă am prins gustul și fiindcă nimic nu se compară cu viteza alunecării prin zăpadă, cînd îți dau fulgii în față, și vîntul îți răsfiră părul. Nimic nu se compară cu senzația de a sta pe coastă de munte și de a privi în vale, prin ninsoare, spre oamenii mărunței, și de a te simți pentru o secundă titan. Iată de ce am învățat să înot singură. Fiindcă sunt parte a mării, cînd înot, sunt sirenă, pește, sunt apă. Fiindcă anul trecut, la mare, am prins cel mai surrealist moment de serenitate, de calm absolut. Aveam liniște în cap, ceea ce nu obținusem încă niciodată. Pluteam pe spate deasupra apei, fără să mă strădui să mișc măcar un deget, și mă afundam în liniște. De asta, o să învăț să merg pe bicicletă. Nu fiindcă e la modă, dar fiindcă simt că a venit momentul.

  Experiențele nu sunt făcute pentru a putea fi povestite prietenilor, ci pentru a descoperi aventura din noi înșine. De fiecare dată, mai distrugem o barieră de autocunoaștere, mai punem o amintire minunată în cutie și mergem să încercăm altceva. Și, cu cît mai frică ne este de această următoare experiență, cu atît mai mare va fi satisfacția faptului împlinit.

  Ar trebui să mai sărim cu capul în apă, cîteodată. Chiar dacă acolo nu ne așteaptă colacul de salvare.:)

 Mă duc să caut pe net o bicicletă.

Pînă nu văd- nu cred!

   Într-o zi, la noi în republică a apărut asta. Este o versiune nouă a unui șervețel demachiant, pe care-l foloseau duduile decadei trecute. Doar că asta e o mănușă demachiantă. E un produs reinventat, adus în Moldova de Cristina Maxim. Nu știm deocamdată de unde e și cine-l produce, o să aflăm totul la lansarea oficială.
   Eu am primit cadou de la Cristina o mănușă, s-o încerc. Sincer, Cristina, recunosc, eram foaaarte sceptică. Eu, care mă demachiez demult cu apă caldă și o picătură de șampon, fiindcă se curăță foarte ușor orice tip de machiaj, nu aș fi crezut vreodată într-o mănușă demachiantă, care nu folosește nici un fel de alt produs adițional. Dar se pare că, vorba din popor, trebuie să încerci tot pe pielea ta, în cazul ăsta, la propriu. 

  Impresii pro și contra:
+ E fix așa de efectivă, ca și pe video. Se înmoaie bine cu apă caldă și scoate de pe față orice fel de machiaj. Eu am pus-o la test. Mi-am făcut un machiaj cu farduri grase, am trasat și un tuș lichid destul de agresiv, am pus rimel dublu. A scos tot, absolut tot, fără urmă.
+ Are cel mai plăcut efect de scrubbing ever. Exfoliază delicat, microfibra e moale, dar curăță cu siguranță. Nu rămîi cu efect abraziv, după folosire. 
+ Stimulează circulația sangvină. După spălare, observi că pielea devine radiantă, de un roz ușor sesizabil, pielea e foarte plăcută la atingere.

+ Nu ai senzație de a fi nevoită să-ți mai speli încă o dată fața, după ce ai folosit-o. Pielea nu rămîne nici grasă, nici uscată, nu te strânge, nu te irită. 
+ E cel mai bun produs de demachiere pentru persoanele cu piele alergică, acneică sau pur și simplu subțire și sensibilă. Eu aveam o problemă enervantă cu demachierea: după fiecare spălare, cu orice, rămîneam cu pete mari roșii pe față. Habar nu am de la ce veneau ele, acum au dispărut. Deci, eu mă țin de mănușă.
+ Se curăță în cel mai ușor mod posibil, cu apă caldă și săpun. Cel mai simplu săpun. Dacă credeți că urmele de rimel oricum nu se vor lua- greșit. Se curăță integral, se atîrnă undeva la uscat, eu o atîrn de reșou, și rămîne la fel.


- Demachierea durează cu jumătate de minut mai mult.

 Astea sunt părerile mele despre mănușă. Da, nu aveam încredere în ea. Acum, o folosesc zilnic. E ușor, e practic, e plăcut, e lipsit de risc, poate fi folosită de 300 de ori! Deci, practic un an. Cristina, i love it, serios.

Cine e interesat de mănușă, mai sus este link la pagina Cristinei de facebook, le puteți găsi la ea.
  Fiți bine și fiți frumoase.:)

Curajul

   Tare bun cuvânt, nu-i așa? Puternic, influent cuvânt. Mai plăcut auzului și conștiinței decât banul. Dar știi tu oare consistența lui? Știi să faci din adunătura asta de litere o acțiune? Nu știi. Noi mai mult vorbim despre cît de determinați suntem, despre cîte valori frumoase ne cultivăm zi de zi, despre cît e totul de profund și complex. Numai că n-avem curaj să facem asta...

   Curajul de a cere ce ți se cuvine. Determinarea absolută de a solicita lucruri, servicii, relații de calitate. Curajul de a spune 'nu' unei farfurii de borș negustos și rece, într-un local 'krutoi'. Curajul de a înfrunta lenea și indiferența unui funcționar public, care îți face datorie pe viață, făcîndu-și de fapt munca, mai puțin decît minimal. Curajul de a cere bilet, bon de casă și factură, nefiind tratat cu dispreț.

   Curajul de a alege oameni. Nedorința de a te înconjura de fețe efemere, doar din frica de a rămîne singur cu tine la o masă.  Evitarea fluxului de vorbe goale, dialoguri șablonate, teme aerisite. Curajul de a căuta consistență în persoane, deci curajul de a alege oameni.

   Curajul de a spune 'nu'. Înfruntarea realității, în condiții jalnice, în pofida asumării unei situații de rahat, în condiții favorabile. Cînd ești dispus să te mai chinui 3 ani pentru a dobândi ce vrei, numai să nu ai mustrări grave de personalitate, cînd ai tot ce doreai, nu prin forțe proprii. Curajul de a refuza mărul șarpelui.

   Curajul de a recunoaște noblețea. Capacitatea uimitoare de a vedea măreția în lucruri simple, în oameni-eroi, în fenomene contemporane. Conștientizarea supremației unei mame singure, care crește un om deosebit, care duce rolul ambilor părinți, reușind să rămînă femeie. Conștientizarea nobleței unui simplu act de bunătate față de un străin. Curajul de a deprinde asta treptat.

  Curajul de a privi în ochi pe cel, cu care vorbești. Determinarea fizică și psihologică de a asculta și de a interacționa. Curajul de a ridica ochii din ecranul azuriu, și de a asculta.

  Curajul de a spune ce simți. În orice situație, orice, oricui. Chiar dacă e de rău. Verbalizarea corectă a sentimentelor și gîndurilor. Înfruntarea fricii de a fi respins, neînțeles sau atacat. Asumarea reacțiilor, chiar și negative. Curajul de a vorbi.

   Numără și vezi cîte din astea ai fi vrut să le ai, și ce ai de fapt. Vei fi uimit să afli că ești un laș. Așa cum o aflăm noi toți, la un moment dat al zilei, cînd nu vrem să ajutăm o bătrînică, ce nu poate urca singură în troleu, doar fiindcă de la ea pute.  Sau cînd nu vrem să ne ajutăm prietenii, fiindcă ne e bine la călduț și ei se vor descurca singuri. Sau cînd pierdem treptat pe cei mai dragi oameni, cheltuind timpul cu jocuri de-a așteptarea unei replici, sau jocuri de șah emoțional. Sau cînd ne dăm seama de prostia unor decizii atît de greșite, încît ne apasă practic fizic consecințele lor și conștientizarea a ceea, ce ar fi putut să fie. Da ar fi putut să fie minunat.

 Numără. Sau fă. Noapte bună.:)

Make Me Up!

 

  Da, a venit timpul. A venit timpul să vorbim despre machiaj. Deschis, frumos, colectiv. Mai ales că am primit foarte multe solicitări și întrebări de genul: "Dika, da cînd vedem noi workshop de-al tău?", "Da lecții nu ții?", "Da poate ții?"

   Să nu mă judecați foarte tare, asta e prima mea experiență. Am ajuns la momentul cînd îmi permit să dau sfaturi. Vom vorbi mult, vom face schimb de experiență, vom bea vin bun, vom asculta muzică, și vom servi o cafeluță. Ca între noi, fetele, cum se obișnuiește.

   Am pregătit și o temă cît se poate de actuală. Makeup-ul de ocazie formală și neformală, că tot suntem în pragul sărbătorilor, rămîne a fi o întrebare nerezolvată. Ați observat vreodată fenomene de transformare 'uluitoare' ale unor colege de lucru, atunci cînd mergeți la sărbătorile corporative? Ieri era manager de proiect, părul strîns, zero machiaj, haine în tonuri neutre, ca azi să vezi intrînd pe ușă o nănășică, cu o ditamai coafura și cu un machiaj exagerat de colorat? Sunt sigură că da. Asta se întîmplă deseori, atunci cînd nu știm să alegem corect tipurile de coafură și machiaj pentru ocaziile semi-formale și cele casual. Despre asta vom și vorbi, în prima parte a workshop-ului Make Me Up.
   A doua parte o vom folosi pentru a vedea cum se face corect un machiaj de revelion, care n-ar fi ăla, astfel încît el să dureze și să arate fabulos pe durata întregii nopți. Recunosc, pentru mine e destul de frustrant momentul cînd văd poze, unde se vede foarte evident diferența dintre look-ul proaspăt de la începutul unui eveniment, și fața obosită și pe jumătate ștearsă de la sfârșitul lui.

   Pauza dintre aceste două discuții (nu le voi numi lecții) o va aduce pe Cristina Maxim, care ne va prezenta un produs revoluționar și cu atît mai simplu pentru demachiere, mănușa demachiantă Wow Mitt. Este o mănușă fabricată din fibre ecologice, nu necesită aplicare de produs demachiant, curăță pielea de machiaj și celule moarte și o lasă proaspătă și îngrijită. Veți avea, de asemenea, posibilitatea să vedeți o demonstrație a eficacității mănușii, și, de ce nu, să vă procurați una chiar pe loc, de la Cristina.

  Migdal-P ne va aduce cîte un pahar de vin gustos, ca aperitiv, iar Tucano Coffee ne va delecta cu cafea, cum ne-a obișnuit.

  Se vor petrece toate astea în incinta preacunoscutului Tipografia 5, care ne va găzdui cu plăcere.

  Prețul unei invitații este de 150 de lei. Invitațiile vor fi puse în vînzare la salonul de frumusețe Diva-D, pe str. Petru Movilă 23/3, precum și la mine, la n-rul de telefon 068 036353. Invitațiile vor fi puse în vânzare începînd de miercuri.

  Atenție, locuri limitate! Fiindcă este totuși un workshop de machiaj, capacitatea fizică permisă este de 65 de persoane. Se va merge pe ideea de first called, first served.

  Vă aștept cu mare drag, am emoții, dar sper să ne placă tuturor și să petrecem o dupăamiază de duminică utilă și frumoasă. Ne vedem.;)

Străinii

  "Mergem la culcare? E târziu deja.."
  "Mergem. La tine sau la mine?"
  "Ha-ha-ha!..."

Și se duc la culcare, fiecare în patul său. Se cunosc demult, își vorbesc de și mai demult, purtând în sine linii de dialog pe care ar fi putut să și le spună. Ar putea să stea de vorbă nopți întregi, împărțind ferestruica albă a chatului ca pe o confesiune comună, un mic secret, pe care mîine poate îl vor continua, cine știe.. Și se cunosc, se pipăie după cuvinte și puncte, se simt după propoziții terminate prea ferm, sau neterminate special. Au glumițe comune, născocite tot în scrisoarea asta a lor, o scrisoare nu mare, dar multă. Își sunt proprii scriitori și cititori fideli. Își dedică vreun cântec, ascultând amîndoi versurile, și interpretîndu-le la fel, ea de partea sa de ecran azuriu, el de partea sa de conexiune wi-fi. Și adorm cu priviri obosite, desenînd în creier imagini ale continuării acestor discuții, o continuare care se tot lasă așteptată. Uite, se cuprind cu adevărat, el o sărută pe tîmplă, ea se ghemuiește comod la pieptul lui, el își bagă degetele în părul ei de la ceafă, și adorm.

Dar dimineața începe la fel. Sunt doi străini, care își vorbesc, ocazional. Și seara adorm împreună, fiecare în patul său.