marți, 1 octombrie 2013

Ea este


          În ochii mei sunteți toate câștigătoare. Ați câștigat tot respectul meu și al multor altor persoane, de la care am primit mesaje, credeți-mă pe cuvânt. Ați primit cuvinte de laudă, apreciere și mirare de la cei, care vă cunosc în realitate, sau din online, pentru faptul că puteți și arătați la fel de frumoase și pline de viață, ca și cu machiaj. Nu am spus și nu voi spune niciodată să nu folosim deloc cosmetice. Uneori, să fim sincere, numai un ruj potrivit poate să te readucă la viață. Dar acest proiect mi-a demonstrat mie, precum și vouă, sper, că uneori doar un pas radical poate să te scape de un complex inutil, ca apoi să-ți arate un nou mod de a gândi.
          Mi-a fost foarte greu să deliberez. Am probabil la fiecare din participante un model de makeover. Și-mi placeți voi toate pentru încrederea în sine. Și pentru faptul, că ați putut să vă încredințați acestui experiment.

          Majoritatea dintre voi sunteți active pe Facebook, de aceea am avut ocazia să mai cotrobăiesc printre pozele voastre. Aici am putut să iau și decizia finală. De data aceasta, câștigătoarea noastră este Veronica Țurcanu.





     

.


        Veronica este o curajoasă zi de zi. Este una din fetele, pe care te miri să le vezi machiate, cîteodată. Cu toate că, după spusele ei:
- are cearcăne întunecate pronunțate sub ochi
- sprâncele nu sunt atât de dese precum și-ar dori
- tenul este neuniform și o împinge spre fond de ten și corectoare,
        Veronica se simte cel mai bine atunci cînd nu este machiată. Fața ei emană lumină chiar și cu pielea de culoare măslinie. Ochii exprimă zâmbet și încredere în sine, zâmbetul este cald și binevoitor. Și asta o face mai frumoasă decât dacă ar fi machiată de un profesionist. Mi-a plăcut că, chiar și atunci când are mici probleme cu pielea, nu face din asta mare caz.

        Așadar, am decis că ea merită să câștige acest concurs, din simplul motiv că reprezintă asta. Pe Veronica o așteaptă o sesiune gratuită de makeup la centrul de frumusețe "Diva-D", o ședință foto cu procesul de makeup, precum și rezultatul, pentru revista "15 minute", și un bilet la un eveniment foarte frumos pentru femei tinere și profesioniste, "Women's Summit".
        Felicitări, Veronica! Sper să te bucuri de premiu.

        Celorlalte participante vă mulțumesc din suflet, ați făcut din micul meu experiment o experiență cât se poate de frumoasă! Sper ca, atunci când mai vin cu vreo idee, să fiți la fel de receptive. Ne auzim de bine! ;)

luni, 30 septembrie 2013

FEMEILE

   Am vrut să vă spun că vă mulțumesc tuturor. Și că sunt foarte mândră. Nu de mine, tot de voi. De faptul, că ați reacționat cât de frumos posibil la ideea asta a mea cu pozele nemachiate. Bărbați și femei, am primit un feedback neașteptat de pozitiv și încurajant de la toți. Bărbaților le mulțumesc aparte pentru obiectivitate. Femeilor le mulțumesc pentru curaj. Nu e ușor să te uiți adevărului în față. Dar iată aceste 26 de femei încrezătoare, care s-au debarasat de un complex destul de serios, astăzi vă privesc cu toată sinceritatea în ochi. 

                         ANA
         
                 
                              MARIANA    


                        CRISTINA


                 VICTORIA


               VICTORIA


                            ELENA

     
                               ADELA


                         IONELA


                    NATALIA


                            TATIANA


                           ELENA
   

                        IRINA
       

                           LIUDMILA


                               ANA


                            ALICIA


                                 LUCIA
 

                            OXANA


            VERONICA

                         OLESEA


                           RODICA


                        TATIANA


DIANA

DIANA





                     TATIANA



MARCELA


                                                   OLGA



     Mâine se fac deciziile. Azi se salută  femeile. Cele de lîngă noi, cele care se trezesc lîngă noi, care plâng sau râd lîngă noi, cele care sunt adevărate.:)
     Ne auzim mâine.;)

marți, 17 septembrie 2013

Eu cu mine


   Gata. M-am săturat.
 M-am săturat să tot aud că femeile noastre, presupunîndu-se că sunt unele dintre cele mai frumoase din lume, ajungând pe scaun la coafor sau la make-up, încep să găsească scuze care mai de care pentru frumusețea lor naturală. E uimitor să vezi cum o femeie autoritară, sigură pe sine, devine un ghemotoc nesigur de complexe, când se trezește fără machiaj, cu părul strâns, în fața unui om străin. Se simt de parcă le-ai fi dezbrăcat de haine și le-ai fi pus în lumina unui reflector. Unele din ele chiar nu se simt bine pînă nu le pui măcar stratul de fond de ten, să le ascunzi pielea.
 "Vai, am niște riduri groaznice, de când am născut un copil... Ah, ce să fac cu părul ăsta rar, care tot cade....Eu deobicei nu am așa pete de pigmentare, și nasul e cârn, și ochii sunt mici, da de sprâncene nici nu mai pomenesc, că mi se strică din cauza urechilor..."

 Dragele mele, suferindele mele femei: eu nu diminuez nici uneia problemele, pe care vi le descoperiți sau născociți zi de zi, la sine. Dar hai să fim realiste. Hai să ne dăm cîte o palmă prietenească și să ne trezim. Vreau să te uiți, draga mea prietenă, foarte atent la tine, dimineața în oglindă. Vreau să începi să te iubești. Vreau să începem toate să iubim ce avem, apoi ceea ce vrem să adăugăm. Dacă ni s-a dat să avem nas cârn, atunci zic să facem din asta un atu. Dacă avem ochi de formă, cică mică, hai să facem din asta sărbătoare.

 Eu am gând să vă provoc la ceva îndrăzneț. Facem concurs de fotografii. Vreau să-mi trimiteți pe mail o fotografie cu fața voastră în prim-plan, fără gram de machiaj. Doar fața. Doar tu. Așa cum ești dimineața, așa cum te iubește bărbatul tău, așa cum poți fi sinceră numai cu tine.


Condiții:

1. În cadru trebuie să fie doar fața. Părul pe spate.
2. Lumini speciale, pregătiri în prealabil- nu. Doar lumina zilei, care să dea direct pe față, fără      umbre sau contra-jour. (lumina să nu fie din spate)
3. Fără Instagram, Photoscape sau Photoshop. Eu le știu pe toate, și pot face diferența dintre     o fotografie retușată și una neatinsă.
4. Eu mă pricep foarte bine la machiaj. De 7 ani, adică. Așa că voi putea detecta pe față orice        tip de machiaj.
5. Poza trebuie să fie făcută cu un aparat de fotografiat bun, sau după posibilitate, cu un                aparat foto de la un telefon cu rezoluție bună.
6. Vârsta participantelor trebuie să fie cuprinsă între 22 și 40 de ani.

Pozele primite vor fi publicate în următorul articol, aici, pe blog. Pozele le trimiteți pe adresa dikutza@gmail.com, cu prenume, vârstă și câte 3 puncte pozitive și negative, care după părerea voastră, vă caracterizează fața.
Rezultatele vor fi primite timp de 2 săptămîni, după care eu voi desemna câștigătoarea într-un articol argumentat.

 Premiul pentru cea mai sinceră și curajoasă este o sesiune gratuită de machiaj, pentru orice ocazie, chiar și de mireasă, la centrul de frumusețe Diva-D.

Eu vă îndemn să fiți curajoase, să lăsați la o parte lamentările artificiale și să fiți sincere. :)

Ca exemplu, prima poză va fi a mea. Cea mai sinceră poză cu mine, făcută vreodată.



      Mă numesc Rodica, am 25 de ani.
   
      Nu îmi place că:
   - nu am culoare uniformă a pielii, împărțită în zone roșii, gălbui, am cearcăne destul de               pronunțate, albăstrui.
   - am o mimică foarte dezvoltată, deci pielea formează riduri mimice pronunțate. (lucru               incontrolabil)
   - nasul e rotund, necesită corecție la machiaj.

      Îmi place că:
   - am ochi căprui întunecați mari, migdalați, o formă foarte comodă.
   - am pomeți ridicați rotunzi, rumeni, care se ridică atunci cînd zâmbesc.
   - am buze destul de subțiri, dar cu un contur frumușel, expresiv.
   

    Iată cum se face. Sper să fiți și voi cât de sincere posibil, și să descoperiți, cum am făcut-o și eu, că de fapt, ai nevoie de mult mai mult de 3 puncte, la ambele capitole. De aceea provocarea mea e să vă rezumați la esențial și să lăsați născocelile.
    Aștept cu mare drag pozele voastre, care nu ar fi, promit să vă evaluez cît de obiectiv posibil, și cu un premiu pe măsură.
    Riscați! :)

miercuri, 21 august 2013

Postulatele unei vacanțe

   Pe cât de tare poți să vrei în vacanță, pe atât de multe piedici îți vor sta în cale.


   Când totuși ajungi, îți vine să pupi orice perete și fir de nisip.


   E foarte greu să încerci să miroși marea toată dintr-o dată. Te îneci. Nu de miros greu, ci de prea mult miros frumos. E prea mult aer curat dintr-o dată.


   Prima zi, în care trebuie să apari cu piele albă ca de pui broiler pe o plajă plină de mulatri, e strașnică și plină de inhibiții. Te simți absolut extraterestru. În genere, dezbrăcatul frumos nu se dă tuturor.


   Berea, absolut toată, e gustoasă la mare. Aceasta e o băutură de savurat în soare, pe nisip, cu un pește afumat. Miraculoasă licoare, zic eu.


   Părinții în vacanță se transformă, neobservat, în copii. Sunt mai alintați un pic. De la dorința de a se odihni la suta de procente s-o fi luat poate...


   Terapie intensivă de curățare: ceasul băgat adînc în buzunarul de la valiză, laptop-ul luat numai pentru filme, fără acces la internet, telefon deconectat. Trăiești după soare, râzi de la glume spuse de cineva real, nu citite pe facebook, mănînci un harbuz cât casa fără să vrei măcar cît de puțin să-l pui pe instagram și te bucuri că ești așa cum trebuie să fii. Real.


   Se întîmplă cîteva lucruri stranii. Unul ar fi să îți fie atât de dor de unii oameni rămași acasă, că îi visezi frumos noaptea următoare și asta îți pare ca o scrisoare primită din cosmos.
  Sau altul ar fi să te bronzezi în liniște, să absorbi cu pielea căldura soarelui, cînd un pescăriș de sus îți azvârle în palmele deschise o jumătate de pește, proaspăt prins din mare. Un fel de welcome din partea mării.


   Dragi oameni cu copii mici, mă adresez vouă: dacă nu sunteți siguri că odrasla nu știe cum să se comporte în public sau voi ați uitat să învățați asta pe copil, NU-l luați în călătorii lungi, la mare!!! Concluzie: Educați-vă copiii.


   Se întâmplă să ai un moment unic de legătură cu natura, cu originile. Stai în lumina apusului, băgat pînă la gît în apa mării, care are o culoare inexplicabil de frumoasă ( serios, eu nu știu cum să definesc culorile celea), te legeni după voia valurilor, și privirea ți se contopește în violetul cerului. Și te simți apă, sirenă, stea, val, numai nu om. Un singur moment din ăsta ți se va da.


  În nisip se poate îngropa absolut tot: scoici, amintiri, sîmburi și coji de semințe, crabi, iarăși amintiri.


   Dacă aveți dușmani și nu știți cu ce să-i mulțumiți, trimiteți-le o cireadă de țînțari. Nu există nimic mai groaznic decât o cireadă de țînțari.


   Starea de legumă, în care te afunzi, ajungând la odihna binemeritată, dezvoltă niște idei foarte progresiste și niște concluzii genial de simple. Paradoxal, dar nevrând să gândești, gândești cel mai bine.


   Cărți bune de citit= bronz calitativ.


   Dacă vrei să-ți iubești drumurile și țara și pe Chirtoacă, du-te pe drumuri ucrainene.


   Dacă o să vezi fețe încruntate și serioase la odihnă, ăștia-s moldoveni.


   Un bărbat adevărat, când își ia soția la dans, trebuie să poarte numaidecît geanta acesteia cu diferite pietricele pe umăr. О Боже какой мужчииинаааааа!!!- este piesa perfectă pentru asta.


   Dan Bălan este un star în Ucraina.


   Cei mai buni interpreți de muzică ușoară au lucrat în restaurante la mare. Atâta versatilitate neostenită nu am auzit demult, note înalte și profesionalism maxim.


   Axiomă: Eu voi fi etern îndrăgostită de mare. Nu va fi perioadă în care să nu vreau să văd marea. Mulțumesc, vacanță!








 


   

marți, 16 iulie 2013

E frumos




Oooff, praf și ață de păianjen pe blogul meu. Am fost cam lenoasă eu ultima lună. E timpul să fac curat.

 
   Când vezi atâta urât primprejur, începi să vezi numai frumosul. Și e mult mai bine așa. E mai ușor să vezi lucruri frumoase, să vrei să te înconjori de ele și să respiri frumos. Eu ultima vreme am început să închid ochii la prostii minore, am început să respir și să văd și să gândesc ce vreau eu. Și dacă vreau să-mi fac o coroană de flori mari pe cap, mi-am făcut.

   Mă bucură mult faptul că individualitatea a devenit un nou mod de a trăi al orașului. Fie că ne ducem la diferite festivaluri, sau că luăm lecții de cusut ii, sau că grămădim la un loc un cârdișor de fete zâmbărețe și le vedem cutreierând orașul pe biciclete tot atât de colorate ca și ele- toate astea fac bine sufletului și bucură ochiul.

   Am fost singură la muzeu. Eu la întâlnire cu mine. Am reușit să tac, să nu mă gândesc la nimic și să absorb istorie. Am reușit să descoper exponate, care îmi scăpaseră din vedere, când veneam cu cineva. Așa e și-n viață.  E destul doar să taci și să observi.

   Am reușit să-mi confirm, a câta oară, faptul că am cu cine mă mândri în țara asta. Sunt oameni frumoși, care mișcă lucrurile, nu se vaită de neputința sau lenea lor. Mă bucur încă o dată s-o fi cunoscut pe Elena Zbârnea, frumoasa femeie, care creează și mai mult frumos. Rochia infinită, pe care a adaptat-o în stilul său, deja consacrat, al unei rochii vaporoase și feminine, m-a dat jos literalmente prin opțiunile și versatilitatea unei bucăți de stofă. Rochia atârna pe umeraș ca o bucată de pânză călcată. Când a ajuns pe manechin, mi-am dorit să am și eu una numaidecât. Fetelor, imaginați-vă: 30 de rochii în una singură! E o rochie care-ți permite să fii propriul designer, să te joci cu fantezia și posibilitățile tale. Și, mai ales, dacă ajungi la vreun eveniment și cineva are un model similar, te duci frumos la baie și o schimbi instant pe-a ta.

   Mă bucur să-l fi cunoscut pe Victor Lutenco. Cântecul cela, "Eu mișc Moldova din loc", e despre oameni ca el. Tot țin să-l întreb, când o să-l văd, cum se face că un om, care a călătorit atâta pe meleaguri străine și, vai, atât de frumoase, oricum revine cu mare drag acasă, într-o țară mai mult decât defectă din foarte multe puncte de vedere, și reușește s-o laude așa de bine în poze. Adevărul e că noi avem o țară mult mai frumoasă decât oamenii care trăiesc în ea. Avem o țară ca o floare. Numai că nu udăm floarea la timp.
   Programul DOR, implimentat pentru prima dată anul acesta, care presupune încadrarea copiilor din diaspore din alte țări, într-o tabără de vară, în Moldova, cu diferite activități culturale, e cea mai frumoasă idee auzită de mine în ultimul timp. Biroul pentru Relații cu Diaspora, condus de Victor, a făcut progrese foarte frumoase într-un timp atât de scurt, încât ar trebui să fie pentru toți o lecție de "se poate, domnule!".

   Mă bucur foarte mult de frumoasa mea zi de naștere de anul ăsta. Eram atât de apatică, încât nici n-am făcut o retrospectivă înainte de ea. E o chestie tare interesantă să-ți dai seama că timpul trece atât de repede și ajungi la vârsta, de la care aveai niște așteptări uriașe, dar te pomenești cu realizări absolut diferite. Nu mici, foarte bune realizări, dar cu totul altele. Să se fi uitat Rodica de 18 ani la cea de 25 de ani, de acum, ar fi fost de-a dreptul șocată. Dragă Rodica de 18 ani, pot să te liniștesc: nu mai ești roșcată ( Slavă cerurilor!), ai învățat să duci un dialog relativ decent cu lumea, nu te mai superi cu lacrimi pe absolut toate fleacurile, ai învățat să glumești cu toți și despre toate și ești într-o perioadă superbă a vieții tale. Crede-mă, e mai bine că nu s-au realizat unele vise pe care le aveai, fiindcă asta nu ești tu. Și nici eu nu sunt asta.

   Mă bucur că am prieteni foarte frumoși. Am avut o zi de naștere beeeestiiiiaaaalăăăă!!! Vă doresc tuturor așa o zi! Să vă desenez: Te trezești de dimineață, pe la 10, și vezi roz în fața ochilor (unghiile), bei șampanie în loc de cafea, dansezi prin casă pe cântecul preferat al momentului, primești telefoane, felicitări, te duci la lucru și NU lucrezi, dar sărbătorești cu fetele colege faptul că ești cea mai tînără veterană a salonului (eu sunt una dintre primele angajate). Stai cu mama, pe care n-o vezi prea des, 3 ore și vorbești despre tine, despre ea, despre ce mai faci și ce mai simți. Vine fratele și te cuprinde strâns cum numai el poate, să te ducă la party. Tata te sună să te felicite și își înghite lacrimile de mîndrie pentru fata tatei, și-ți spune că ești cea mai bună fiică, pe care ar fi putut s-o aibă. La party ajungi și le vezi pe 2 dintre cele mai bune prietene ale tale, Nicolle și Olesea, care s-au ocupat de organizare, care te-au surprins anul ăsta prin inițiativa fermă asupra petrecerii. Inițiativă fermă, adică nu am prea avut de ales, fapt pentru care le mai mulțumesc încă o dată și le declar iubire. Și vine lume, multă lume, frumoasă lume, și toată dragă mie. Se cântă, se dansează, se cuprinde și se pupă. Și ajungi acasă a 2-a zi, la 6 dimineața, cu brațele pline de flori și cu zâmbetul pînă la ceafă.

   Mă bucur că pot totuși să văd lucruri frumoase. Mă bucur că soarele iese pe strada mea, indiferent de vremea de afară. Mă bucur că răsar la orizont proiecte și posibilități noi, și că nu am avut nici un motiv de a mă plînge de anul, care a trecut. Tînără și neliniștită. Și e frumos așa.
 :)

duminică, 16 iunie 2013

LOREEN

 



    Așa e ea. Uite-așa. Măcar că poza e blurată, măcar că era 4 dimineața și ea era frântă de oboseală- toate astea nu puteau ascunde focul din ea. Veselă, amabilă, modestă și neașteptat de prietenoasă.

    Vineri seara, "Drive" a găzduit un recital de excepție al lui Loreen, cu ocazia închiderii sezonului. A fost incendiar, acest fenomen de femeie a reușit să miște din loc și pe cele mai glamuroase apariții, și pe cei mai înțepați pațanași. A ieșit pe scenă și ne-a dat o scurtă lecție despre distracție și muzică. Și despre glas adevărat, care vine de undeva mai lăuntric decât coarde vocale. A venit și ne-a inspirat să iubim cu adevărat.

      Îmi era foarte interesant să urmăresc fețele vedetelor noastre autohtone, în timp ce cânta Loreen. Diana Grigor, Kătălina Russu au fost 2 dintre reprezentanțele noastre scenice, pe care le vedeam mai de aproape. Îmi plăcea să urmăresc grimasele lor de: dap kaneșna, ea je nu-i de la noi, la noi artiștii nu-s apreciați, la noi e rău, la ei e bine...Nu, dragii mei. Nu. E vorba doar despre muzică. Talent, care se tot desăvârșește, pasiune față de ceea ce faci, simplitate, modestie și scop cu adevărat nobil. E vorba despre muzică. Ca să nu mai pomenim că femeia asta nu face playback.

    Am avut o ocazie unică de a vedea dintr-o altă perspectivă toate bliostocikele estradei noastre. Fiindcă asta e muzica la noi, majoritatea ei, cel puțin. Bliostocike peste plastic. Și, de altă parte, m-am delectat cu un performance bun: voce, atmosferă, muzică, energia debordantă a lui Loreen, care se revărsa în egală măsură peste cei circa 200-300 oameni din club. Aștept cu speranță ziua când o voi vedea într-un concert mare, în aer liber.

     Mulțumesc mult organizatorilor, a fost o reală plăcere și o ocazie de nedescris să o fi cunoscut. Lui Ion Istrati și Victor Dicov un mulțumesc din suflet aparte, știu ei pentru ce.;)


        If you want the power, be the power!
     

marți, 4 iunie 2013

O familie mioritică

   Vitea e pațan. Vitea chiar e pațan maladeț. Tare pantovîi, are mulți drugani, kenți și coreși. Mama îi trimite bani de la Italiea, tata de la Franța, pentru ca Vitea să meargă la facultate. Dar Vitea nu merge. El se duce în diferite zavidenii elitare, precum Sity, Buztaim sau Favorit. Acolo Vitea învață că padrugile iubesc să fie fotcăite de fatografi și de mobile crutîie, care au filtre diferite. El mai învață și că padrugilor le place să le pui un kaktălicik, de dorit să aibă umbreluță.
 
   Într-o seară Vitea a văzut-o. Ea era așa de frumoasă, dădea din buci cel mai tare, și avea o rochie tare strâmtă, în care reușise să bage toate straturile grăsimii sale. Mergea pe niște pantofi rozovi, alunga toți băieții de pe lîngă ea. Așa că Vitea a hotărât s-o cuecerească definitiv și l-a chemat pe pațanul cela cu căldarea de trandafiri și i-a cumpărat pe toți, cu tot cu căldare, pentru ea. Ea a apreciat gestul, toate padrujtele au început a scheuna de plăcere: faaaaa, și di clasna, el jă îi bogat matincă... Dar ea s-a arătat mai puțin disponibilă. Atunci Vitea a mers în ofensivă și a invitat-o la un kaleancik. Când au adus kaleancikul, Vitea deja aflase că pe ea o cheamă așa cum se numește, deci așa cum s-au inscălit părinții. Că doar nu i-ar fi dat numele din prima. Așa că el a zis s-o adauge în druziea pe Adnaklasnici. Peste încă o minută, de pe tabletka lui Vitea, Kisunea(NeTvoiaKaraleva) și VityokXX23Boomer erau drugi. În acea seară el a condus-o acasă. Acolo Sveta (așa o chema pe Kisunea) i-a dat o pupătură franceză lui Vitea, deși l-a avertizat din start că ea nu-i de-aiasta și că dacă i-o trebuit o pr*șm*ndovcă de club, ne po adresu a ajuns. Sigur, Vitea, după sărut, știa culoarea chiloților ei și cum îi miroseau sânii.
 
   Așa a început marea idilă a secolului. Toate șașlîcurile, toate tusovcile și toate discotecile nu se făceau dacă Sveta cu Vitea nu erau prezenți. Sigur, Vitea era turbat de mânios că Sveta l-a mințit că nu s-a pupat cu Andrușa, druganul lui cel mai bun. Iar Sveta era aproape sigură că Vitea s-a culcat cu Natașa, fosta ei colegă de școală. Dar se iubeau. Ea era cel mai frumos cadou al sorții, pana dragostei, care i-a atins cu efemera-i mișcare sufletul pângărit de singurătate. Cel puțin așa spunea statusul lui. Iar el era cel mai dorit, cel mai așteptat, pilonul vieții ei, sprijinul și amorul ei veșnic. Iarăși, statusul ei. De ziua ei, Vitea i-a adus comandă de la gara din Moscova cel mai mare, cel mai pufos, și cel mai rozov (ciclamen de rozov) iepure. Gigantic iepure. Și desigur, căldarea de trandafiri. Sveta avea deja poză nouă de profil.
   
  După o relație mai mult decât stabilă de 6 luni, Sveta a început să se simtă rău. După o scurtă vizită la medic, Vitea a aflat că tinerețea lui brusc s-a terminat. Sveta a zaletit. Și se bătea de ceasul morții că nu face avort și că el trebuie să se însoare cu ea. Mamele de prin Italiea au fost sunate, și peste câteva zile erau revenite acasă. După câteva zile de scandal între familii, că cine a curvă și cine e kobeli, cele două clanuri au hotărât să-și căsătorească copiii. Ce-o să zică lumea de-un copil născut fără căsătorie???.. Deci, nuntă. Și, precum copiii le erau mezini și dragi ca ochii din cap, cele două familii au luat credite pentru nuntă. Nunta se fixase la un local mai mult decât luxos și kitshos din centrul orașului. Rochia, costumul, accesoriile, mașinile de nuntă și toate alte atribute ale nunții- pline de bliostke, roz, puf. Fiindcă așa arată scump și la modă, și fiindcă așa vrea Sveta. Da unei adolescente gravide nu-i poți refuza nimic. Sigur, nunta s-a jucat cu scandal, cele 2 familii s-au întrecut la cumpărat cele mai scumpe plasme tv, frigider, pături și pleduri. După ce și-au aranjat copiii la casa lor (la gazdă), părinții au plecat înapoi prin alte țări, să întoarcă datoriile. Așa a început viața în familie. Vitea a cumpărat cu banii de la nuntă o Dacia, și s-a angajat la o companie de taxi. Vezi, el era antreprenor cu viziuni de viitor, el investise banii. Sveta cu altă parte din sumă a trecut un curs de frizerie, apoi a investit o mare parte în produse Amway, pe care se tot chinuia să le bage pe gât colegelor de la alimentara unde se angajase temporar. Vezi, ea tot avea un plan, ar fi ajuns un mare dealer de cosmetice, ea jă-i așa de maladeață și frumoasă.

   După încă ceva timp Vitea tot mai des mergea după lucru cu mașina la Ciocana, cică avea un domn care lucra nuș-la-care minister și ieșea târziu de acolo. Vitea, sigur, deja era gras și nu ieșea cu zilele din șorții-capri, cu pătrățele, și maioul cu Manchester United. Așa că Sveta nici că se gândea la altceva.  Pînă când, o bună padrugă de-a Svetei a chemat-o într-o seară la o plimbare. Au ajuns la o saună, la Ciocana, unde Sveta a văzut cu ochii săi cum Vitea îi făcea masaj în pielea goală unei babe. Baba arăta mai sofisticat, dar era cu mult mai bătrână decât ei doi. A 2-a zi, acasă la Vitea și la Sveta zburau farfurii și scaune, până când Vitea a hotărât să-și liniștească fumeia cu un toc de bătaie. De atunci Sveta nu vede bine cu ochiul stâng. Și bea. Bea mult. Francesco, băiețelul lor, numit după modă nouă, vede toate astea și se duce să-și mai prăjească niște cartofi. S-a fript deja odată cu tigaia, când avea vreo 5 ani, dar mama a spus atunci că până la nuntă o să-i treacă. Cicatricea de pe frunte, mare de-o palmă de-a lui, drept că se mai micșorează parcă...sau nu..

   Aș vrea să spun că această istorie e un pamflet. Aș vrea foarte mult.

   P.S. Această istorie nu e o generalizare. E doar o istorie.