Zimbim cind ploua

    Si ce daca ploua? E bine sa mai ploaie citeodata. Chiar si in suflet. Pe urma miroase a curat, a nou, a viata. Pe urma cresc flori pe rani, cresc crengi de liliac pe regrete si iarba verde pe tristete. Pe urma siroiul de lacrimi se preface in izvor curat de amintiri frumoase. S-apoi, acelasi izvor va uda din radacina sperante noi, ochi noi, imbratisari noi.. care vor inflori in suflet cu toata puterea. Si eu astept ploaia.:)

   Am un prieten foarte bun. Nu ma asteptam niciodata sa ma inteleaga atit de bine, precum o face. Stie sa taca linga mine in asa fel, incit cu o privire sau o aplecare a capului sa-mi dea de inteles ca toata vorbaraia mea e doar o caldare de vaitari. Stie sa bage un singur cuvint in tot discursul meu inflacarat, ca sa-l spulbere intr-o secunda. Da. Iurie poate.
  Am un dor nebun de zilele cind eu si Katiusa mea aveam timp liber cite 4 ore una pentru alta, cind mergeam pe drum si ne intrerupeam din vorba, ca sa povestim despre fustocika ceea superba pe care am vazut-o nustiu pe unde, sau de vorbele unuia de pe facebook. Sau despre mesajele ne-primite, sau asteptarile in van.. Despre orice. Eu stiu ca timp se poate gasi pentru orice, si o sa-l gasesc. Pentru ea o sa fie intotdeauna timp. Ea e un suflet pe care trebuie sa-l tii prin preajma pentru dainuirea sufletului tau. Trebuie doar sa o vezi cum zimbeste, ca sa-ti fie ziua mai buna. Trebuie sa te uiti la toate accesoriile celea colorate ale ei, ca sa te simti....acasa, inauntrul sufletului tau. Pentru Katiusa mea va fi intotdeauna timp.

  Lucrul meu imi place cel mai mult acum, cind nu sunt nunti. Stiu, nunta e ceva cu totul special, si chiar parfumul acelei zile ma invaluie numai facind un machiaj de mireasa omului fericit din fata mea. E si asta o arta, sa participi intr-un fel sau altul la perfectiunea acelei zile. Dar acum am proiecte creative, care-mi gidila creierul, care ma duc la dorinta de a incerca tot si deodata. Bine ca sunt oameni sa-mi dea de inteles ca va mai fi timp, si vor mai fi ocazii, si ei vor mai vrea sa-mi dea voie sa creez pentru ei. Caci, de mi s-ar da voie, eu mi-as arunca toata explozia ceea colorata intr-un amalgam haotic, vesel, dar si neinteles. Doinei multumesc ca stie, prin citeva sugestii timide, sa puna piciorul ferm in pragul avintului meu, sa ma traga putin inapoi si sa-mi arate ca exagerez. E bine sa aiba cine sa te opreasca.


  Am inteles ca trebuie sa vorbesc putin. Nu, n-am vorbit putin pina acum, si nu cred ca se va schimba ceva degraba, cu toate ca toti imprejur imi tot spun asta. Dar eu nu sunt genul de persoana sa invete din propriile greseli din prima. Eu trebuie sa dau cu capul in grebla de 17 ori pe un loc, si poate voi ajunge sa intreprind ceva. Dar am mai inteles ca vorbele mele sunt, de cele mai multe ori, auzite si interpretate. Credeam ca sunt destul de explicita in ideile pe care le expun, si ca sensul direct al acestora se face inteles. Odnako, nu e chiar asa. Si precum nu vreau sa plac tuturor, voi mai tacea. Da, nu e in firea mea, dar voi tot asa faceti, si eu nu vreau sa ma mai expun.

  Nu vreau sa scriu mai mult nimic despre compania mea de prieteni, ei nu scriu nimic despre mine.:) Voi scrie despre oameni straini si interesanti, despre lucruri cu adevarat frumoase, simple, care ne inconjoara si noi inchidem ochii. O natiune de chiori plictisiti de prea bine.  Ne-am deprins sa fie totul in jurul nostru,iar cind in sfirsit totul este, noi ne plictisim. Iar eu zic sa ne scuturam si sa ne dam seama ca inca sintem vii, ca inca putem iubi si minca gustos, ca iarba e verde, ca soarele straluceste si ca zimbetul nu ne costa nimic. Absolut nimic. :)

Pentru El

  

      Pentru el e aceasta postare. Pentru cel ce a iubit viata asa cum se iubeste disperat: cu toata forta, cu toata ardoarea, cu toata energia sa. Pentru cel ce a stiut sa infrunte demn, sfidator poate, gurile rele, ce-l banau, ce-l birfeau, ce-l iscodeau, invidiau si admirau in taina. Pentru cel ce a stiut sa se faca respectat prin taria de caracter, prin vointa de a ramine mereu la fel, deschis, vesel, comunicabil. Pentru cel ce s-a impus prin prezenta, gind, atitudine, chiar si in fata sortii dusmane. Pentru cel ce avea un suflet la fel de luminos ca dragostea pentru familia sa. Pentru cel ce n-avea nimic mai scump decit pe cele doua femei din casa. Pentru cel ce s-a maturizat prea repede, si a devenit prea barbat. Pentru cel ce a ramas a fi cel mai vesel si ghidus prieten al copilariei mele. Pentru cel ce a apucat sa guste din orice oportunitate, pe care i-a oferit-o viata, s-o sorbeasca din plin. Pentru cel ce a avut marele curaj de a se arata lumii exact asa cum era. Pentru cel ce a ramas drept exemplu de stoicism si caracter in fata atitor oameni.. Pentru cel ce a stiut sa joace si sa cistige. Pentru cel ce a riscat, si n-a regretat o secunda.

  Pentru Danu e aceasta postare. Pentru vesnicul lui zimbet flegmatic, sufletul sau frumos, si dragostea de viata. Pentru  tine, Danu... O sa-mi fie teribil de dor, teribil....


P.S. Draga lume, nu birfi. Poate va va roade curiozitatea sa prindeti sau sa raspinditi vreun zvon despre el, dar ginditi-va ca orice cuvint spus in van e inca o piatra dureroasa pe sufletul acestei familii, lasate fara consolare. Acei ce nu l-au cunocut cu adevarat, nu vor sti niciodata cum a fost el, de fapt. Iar el a fost minunat.

 Rest in peace, my friend....

Zile frumoase intr-o tara urita

  Iaca na voua, soare, muuuuult soare, pasarele ciripitoare, sunete si mirosuri de primavara, na!  A, inca sunteti 'gruziti'? Nimic nu va merge cum vreti? Masina, apartamentul, viata colorata si plina de iavshoke inca nu v-au ajuns? Nooooooo, de ce?....


   La mine pe balcon sta o casuta de pasarele, legata de parul de sustinere al balconului de sus. Si sa vezi, cineva chiar vine acolo, ca-i flaminzel.. Pasarelele situ precis ce vor: sa manince, cind li-i foame. Si ciripesc frumos, in semn de multumesc, si zboara mai departe, asa frumusele si satule. Trebuie sa ma imprietenesc eu cu pasarelele celea.

  Inafara de pasarele, imprejur e o galagie infernala : Departamentul Salubrizare al Primariei (voastre) a hotarit ca salcimii minunati din fata balconului nu-s lucru bun pentru oras (desi sunt perfect sanatosi copacii,si maaaaari) si, de citeva zile, tot vin cu benzopilka lor nemiloasa si taie in bucati maaari copacii aia, in bucati de lemn, care odata lovit de asfalt scoate un sunet destul de deprimant. Acum mi se prezinta destul de dificila iesirea de dimineata la balcon,in pijama..(fiindca pijamele mele nu-s numaidecit cuviincioase)
Internetul e la fel tare galagios..asa de multa galagie.... Toti, dar absolut toti, au ceva de spus despre Eurovision, Fabrica de Staruri, alegerea lui Timofte, raskladuska lui Onoje..dar sa le luam pe rind.
 Eurovision: da dati-i, lume, pace lui Pasha Parfenii macar sa ajunga la Baku si sa cinte! Poate voua nu va place, da sa ma credeti pe cuvint ca unora o sa le para chiar bun de tot. Mintea moldoveneasca e in stare sa strice tot ce e bun intr-un lucru ce i se da spre apreciere, se cauta numai clinuri in mineca, numai piedici se pun. Da-i moldoveanului internet, si el ajunge cel mai concludent critic, posesor de opinie, ce se cere respectata...nu, se impune respectata! O sa vedem cum cinta omul, cum se descurca pe o scena internationala. Ii inteleg si acreala din finala, fix cu o minuta inainte de a fi anuntat cistigator, cind a spus ca de la anul merge sa cinte pentru Ucraina.  Da, lui acolo i s-a dat voie sa cinte pina la urma.!! Si acolo va merge, de la anul. Acum o inteleg tare bine pe Nelly Ciobanu, care in fiecare an isi pune increderea in acest consursulet, apoi vazind prostiile care apar ca ciupercile urit mirositoare in jurul lui, se retrage cu dizgust. Anul asta, a avut o piesa superba, chiar buna. S-o cautati si s-o ascultati, inafara Eurovisionului.
  Fabrica de Staruri. Scursura de sunete pe linga notele unor cintece monumentale. Niste inadaptati social,care acum vor sa se 'prorveasca'. Eu tot am fost la casting. Fiindca imi place sa cint, si fiindca inca mai aveam ceva iluzii prostesti legate de showul asta, precum ca i-ar pasa cuiva cu adevarat de tonalitatea vocii mele. Nu, nu-i pasa nimanui. Daca nu sunt lasciva, cu chilotii la vedere, daca nu accept sa fiu filmata la dus, daca o sa cint bine si o sa-mi pese anume de prestatia mea mai mult, decit de imaginea curului meu in prime-time, eu n-o sa intru acolo niciodata. Si ma bucur.
   Timofte. Lume, da nu va pare ca suntem UNICA tara din lume care n-a avut presedinte timp de 2 ani si jumate?! Pe Lupu nu l-au ales ca il cunoastem prea bine cine-i el. Pe Bacalu n-o alegem ca n-o cunoastem deloc cine-i ea. Ca l-au ales pe un magistrat respectabil,care nu avea piedici vadite in a nu fi ales, destul de repede, rezolvind astfel o criza politica extrem de lunga..tot nu-i bine. Da ce nu va mai place?
  Onoje. El deja confunda respectarea drepturilor sale cu aroganta. Dupa cum a iesit dinsul in PMAN cu raskladuska si cere apartament de la autoritati, asa ma duc eu miine la presedintele Senegalului si cer laptopul multrivnit. Ca am dreptul, de ce nu?

  Mie imi place primavara. O iubesc asa cum iubesc muzica. In genere, primavara pentru mine e muzica pura. O sa incerc sa-mi gasesc dragostea, o sa incerc sa slabesc oleaca, poate, daca o sa ma incurce, o sa incerc sa fac sushi mai des, o sa termin proiectul pe care l-am inceput. Am multe de facut. :)

Noutati din polezrenia

 "  Niciodata nu vei fi mai mult, decit ceea ce vezi dimineata in oglinda. "

     Am inteles, de curind, ca cel mai mare dusman al unui om e oglinda. Da, obiectul reflectorizant, care conduce lumea. Obiectul care inhiba, care complexeaza, care duce la lacrimi, obiectul care ne ghideaza starea de spirit de cum incepe ziua. Pofig ca te-ai trezit cu "Moves like Jagger"sau "you are so beautiful to me"...oglinda iti va cinta numai "nu shtoj ty strasnaia takaia". Oglinda, nu politica, nici mama, ci oglinda iti va spune cine esti tu, de fapt. Om flocos, trezit dimineata cu cearcane sub ochi, si inca un vis stupid bagat in cap, precum ca iaca vine vara si totu o sa fie bine. Ma scuzi, dar... pe dracu! Atita timp cit ne e frica de realitati, nu vom sti sa indeplinim nici un vis. Atita timp cit nu vom sti sa ne asumam existenta curenta, atita timp cit nu ne vom  bucura cit de putin macar de oamenii din jur, care mai stau in jurul nostru fiindca ei cred ca mai sintem capabili de ceva..atita timp cit nu vom pretui asta, nici 3 veri legate la un loc, nici o buca, nici o tita noua de fata necunoscuta, agatata aseara la salsa..nu ne vor ajuta cu nimic.
  Prietenii mei au o boala. Visare tupeista se numeste. Ei viseaza, colectiv, la veri pe plaje exotice, pline de cururi rotunde, pe care nu vor pune mina niciodata oricum, ochi verzi, pe care nu-i vor iubi niciodata, creti maruntei, al caror parfum nu-l vor trage in piept niciodata, pistrui pe care nu-i vor numara niciodata... sirul continua. Ideea e ca ei s-au cam deprins sa viseze colectiv. Aceleasi idealuri, gusturi, preferinte... E si asta un fel de comunism. Comunisti am sa le zic de azi inainte.  Problema mea cu toate astea, veti intreba voi? Depersonalizarea fiecaruia din ei, intru infaptuirea unei gindiri colective, care are doar o personalitate. Una. La citiva.
   Am mai dat peste ceva urit: barbatii, care devin copii in fata unor femei adevarate. In fata unei femei, care stie sa isi expuna gindurile, ideile, valorile clar, nestingherit, fara pic de retinere barbatii se transforma intr-un fel de virgini in fata unei experimentate, dispuse sa-i initieze. Acei barbati, pe care ii socoteai drept model de verticalitate, acum sunt foarte usor condusi de ideile...unei femei. Sincer, as fi vrut sa fiu asa femeie. Si poate o sa fiu, mai am nevoie doar de citeva lovituri drept in fruntea sufletului, sa mor si sa renvii, ca sa ajung imbatabila si lipsita de sensibilitate. E un fel de a fi al unei femei, pe care il admir, pe care imi e ciuda uneori, si la care o sa ajung.

  Dika si Rochia. Asta a fost, de departe, cea mai stranie si vie experienta pe care am trait-o vreodata. Sunt prea putine cuvinte de scris, ca sa pot descrie exact amalgamul, tsunami-ul de trairi din interiorul meu, cind m-am vazut imbracata in rochie de mireasa. Da eu am vazut, la viata mea, multe rochii de mireasa. Si iarasi, am dat de oglinda. Iar acolo am vazut cea mai frumoasa si trista mireasa, cum nu voi fi niciodata. Fiindca eu nu voi fi o mireasa trista. Nu stiam ce sa zic, desi nu se cerea macar sa zic ceva. Creierul meu se transformase in al 2-lea suflet,ca durea si el. Ai putea zice ca e o haina, ca multe altele...si nu e. Te transforma cum nu ti-ai inchipuit, in alta fiinta, desavirsita, frumoasa, aproape semi-zeitate.. Si astepti nunta dimprejur. Muzica, vreun colac, vreun trandafir, ceva.. Draga Rochie, ai fost superba, aproape perfecta, doar ca n-a fost timpul potrivit sa ne intilnim. Chiar deloc. Trebuia sa ma bucur de tine, nu sa vreau sa te scot de pe mine cit mai repede. Draga Rochie, sper sa ne intilnim in alte circumstante, dar acum pentru mine a fost devreme.

 Despre Eurovision. Nimic. Si asa e plin netul de pareri, probabil mult mai elocvente decit ale mele.

  Despre soare. El este, dar nu incalzeste deloc.  Mi-e frig pina in suflet. Iar eu asteptam de 2 luni soarele, sa ma incalzeasca. Bine, mai asteptam.:)

In prag de sarbatoare obligatorie

  E chiar obligatorie. Pentru barbati, sa cheltuie cit mai mult pe lucruri opulente, mirositoare si uneori inutile, iar pentru femei, sa isi puna mult ruj de buze, sa-si umfle sinii in sutienul nou-nout de la Palmers, cumparat special pentru asta, si sa astepte sus-numitele cadouri.
     Pentru mine, 8 martie e o sarbatoare a mamei mele. Mama mea are 2 zile de nastere: ziua sa propriu-zisa, si ziua cind se adevereste a fi, a nustiu cita oara, cea mai femeie dintre femei, din viata mea. E plina de lumina mama asta a mea, zimbeste larg si cald (cica, de la ea am luat asta), si de la ea miroase ...a mama. A dragoste, a mincare, a grija si zimbet. Iata cum miroase mama mea.
     Anul asta, 8 martie din viata mea se dedica vietii mamei mele. Da, sunt si eu femeie, astept si eu o floare (ma pindeste Floristul,matinca), poate un martisor, de la cei/cele mai romantice si traditionalisti/e. Si atit. Azi am fost practic invadata cu intrebari comune de genul : ce vrei de 8 martie? Ce ti-ai comandat? Mi-am comandat dragoste,multa.. Aici treaba e cam complicata, fiindca pe cit de tare as vrea s-o pot comanda, sau s-o am, pur si simplu, dragostea asta fuge de la mine,fix asa cum vine. A venit furtunos,a plecat inca mai ceva. De 8 martie vreau liniste si armonie. Liniste in cap, armonie in suflet, si lalele. E, poate si un laptop, da asta o sa-mi iau singura.
     Anul asta vreau sa ajung acasa la mama, dupa ce ies de la lucru. Sper sa fie posibil, sper...

 Fetelor, barbatii tot sunt oameni, believe me. Ei tot vor ceva frumos si indescriptibil, numai ca noi cu voi stim ca astea ti le faci singurica, nu ai ce si unde cauta aiurea. Asa ca nu va asteptati la romantisme incredibile si la furori colorate si pline de bliostocike. Daca va cuprinde si va spune ca sunteti una din femeile monumentale ale vietii lui, asta e tot ce trebuie. E deajuns si de ramas asta. Daca o sa va faca sa va simtiti femei numai printr-o cuprindere, asa si este, si nici un parfum scump nu va va da mirosul adevarat de femeie mai bine, decit un barbat.

  Va doresc fericire, dragele mele, tuturor, si mie la fel. Mie imi doresc sa mai miros a femeie, si sa ma vad zimbind ca proasta in oglinda inca o data. Felicitari, scumpelor.:)

Vrai sa sii Valentina me?

  Eu urasc sarbatoarea asta!! Sincer! Eu mai stupida si discriminatoare sarbatoare n-am vazut ever! Pentru cei aflati intr-o relatie e un fel de "da-da, ti iubesc fei, nati flori, hadem sa mincam la Creme de la Creme, si hadem pe urma sa facem un copchil nedorit". Pentru cei single e un fel de " da-da, nu ma duc nicaieri, nime nu ni-o dat flori, si nici eu n-am nimanui de dat flori, si nu cheltui pe o sticla de vin tare scumpa, care totuna are gust de Vartely.. zato, ma intreaba toti unde ma duc diseara, si cind o sa le spun ca nu ma duc nicaieri, ca n-am cu cine, ei o sa-ni atirne o roja plina de mila si compasiune, precum eu-s cel mai nefericit om. Ei ,cum asa, mititica, si parca nu-i urita, nici proasta..."

  Eu urasc cultura de obligatie a acestei sarbatori, nu semnificatia ei. Daca o sa vreau sa felicit pe cineva, o voi face. Nu prin aplicatii stupide in fb, care umplu wall-ul de spam rozov, nici din alea care te marita cu unul pe care macar o data sa-l fi vazut in viata.. Ironia si stupizenia situatiei cind tu nu demult ai iesit dintr-o relatie lungusoara, iti schimbi statutu de single, apoi facebook-ul te marita/insoara cu cineva, in fiecare zi priciom...
 Daca o sa vreau sa-i spun cuiva ca il/o iubesc, o voi face pe 15 februarie. Asta ca sa ma auda cu adevarat. Si ca sa n-o ia ca pe un traditional "hai, cu Pastele!" sh pe 24 februarie o s-o repet. Asta ca ei sa fie siguri.

 Eu va rog tare mult: nu-mi puneti inimioare aplicatii in facebook. Nu ma cereti virtually de mireasa. Ca nici cu unul adevarat nu s-o primit.:D Va rog tare mult, incercati sa ma scoateti din calcul, cind aninati ursuleti cu inimioare intre labute pe wall la toti cunoscutii si necunoscutii. Daca ma stiti cit de putin, o sa stiti si ca anul asta....chiar nu e cazul. Eu de 14 ma duc sa non-sarbatoresc. Ma duc sa invirtesc niste sushi, sa beau o gura de vermouth si sa ma iau de minuta cu bolnavii mintali ai Germaniei, a caror zi se sarbatoreste tot pe 14.

  Tare va rog. Socotiti-va avertizati.:)
 

Linistea

  Tare mult vreau liniste. Vreau sa nu ma aud, cind gindesc, sau cind simt.

  Am avut o experienta urita. M-am vazut intr-un abis. Acolo m-am cufundat pe o mica vreme, care mi se parea o eternitate. Eram singura cu mine, nu puteam sa fug de asta, de toate secretele si regretele, si de afara privea drept spre mine Orionul. Am inceput sa nu pot suporta constelatia asta. Si Maroon 5. Fiindca inca inseamna mult pentru mine. M-am vazut atit de departe de esenta mea, de ceea ce eram si sunt, ca m-a speriat aceasta stare. Eu nu sunt deprinsa sa fiu acolo unde m-am vazut. Eram undeva tare....la fund. Fizic si spiritual eram la pamint. Aveam ginduri foarte urite, periculoase, de care nu puteam sa ma desprind. Nimic, nimic nu ma putea scoate din starea asta. M-am vazut absolut lipsita de vointa. Stateam in fata oglinzii, si pentru prima data in viata, jur, am vazut o fata complet straina. Si nu-mi puteam reveni. Thriller live.

 Citisem cumva o vreme mai inainte ca, pentru a te cunoaste pe deplin, trebuie sa te cunosti la toate nivelurile existentei tale, sa le dezbraci, apoi sa imbraci pe tine doar ceea ce te defineste. Astfel de haina eu nu vreau sa mai am Niciodata. A aparut pe mine din senin, ma stringea la toate incheieturile, ma sufoca, iar eu acceptam. Apoi a venit dimineata, si frica s-a dus.
   Si atunci am inceput a gindi. Ziua nu ma tem sa gindesc. Poate a fost necesara 'dezbracarea' asta? Poate era si asta o lectie de cunoastere? Poate mai am de invatat atitea despre mine, iar eu pina acum selectam ce sa aflu si ce nu?

 Am nevoie sa iert. Am nevoie sa stiu ca n-a fost vina mea, si ca am, acum, puterea sa iert si sa las. Dar nu poti ierta, daca nu ti s-a cerut iertare, nu? Probabil, este cale lunga si pina la a cere iertare, la fel..

 Am nevoie de liniste. Liniste curata in cap si in suflet. Sufletul parca s-a apucat de maturat, dar capul...naibii sa-l dai, la orele 3-4 dimineata, cind urla, si striga si vorbeste atit de repede si taios, ca iti vine sa stai cu el in ger, sa-l ingheti, si sa-l dezgheti numai dimineata, cu aburul de la ceai.
  Am nevoie sa fiu, din nou, cit de cit rationala, cit de cit distanta (mincinoaso,tu te atasezi si de-o musca!), sa inteleg ca trebuie sa-mi pese fix numai 50 %, fiindca nimeni nu da mai mult pentru pasarea mea.

 Am nevoie de liniste. Cine vinde, sau da? Va fac sushi daca imi sugerati o metoda efectiva de a obtine linistea in cap!  Urmatoarele rinduri goale le dedic linistii, care imi lipseste.
























































































   Da. Imi lipseste foarte multa liniste. Dar am hotarit sa nu obosesti tu cu scroll-uitul.:) Noapte buna, dormi linistit/a. :)