De Jubileu

   Eu sunt fată. Amatoare de bere, nu consumatoare de regulă, ci doar o fată amatoare de bere. Să fiu sinceră, nu prea consum bere Chișinău, poate doar blondă. În rest, am câteva brand-uri de bere, pe care le prefer.
   De curând, câteva persoane au hotărât că eu sunt blogger-iță și trebuie să fiu invitată la offline-uri cu alți bloggeri. Zic merci și merg, să prind câte ceva interesant în cap, să mai amestec cunoștințele generale. Ieri am fost invitată la un offline cu bere. Fix așa mi s-a spus: Rodica, hai la un offline cu bere. Și am mers.

   Ce n-am știut e că era un offline organizat pentru bloggeri de către compania Efes Vitanta Moldova Brewery, reprezentanții berii Chișinău. Motivul era unul cât se poate de frumos, aniversarea jubileului de 140 de ani a companiei, și cu acest prilej, lansarea unei beri speciale "De Jubileu". 

  Această doamnă, Nadejda Onescu, șef asigurare calitate la EVMB, ne-a arătat cum se face corect și concis o degustare de bere, și care sunt cele mai mari greșeli, pe care le-am putea comite în analiza unei beri bune. M-a surprins să văd o prezență atât de drăguță vorbind despre bere.
  

  Așa arată berea jubiliară de la Chișinău, o idee unică de aspect, foarte atractivă, spun eu. S-a mizat chiar și pe asta, între bloggeri și reprezentanții companiei, care imagine va fi mai atractivă pentru consumatori. Miza este tot atâta bere cât greutatea în kg a câștigătorului. Am pus și eu o miză, vedem ce iese.
  Gustul m-a surprins. E o bere bună, gustoasă, îndestul de amară/dulce, care îți umple gura de gust, e consistentă și jucăușă. Specialitatea sa este componența de 2 tipuri de malț și 4 tipuri de hamei, ceea ce îi dă o savoare deosebită. Bate la cap după 5 minute.:)

  Aspectual, e o idee destul de fresh pentru Moldova, considerând că practica asta a adus roade în mai multe țări, și chiar marii designeri au conceput etichete haute-couture pentru branduri de băuturi recunoscute mondial.

  

  Nenea paznic a participat la discuție, a ascultat atent toată informația, chiar și de după gard. Reprezentanții companiei l-au fericit cu o bere rece de la prezentare, din ediția jubiliară.


  A fost un offline tare nice, cu toate că nu sunt o consumatoare înrăită de bere. S-a vorbit neformal, liber, s-a râs, s-a băut bere. Ce se mai cere de la o seară frumoasă de luni? :)


  Sursă fotografii: luchianiuc
   

Papucii cei frumoși

     Anul trecut a avut grijă să-mi demonstreze cât mai vivid că ceea ce vrei de fapt nu este ceea, ce ți-ai dorit, mai ales atunci când ajungi să ai asta. Ajungi să ai, să fii, să obții.
     Pentru ce ar fi să-ți dorești cât mai multe, să aspiri la ele, ca atunci când le ai, să te dezamăgești crunt? Pentru ce să cauți dragoste eternă ca, atunci când o ai, să cauți alternative ieftine? Pentru ce să vrei cât mai multe în jurul tău, ca atunci când te înconjori de ele, să te apese atât de tare ambianța asta?
 
   Pentru că se merită. Pentru că altfel nu ajungi să prețuiești lupta de a fi dorit și obținut ceva. Pentru că suntem urmașii lui Prometeu și ne place să obținem ceva prin sacrificiu. Pentru că altfel nu obținem plăcuta și multrâvnita durere de a iubi și de a fi iubiți. Pentru că suntem cine și cum suntem- oameni.

   Un exemplu pe cât de prozaic, pe atât de bine resimțit de mine: m-am făcut cu o pereche de papuci noi. Da frumooooși papuci, stilați, taman cum i-ai vedea într-o vitrină și i-ai vrea pe picioare. Nici nu i-am cumpărat, mi-au fost dăruiți. Primele 4 străzi pe care le-am parcurs în ei au fost lovely: eu cu papuci noi, cu muzică în urechi și zâmbet pe față. Următoarele 4 străzi au fost o catastrofă. Fiecare pas era ca un pumnal în călcâiul meu, zâmbetul era o grimasă de scrâșnet. O oroare de bătătură am primit de la frumoșii papuci. Și n-am idee cum i-aș putea schimba, defectul face parte din componență.

   Morala. Unele lucruri, fenomene, persoane din viața asta ori te prind, îți vin, ori ... nu. Atât. Sigur, sunt situații sau aspecte atenuante, care pot schimba ceva, pot ameliora bătătura. Dar n-o vor rezolva niciodată.
   Sau sunt lucruri și fenomene și persoane care îți vin, dar tu încă nu știi asta. Ar trebui doar să deschizi ochii bine și să fii atent la semne. Ai putea primi atâtea momente frumoase împreună cu cineva, pe care nici n-ai reușit să-l vezi bine, dar pe care ai și reușit să pui etichetă. Ah, și etichetele astea! Ar fi trebuit să rămînă pe produse, nu să treacă și pe oameni. Etichetele sunt dușmanii noștri. Dacă reușești să scoți o etichetă de pe cineva și să vezi omul de desubt, o să rămîi uimit/ă ce găsești. Eu am găsit câteva persoane tare frumoase. De pe unele nu pot scoate eticheta, fiindcă ele țin foarte mult la hîrtiuță și lipiciul lor. Eticheta lor le protejează, în timp ce le diminuează.

  Despre papuci. Le mai dau o șansă, îi duc la cizmar. Poate le scot eticheta de Încălțări ale Iadului.

  Be careful what you wish for, cuzz you just might get it. 

Salut de-afară!

   A câta oară mă minunez de voi, dragii mei. A câta oară îmi dau, la fel, seama că n-am de ce să mă minunez. Pe voi nu vă schimbă nimic pe lumea asta, nici cutremurele pămîntului, nici cutremurele politice, nici dramele interioare... Voi vreți să discutați cît mai mult și cît mai despre nimic. Să discutați, să analizați, să treceți în revistă, să obiectați, să bârfiți.

  Azi am primit un buchet de flori, foarte frumușele, de la un vechi cunoscut. Niște garoafe mărunte și roz au răsărit în vaza mea, pe masă, și mi-au adus aminte că pot să primesc flori, necondiționat, numai fiindcă îmi stă bine să primesc flori. Și mi s-a făcut trist pe creier că trebuie să mă minunez de gesturi frumoase. Dar așa este. Nimeni nu mai face gesturi frumoase tocmai din motivul că se poate, și nu te costă nimic, în cele mai multe cazuri. Cele mai frumoase lucruri nu sunt lucruri. Dar tocmai de trăiri și se teme omul. Fiindcă lucrurile pot fi stăpânite, în timp ce trăirile te invadează.

  Pe de altă parte, am mai auzit niște chestii foarte urâte despre mine. Pe cât de urâte, pe atât de...amuzante. N-am putut decât să râd. Când auzi bancuri, așa trebuie să faci, să râzi. Eu mă bucur că sunt atât de importantă pentru cineva, încât să devin tema principală de discuție. Dar constat cu dezamăgire că trăim într-o societate cu gândire îngustă, limitată. O Soțietate, cum ar numi-o Caragiale, cu tertipuri, vorbe pe la colțul mesei, și fără substanță.
  Facebook-ul contribuie la asta foarte mult. De asta, probabil, voi și sta deoparte cât va fi posibil, încât să nu-mi perturbez regimul de lucru. Statusuri-șmatusuri, poze-șmoze, laikuri-șmaikuri..

  Dar, dacă vă uitați atent, afară e viață. Și e viață frumoasă, și plină de momente mereu uluitoare. Afară lumea lucrează, se iubește, se ceartă, se luptă, iubește. Fiecare așa cum poate, sigur, dar cert e faptul că, a sta și a observa toate astea, e o ocupație foarte frumoasă, și cu atât mai instruitivă.

  Săptămîna asta mă duc să-mi văd finuțul în devenire. Azi l-am auzit la telefon, și el, în limba lui păsărească mi-a transmis un Salut. O să fim prieteni noi cu el.

  Salut vouă de pe-afară, dragii mei.;)
  

Moldova, acum ai vin!

 

 Da, da, această țară se slăvește printre semenii săi cu vinuri bune și femei frumoase. Să fie oare femeile frumoase abia după ce vinurile-s bune, sau că vinul e bun acolo unde sunt oameni frumoși, nu se știe. Cert este faptul că am găsit ceva, ce facem bine, și facem asta de veacuri întregi.
 
  Tatăl meu a iubit viile și vinul încă din familia sa, de cînd bunelul îl învățase cum se altoiește, cum se îngrijesc butașii și cum se curăță corect via primăvara. De la tatăl meu am deprins și eu dragul pentru cultura vinului, a tipologiei și producției. " Dragostea de pămînt", spunea el, " nu moare niciodată, așa cum nu moare dragostea de familie." Astfel, am ajuns la ideea că moldovenii sunt legați de pămîntul lor, de cultură, de vie și, respectiv, de vin prin genetică.

  Mă bucur să aud, de la prietenii mei străini, că avem o colecție impresionantă de vinuri foarte gustoase aici. Că avem atîtea soiuri de viță de vie, tehnologii seculare, pe care le îmbinăm cu cele moderne, și o piață competitivă atît de variată. Mă bucur să văd că acești prieteni ai mei, după vreo vizită în Moldova, vor duce cu sine acasă bomboane și vin, neapărat vin. Este o cultură pe care trebuie s-o prezervăm, s-o dezvoltăm și s-o expunem cu atît mai bine, cu cît aceasta e trăsătura caracteristică a prezentării Moldovei ca națiune.

  Mă bucur să particip la ediția de primăvară a Vernisajului Vinului, la Leogrand Convention Center, unde se vor expune numeroase companii producătoare de vinuri, unde se va bea vin gustos, calitativ, unde lumea va savura din colecții renumite de vinuri de marcă deja consacrată, precum și unele companii mai noi, promițătoare. Se anunță a fi un eveniment foarte frumos, menit să aducă la cunoștință publicului consumator noutățile din domeniul vinificației, precum și a utilitarelor pentru vin. În program se propune:
 - Peste 150 de vinuri de calitate pe care le puteți degusta gratuit
 - Program de muzică live
 - Târg de obiecte handmade cu vânzare
 - Târg de utilitare pentru vin
 - Concurs cu premii

 Despre detaliile acestui frumos eveniment puteți să vedeți aici VernisajulVinului/Facebook. 
Acest eveniment este, la fel, susținut de Moldova Holiday 
 
Este frumos că această națiune nu va ceda caracterul principal al culturii sale nici măcar unor timpuri ostile, fiindcă asta ne este în sânge, asta ne definește și asta ne promovează. Hai noroc și sănătate!
  

Rodica și copiii

       Mie-mi plac copiii de mor, nu alta. Toți, deopotrivă. Poate de asta nu voi putea profesa în specialitatea, pe care mi-am ales-o: asistența socială a copiilor străzii. Voi plânge 24/24 pentru soarta prea crudă a unor copii nevinovați. Îmi plac copiii mai mult decât orice alt om din lume. Fiindcă ei uneori îmi dau lecții mult mai valoroase, decât voi putea vreodată lua de la orice profesor, psiholog, bătrân, de la diferite conferințe, cărți și tratate. Ei sunt simpli, și ne iubesc sincer, cu mânuțele, cu ochișorii și cu buzișoarele întinse spre pupușor. Dacă i-ai plăcut din prima, tu vei fi un prieten foarte important al acestui mic om. Ei nu judecă, nu bârfesc, ei nu te abandonează. Ei sunt oamenii perfecți, care suntem noi cu tine de la început și de la care plecăm treptat, paradoxal, spre aceeași perfecțiune. Plecăm urât, deprindem 'capacități' de adult, unele pe atât de urâte, pe cât de mature și asumate ni le închipuim. Copiilor le plac culorile, nouă ne place steclopachetul. Copiilor le place înghețata, nouă ne plac localurile glamuroase. Copiii știu să râdă pe stradă și să se joace de-a prinselea pe aceeași stradă, noi râdem de niște cântăreți și dansatori ambulanți, mai ales de gruparea adepților lui Khrișna. Câteodată sinceritatea copiilor e ceea ce lipsește unei societăți de adulți.
 

   Ieri am fost acceptată de o fetiță de 4 anișori, care mă vedea a 2-a oară. E mare treabă să fii acceptat de un copil. Pe un adult poți încerca să-l vrăjești cu atitudini, vorbe deștepte sau alte capacități. Cu un copil nu merge. Dacă îi ești pe plac, te va lua de mânuță, și cu ochișori mari, te va duce să-ți facă cunoștință cu toate păpușile, animăluțele și jucăriile sale- cea mai mare comoară. De la început, sigur, era foarte reticentă, chiar s-a supărat pe mama și tata că au lăsat în casa lor pe cineva străin, și stătea în cel mai îndepărtat colț de la mine, uitându-se printre genele lungi cu pizmă la mine.. Apoi a văzut că nu fac nimic și nu încerc să mă joc cu ea defel, a început să mă întrebe de unde-s, cine-s. Apoi mi-a dat o bomboană de la ea din buzunar. Apoi, ne-am dus să numărăm păpușile și să ne uităm la desenele ei în acuarelă. Apoi mi-a cântat la pian. Apoi s-a supărat că mă duc acasă. Scumpete de fetiță. Doinița.


   Ieri s-a născut o podoabă de băiat, un zdrăvănuț de băiat, în familia unei bune prietene, Aurica. Sunt foarte fericită pentru ei doi, și pentru buneii care își așteptau nepoții de ceva vreme. Un copilaș așteptat de părinții săi, care se tot încăpățâna să facă așa cum vrea el, dar pînă la urmă a cedat. Sunt sigură că într-o zi poate ne vom împrieteni și cu el. Răzvan.


   Ieri l-am mai salutat o dată pe prietenul meu din burtica Aliciei. Abia aștept să cunosc pe acest băiețaș care, sunt sigură, o să fie un copil foaaaarte interesant. Are deja deprinderi foarte amuzante, încă din burtă. Dacă mângâi o minută apoi iei mîna, el dă cu piciorușul, semn că n-ai dreptul să te oprești, odată ce l-ai zădărât. Omulean cu caracter, cum se și aștepta. Bogdan.


   Duminică l-am cunoscut pentru prima dată pe nepoțelul meu, fiul verișorului meu. Are o față prea serioasă pentru ale sale 11 luni de viață. Ochi maari, năsuc dârz. N-a vrut să vină la mine în brațe, deși m-a favorizat cu un zâmbet larg. Pînă la urmă, lăsându-se alintat de toate agugu-urile mele, a hotărît că e timpul să-și bage 2 degețele la mine-n gură. Mare ștrengar o să fie. Damian.
 

  Mă bucur foarte mult pentru familiile unde apar astfel de minuni ale vieții. Mă bucur pentru copiii care se nasc într-o familie frumoasă, unde sunt iubiți chiar din primele secunde ale vieții. Mă bucur pentru mine, că într-o zi îmi voi face astfel de cadou. Mă bucur pentru copilul meu, care va avea o copilărie frumoasă. Mă bucur pentru viață. :)
Pe curând.

Da' ce mai fac moldovenii?

    Da' moldovenii trăiesc. Care mai bine, care mai rău, care nu-și vede capul de lucru, care se plictisește de stres inventat, de probleme kantian-marxiste, care savurează cu plăcere borșul mamei, care se alintă cu know-how-uri gastronomice.. Moldovenii trăiesc.

    Foarte mult îmi plac moldovenii care, pe lîngă faptul că trăiesc, mai și creează. Inventează, fac, inspiră, renovează și dau asta lumii spre apreciere. Îmi plac moldovenii care nu copie, ci se inspiră, care preiau și adaptează la forma de viață moldovenească, care, să fim sinceri, e o formă de viață aparte.
    Îmi plac moldovenii care mai recunosc că au judecat prea repede tot ce mișcă. Care își dau seama că uneori critica lor constructivă nu e decît o bîrfă bine voalată.  Ne grăbim să judecăm, ne grăbim să judecăm și pe cei care judecă. Ăsta e un păcat originar, pe care îl observ luînd amploare, sub forma expresiei opiniei personale.  E o linie fină undeva între astea 2 fenomene, pe care e greu s-o vezi, dar foarte ușor s-o treci.

   Moldovenii care creează sunt cam cei mai chinuiți moldoveni. Ei sunt cei, care trebuie să vină cu o idee inovativă, s-o formuleze, să-i îmbrace o haină frumoasă, pe înțelesul tuturor și să ne-o pună pe tavă. Cum este și brandul "Din Inimă", de altfel. Ei, nu pot fi moldovenii oamenii care vor inventa ceva nou, roata sau bumerangul. Dar este și o realizare destul de mare să preiei ceva, să adaptezi și să prezinți publicului.  Se depune foarte multă muncă, se implică foarte multă lume, cum este de obicei la crearea unui proiect mai măricel. Sigur că vor fi alde gură-cască, care vor trîmbița prin țară despre: ei, și, asta-i razve idee? eu pot mai ghine, daț nie banii ieștia, să vedeți ce produs scot eu! Da, ești erou, noi te credem pe cuvînt, numai că, compania finanțatoare nu te crede. Ei vor pe cineva cu experiență în domeniu, care nu doar bate apa-n piuă, dar are în background proiecte de genul, are idee de producție și post-producție, precum și volumul de muncă și dedicație depus.

   Moldovenii care inspiră sunt puțini. Ei sunt cei care chiar au idei bune, și le pun și-n aplicare, undeva mai minuscul, undeva la o scară mult mai mare. Cert este că lumea se arată imediat receptivă la inițiativa lor. Fie că ești un cîntăreț, care se vopsește pe față, și cîntă cu gluga pe cap, despre lucruri excepțional de prostești sau surprinzător de profunde. Fie că ești o taxatoare, care azi a decis să se comporte frumos cu absolut toți pasagerii din troleibusul său, sau un taximetrist care vede prin oglinda retrovizoare că tu cînți și dă volumul mai tare, fie că ești o profesoară, care azi a hotărît să petreacă lecția afară, la iarbă verde, fie că ești un funcționar public, care chiar crede că schimbarea vine de la fiecare aparte, și de la el inclusiv, și vine cu idei reformatoare.
   Foarte frumoasă inițiativa Biroului pentru Relații cu Diaspora de a susține participarea Alionei Moon la ediția actuală a Eurovision-ului. Cum e piesa, cum e Aliona, cum e prezentarea, e absolut irelevant aici. Da, eu am cîțiva prieteni în acest birou, dar nu ăsta e motivul pentru care scriu despre ei. Am fost în scuarul catedralei aseară, pe un frig de 128 februarie, ca să văd o mulțime plină de zîmbete, de ochi strălucitori și de lampioane în culorile drapelului nostru. Ideea e să se facă un astfel de flashmob în toate orașele mari ale lumii, unde sunt moldoveni, sau diaspore de moldoveni. De altfel, orice tip de participare va fi luat în considerare pentru crearea unui spot promo. Ții minte cît de frumușel și cald era clipul lui Nelly Ciobanu pentru "Hora din Moldova", cînd s-a făcut un colaj de imagini vesele și frumoase, din viața unor simpli moldoveni? Zîmbesc de fiecare dată cînd îl văd. Și cred că același efect l-ar avea și imaginile unor copilași, care cîntă, sau îngînă, sau dansează și fac spectacol la piesa Alionei.

   Mai e o chestie. E greu să trezești în moldoveni spiritul compatriot. E greu să-i scoți din amorțeala facturilor la încălzire și a rutierelor, și a odnoklasnicilor. Dar ieri am văzut că se poate. Și principalul că fiecare din cei prezenți se simțeau mîndri că fac parte din ceva realmente frumos. Cînd ai sta să te gîndești, e doar un lampion de 25 de lei. Dar cîtă lumină era ieri în piață, și nu din cauza lampioanelor...


   Iată asta fac moldovenii. Sper să văd tot mai multe lucruri frumoase în țara mea, să am despre ce scrie, cu ce să mă laud, cu ce să mă delectez. Nu de alta, da' nu pot scrie într-una despre mama. A, da, s-o sun pe mama.

  Pe curînd.:)

Noutăți din polezrenia

  Foarte multe s-au întîmplat. Numai primăvara ceea nu mai vine o data, nu se mai stabilește în drepturi, dar în rest totul se mișcă.  Zile frumoase de martie, care de fapt nu-s frumoase, zile în care ar fi trebuit să admirăm soarele dimineața, luminînd orașul adormit, însă admirăm mahmureala unui oraș plicitisit, obosit de frig și de urît. Zile de ne-primăvară.

  Eu m-am săturat de frig și de gri. În condițiile în care sufletul meu se alimentează cu culori, mă urmăresc pe mine însămi scîncind după frumos. Dau vina pe avitaminoză, mănînc exotisme, numai să încerc să mă dezmorțesc. Cînd de fapt am nevoie doar de-o floare..

  Anul ăsta am făcut un experiment, care m-a provocat înafară de zona mea de confort. A fost ceva, ce n-aș fi putut încuraja pe altcineva să facă. Dar pe urmă mi-am amintit de o citată în engleză: Do the thing that scares you the most, and only then you will become free. Apoi eu am tras o sperietură pe cinste. Nu zic că nu m-ar interesa să fac asta încă o dată, doar să am mai mult timp, resurse, curaj, idei și inspirație. Dacă tot n-ai înțeles despre ce e vorba, Eurovision. N-o să intru în detalii, concluzia e că e bine să încerci tot ce e nou, dar atîta timp cît nu scoți din asta un produs cît de cît acceptabil, care să atragă, să inspire, sau să corespundă unor standarte, mai bine faci ceea, ce ți se primește foaaarte bine, și cînd ai stors tot dintr-un domeniu la care te pricepi, începi să te interesezi de altceva.
 A fost foarte frumos, e un terci cu totul aparte de ceea ce fac eu de obicei, sunt alte reguli ale jocului. fiecare jucător își știe bine regulile, tertipurile și așii din mânecă. N-ai voie să vii fără ași, după cum am înțeles eu ulterior. eurovisionul moldovenesc nu permite un joc simplu, sincer sau fairplay. Ai nevoie de cunoștințe, cunoscuți, vecini și verișori.
 Dacă mi-ar propune cineva la anul, să colaborăm, probabil aș spune nu.

  Raquette. Pentru cine nu știe, Raquette este un brand de hăinuțe foarte frumușele, înființat de două surori, Violeta și Dana Basoc. Ce să spun? Am rămas impresionată de viziunile artistice și acuratețea finalizării acestor viziuni, din partea unor fete vesele, bubbly. Am rămas impresionată de materiale, de forme, și de felul cum acestea se interpretează absolut diferit pe altă persoană. Rochia superbă, albă, decupată, în care am pozat, m-a făcut să mă simt sexy, frumoasă, nobilă, puternică și gingașă. E un succes, zic eu, să ai piese vestimentare care să schimbe atitudinea și percepția personală, de îndată ce le-ai îmbrăcat. Iar colecția albă, de primăvară, care se anunță, o să fie un succes.

  Proiectul Din Inimă. E frumos, e colorat, e mare, e un copil care crește cu ajutorul unei echipe de oameni inspirați și pasionați de ceea ce fac. Casa Imago, care depune o muncă frumoasă și asiduă pentru a realiza în viață ideea Elenei Zbârnea. Cine o cunoaște pe Elena Zbârnea, poate să se considere norocos că știe pe cineva atît de artistic, mișcat de artă, de frumos, și care vrea să răspîndească frumos în tot ce face. Elena a fost unul din oamenii meniți să-mi schimbe mie percepția despre ce ar trebui să fie de fapt frumosul din capul nostru. Ea este unul din oamenii, cu care trebuia să mă întîlnesc neapărat în viața asta, și pe care sunt norocoasă s-o am undeva alături.

  Mama. Mi-e dor de mama. O văd ocazional pe mama, ea mă hrănește și eu fug. De tata mi-e dor. Mîine merg acasă. Și cumpăr pește proaspăt, și facem tustrei o mămăliguță cu mujdei, și scoatem din beci un pahar cu vin și stăm la taclale, la pește prăjit cu mămăliguță.

  Te aștept, primăvară. Poate îmi aduci adiere de simț, adiere de speranță. Te aștept
 cu mai mulți bani, cu mai multe zîmbete sincere, și foarte tare sper că vii și cu o locuință nouă.:)