Tu n-ai nume, tu ești Facebook.

  Am început să nu mai cred în sentimente și porniri empatice. Iar asta e foarte rău. Eu, omul care trăiește și respiră și mănîncă emoții, am început să pun la dubiu... simțirea.

  Am întrebări în cap, care-și găsesc singure răspunsul, unul pe care nu vreau să-l ascult cu tot dinadisul, fiindcă e corect. Tot ceea, în ce cred sau credeam s-a distorsionat într-atît, încît îmi vine să-mi iau lumea în cap și să-mi doresc să se fi produs bubuitura ceea mare, cosmică și atotdistrugătoare, în prezicerea căreia lumea și-ar fi scos la iveală cele mai sincere trăiri. Fiindcă, de obicei, așa se întîmplă cu omul: cînd știi că vine ceasul, începi să valorifici tot, ce ar fi trebuit să valorifici, nefiind pus sub semnul sfîrșitului inevitabil. Fix ca gîndacii înainte de ploaie.

  Mă tot macină gîndul că percepțiile mele greșite provin, în mare parte din cauza priorității vieții virtuale asupra contactului direct. De ce? Fiindcă ne e comod curului. Fiindcă nu trebuie să te duci naiba știe unde să-l vezi pe cutare, tu știi că e la TucanoJacks513KiraDrivePatriaMall, check-inul vorbește de la sine. Nu trebuie să-l vezi pe omul zîmbind în fața ta, el doar 2 minute în urmă și-a pus zîmbetul din oglinda din baie pe wall. Zică merci că i-ai pus like.

  Săptămîna asta am simțit acut impresia nefastă pe care o fac eu, prin facebook, celorlalți. Înafară de pozele și glumele, pe care le postez, mă reprezint pe mine ca specialist în makeup, respectiv și locul de muncă. Știam de mai demult despre impresia generală pe care o lasă stiliștii societății, e de cînd lumea perceput că noi sîntem ușuratici și superficiali. Și nimănui nu-i dă prin cap să scoată de sub clișeu pe măcar un individ. Pe nimeni nu interesează că Veronica, manichiurista, între ședințele de alungire a unghiilor cu gel, cu sclipici și desene, citește bilbioteci întregi. Citește nu de dragul arătatului bine cu o copertă fancy în mînă, dar chiar de dragul cititului. Sau Rodica, makeup artistul, care face studii în sociologie și a făcut dans de performanță pe la nunți. Sau Elena, frizerul pentru bărbați, care pe lîngă ochii verzi și zîmbetul șăgalnic, se pricepe foarte bine la mașini. Sau Margarita, de la care poți lua niște lecții de viață foarte valoroase. M-am prins a cîta oară la ideea că sîntem percepuți prin ceea ce prezentăm, ce aducem la iveală ochiului consumator. Dar, pe de altă parte, pe cîți dintre voi v-ar ține bateria, psihologic vorbind, să împărțiți din sine cu fiecare client al vostru?
  "Rodica, sincer vorbind, am crezut că tu îi tratezi pe toți oamenii cu superioritate. -De ce? - Nu știu, așa mi-ai părut mie, pe facebook.."  Promit solemn că nu mai atrag atenția niciunui profil feisbucean și, atunci cînd fac cunoștință cu omul, îl plasez în punctul zero de percepere. Nici bine, nici rău, zero. Cum vor evolua lucrurile, e chestie de timp. Și să știi, dragă om, dacă tac și eu mai discret, nu e a înfumurare, e a tăcere. Doar atît.

 
O vreme de tăcere și de lâncezeală. Așteptăm primăvara.:)

Nunta, waaaaayy! (episod 3)

   Diacritice, Dika, mi-a spus nuștiu care. Diacritice să fie atunci.

  Astăzi continuăm epopeea nunților moldovenești, cu o temă la fel de importantă, precum și frustrantă pentru mulți miri și mirese : muzica, moderator, dansatori, fotografi. Oamenii vitali de la o nuntă, meniți să asigure veselia, buna dispoziție, amintirile frumoase si fețele fericite ale mirilor, precum și ale oaspeților.

   E o mare provocare să încredințezi bunul mers al sărbătorii unor oameni străini, pe care i-ai găsit prin recomandare, sau i-ai văzut undeva la altă sărbătoare, deoarece ni-cio-dată nu vei avea siguranță de 100 % că la tine va fi la fel de super, la fel de vesel. A, să nu uit: nu mizați doar pe priceperea muzicanților și dansatorilor, dacă aveți contingent mixt la nuntă, puteți să așteptați că o parte din oaspeți va sta pe scaune și va discuta.
  Să le luăm pe rînd.

 Muzica.
 De muzică depinde 70 % din reușita sărbătorii voastre. Muzica poate ori să strice complet o nuntă, ori s-o facă de poveste. Mai întîi trebuie să apreciați tipul de nuntă, pe care o organizați. O nuntă cu specific tipic moldovenesc, plină de tradiții și sarmale nu se va armoniza cu Alex Calancea band, sau Cristi Aldea Teodorovici, precum o nuntă de tip european party nu poate fi asociată cu Nicolae Botgros sau Adi, sau Lidia Bejenaru sau Nicolae Glib. Pentru o nuntă cu contingent mixt optați pentru un taraf de muzică populară, cu un solist de muzică ușoară, ceea ce va fi, probabil, un pic mai scump, dar optimal pentru orice vîrstă și preferință de ascultător. Pentru o nuntă cu invitați mai tineri puteți angaja un dj priceput, cu care veți stabili în prealabil tipurile de muzică, compozițiile preferate, ordinea lor și restul detaliilor.
 Din multituuuuudinea tarafurilor de muzică de petrecere de la noi e foarte ușor să alegi pe cineva total nepotrivit, și anume făcînd unele greșeli clasice:
- înregistrarea de pe Youtube niciodată nu evaluează calitatea muzicii unui taraf!
- lipsa de timp pentru a merge pe jumătate de oră-o oră la vreo petrecere unde acest taraf cîntă live, la moment, pentru a aprecia stilul lor muzical, sincronizarea, atmosfera generală și impactul acestuia asupra ascultătorilor.
- atitudinea profesionistă față de lucru (stabilirea unui contract de prestare a serviciilor, respectarea fiecărei doleanțe a Dvs.) precum și atitudinea față de persoana care îi angajează.
- respectarea unui preț decent și corespunzător.
- punctualitate și amabilitate față de angajator și invitați.
   E foarte complicat să alegi muzică pentru o nuntă mare, cu program divers și multă lume, de aceea foarte mulți optează și pentru un recital al unui artist preferat, de vreo 45 min- o oră de performance, live sau playback. Puțini artiști mai cîntă live la nunți, deoarece majoritatea din ei au cîte 2,3,4 sărbători planificate într-o seară, deci doar apariția și lista de cîntece preferate vor face efectul. Prețul de obicei variază în funcție de notorietatea artistului, dar în general o oră de recital vă va costa 250-300 euro.
  Taraful de asemenea variază la preț, deoarece la noi se practică achitarea fiecărui muzician în parte, în dependență de instrumentul interpretat, virtuozitate. Așa deci, fiecare taraf va propune prețul său.

Moderator
  Of, cîte cuvinte de bine și nu prea aș putea eu spune despre moderatorii noștri.... Unii buni, foarte inspirați, modești, moderați în cuvinte și destul de versați în arta improvizării, iar alții....parcă scoși din vreo înregistrare Planeta Moldova.
 Cînd alegeți un moderator al nunții, axați-vă pe capacitatea lui oratorică și cea de improvizare în situații neprevăzute, nu neapărat prețul redus și glumele de prost-gust, scoase din vreun băruleț, de la o beție. Nu e nimic mai urît să vezi înregistrarea de nuntă și să auzi o glumiță porcoasă, spusă la microfon de cel/cea ce ar trebui să excludă astfel de glumițe chiar și de la invitați.
  Un moderator bun nu va sta doar cu microfonul la gură, vorbind necontenit, el/ ea va ști și să tacă în unele momente, cînd vorbesc părinții sau invitații. Credeți-mi umila experiență în sfera sărbătorilor de familie, dar după tipurile de oameni, la fel există și tipuri de moderatori: tăcuți, modești, gălăgioși, foarte buni, foarte răi, needucați sau plini de trufie.
  Aspect foarte important: un moderator mai înaintat în vîrstă nu înseamnă neapărat experiență mai multă sau pricepere mai bună, precum un moderator tînăr nu înseamnă neapărat glume efervescente la tot pasul, sau vocabular mai bogat. A, da! Vocabularul. Un moderator bun se recunoaște după un vocabular bine antrenat, nu neapărat plin de neologisme, doar cuvinte frumoase folosite la locul și timpul lor.
  Deci, la fel ca și cu taraful, preferabil va fi să mergeți la vreo nuntă a acestui moderator și să auziți pe viu cum și ce vorbește.


 Servicii foto-video
  Ah, cîți fotografi în țara asta! Nici atîția taxatori de troleibuse, nici atîția ingineri, și nici atîția medici, cîți fotografi, și toți profesioniști. Dragă lume, dacă un nume are după el cuvîntul Photography, asta nu înseamnă că omul poate fotografia bine. O față de plastic, lipită în PhotoShop nu înseamnă că omul a știut să prindă perfect cele mai frumoase momente din viața voastră. Un fotograf bun va ști să prindă niște clipe inedite, chiar și atunci cînd nu vă uitați la el. Un fotograf bun va renunța din start la clișeele de fotografie, precum ținutul soarelui în palme, zborul eternității pe aripa avionului-model de la Aeroportul Internațional Chișinău și ținutul miresei, care stă la 17 m, în palme, ca simbol al iubirii veșnice. O privire, un sărut, o atingere de umăr, iată ce trebuie să reflecte fotografiile de nuntă. Veselia și părțile amuzante ale sărbătorii, fețe pline de bucurie, iată ce trebuie să vedeți în albumul de nuntă.
  Fotografii și operatorii video sunt, de obicei, oamenii care vor fi cu voi de dimineață și pînă a 2-a dimineață, respectiv alegeți niște oameni prietenoși, găsiți limbă comună cu ei pînă la nuntă, fiindcă un comfort profesionist aduce și un plus de productivitate.


Dansatori
 Ansamblurile de dans mai mari deja s-au specificat în cîteva grupuri mici, care dansează repertoriul de bază al ansamblului mare (Joc, Fluieraș), deci, cunoscînd acest repertoriu, vă va fi mai ușor să alegeți și programul de dansuri. Problema lor principală e că nu diversifică, cam deloc, restul dansurilor de la nuntă, adică dansurile cu invitații. Din partea coreografiei sigur veți avea o calitate mult mai bună a dansurilor. Și, desigur, veți discuta cu ei, în prealabil, într-o întîlnire tete-a-tete, toate detaliile care vă interesează, și care anume sunt așteptările voastre de la ei.
 Notă foarte importantă: dansatorii angajați nu sunt obligați să danseze încontinuu pe toată durata sărbătorii!. Ei obosesc. Ei dansează mult mai energic decît restul lumii, fiindcă sunt plătiți să facă asta. Așa că nu e de mirare dacă ei se mai așează și trag o gură de aer, mai ales dacă au mai avut și vor mai avea comenzi înafară de sărbătoarea voastră. Faptul că beau cafea nu e o fiță de sfidare, e doar o băutură cu un boost de cafeină, care le va asigura un plus de energie. Și nu, stimați bărbați, nu e deloc ok să faceți aluzii libidinoase dansatoarelor. Ele nu sunt go-go girls, nici animatoare exotice, doar dansatoare profesioniste angajate. Condiția de sărbătoare generală și numărul de pahare băute nu va scuza niciodată fraza: Devușka, hai șezi la mine pe genunchi să dansăm o horă.


  Un lucru delicat este ofranda financiară în timpul unor ritualuri de sărbătoare. De exemplu, se oferă o sumă simbolică solistului pentru a interpreta la comandă o anumită piesă, sau plătitul dansatorilor, atunci cînd se cumpără colacii, la o nuntă. Dragii mei, nu e un lucru obligatoriu, e o chestie de tradiție, nu e vorba de lipsa de educație sau simțul de lăcomie al muzicanților/dansatorilor. E doar o mică tradiție, și atunci cînd ai stabilit o sărbătoare cu tradiții, o faci și pe asta, mai ales pentru a evita un moment jenant. Nu există sume stabilite fix, sau taxe, e doar un chilipir. Deci, suma o hotărîți voi, la fel și tipul de tradiții pe care vreți să le respectați.
 Alt lucru la fel de important este sincronizarea staff-ului cu momentele sărbătorii. De exemplu, ora mesei staff-ului. Asta se organizează din timp, pentru a evita oarecare întîrzieri ale programului. Și da, este un lucru destul de important, deoarece un om care nu e sătul și binevoitor, nu va molipsi de bunăvoie nici pe cei din jur și nu va fi productiv.


În concluzie generală, vreau să adaug doar un singur lucru: încercați să fiți prieteni cu cei, care vor lucra la sărbătoarea voastră! Faceți tot posibilul să îi cunoașteți cît de puțin, să le cunoașteți tipul de lucru, modul de a colabora cu clienții, astfel vă asigurați că ei vor fi binedispuși, cu forțe de lucru, receptivi și dispuși să vă ajute în orice situație. Iar voi veți avea parte nu de colaborare fructuoasă, dar de o sărbătoare de poveste!  :)

Scriu de-acasă...

   Vreau să împart cu voi un pic din lumina, care mi-a invadat sufletul, de cînd am ajuns acasă. Acasă m-am regăsit, a cîta oară, în orice ungheraș, în orice lucrușor, uitat de mine prin vreun sertar, pe vreun raft..
  Am făcut poze..

  

 

   Asta mă întîmpină acasă: luminițele tradiționale, într-un colț de sat care, hai să fiu sinceră, n-are treabă cu luminițele. Dar noi așa ne-am învățat, să fie frumos, vesel, drag de uitat și de venit acasă. Așa că mica mea căsuță se vede de depaaarte, licărind deasupra pragului un șirag colorat. Bradul, făcut anul ăsta doar de mama, a văzut ceva, ce n-a văzut niciodată: anul ăsta noi am dansat în jurul lui. La propriu. Isterie de rîs și dans pe alocuri întrerupt de hohote colective. Anul ăsta mama a dansat "Steluța de pe Kremlin", ca o balerină. Offf, mama mea..
 

Mama colecționează felicitări. Adică, din alea de care cumperi la poștă și le semnezi, de ziua cuiva sau de vreo ocazie. Mama le strînge pe toate, le afișează pe vreun raft frumușel, sau prinde de ele mărțișoare, cînd nu le mai purtăm, în aprilie. Acasă la noi sînt multe felicitări.:)

 

Cînd era tînără, mama cînta la chitară. Ocazional, numai rugată și doar vreo 2 cîntece pionerești. Mama mea era activistă în tot ce făcea, 'peredovik' în toate, de ce se apuca să facă, otliciniță, sportsmenkă și krasaviță. Și acum e tot așa.:) 
 

  Da. Asta sunt eu. Mititică, șpingalet, cum zicea tata, grăsuță, absolut blondă, de obicei dansam, vorbeam tare mult și cu o voce neobișnuit de joasă, chiar și pentru un băiețel, participam la toate serbările, și răceam după toate serbările. Ce s-a schimbat? Nu mai am voce strașnică, nu mai sunt blondă. Cam atît.:)
 Frate-meu fix așa blajin la suflet și protector a rămas. Cu toate că-i dădeam cu un constructor de fier în cap, el nu-i zicea mamei.



 Ia ghiciți, cine strică rîndul și nu stă frumșel, pe linie, cum a spus profesoara? Cine pozează cum îi place, fix în primul rînd? Offf... Clasa 1-a, trebuia de impresionat pe toți.:)




  Rochia mea de bal. Am fost la cele mai băboase și îngrozitoare croitorese, cărora le-am dat indicații de 5 ori, le-am plătit cu surplus, care mi-au tăiat o rochie strîmbă, mi-au pus un fermoar de scurtă de iarnă și m-au convins că așa trebuie.... și oricum, rochia asta mi-e atît de dragă! Eram foarte frumoasă în ea la bal, cu floare albă în păr și cu pantofi aurii. Clar, rochia s-a destrămat de la tocurile pantofilor, pe la bust s-a rupt, de atîta dans, dar n-o dau nimănui.
  Și fluturii. Am găsit 2 rame, cu un fel de cutie albă, în care erau împăiați cîte 3 fluturi de toată frumusețea, acoperiți cu sticlă. Mama zice: la ce-ți trebuiesc ție 3 insecte moarte pe perete? Eu zic: mama, ele or fi putrezit pe undeva sub o frunză, da așa, o să ne bucure ochiul încă mult timp înainte. Acum mama le șterge de praf și se gîndește la mine.

 E foarte frumos acasă, unde n-ar fi asta pentru tine, cine n-ar fi acolo, și sunt sigură că acum te găndești la chițibușurile și fotografiile de la tine de acasă. E bine asta. Casa, locul de unde vii, nu se uită niciodată, nu se compară cu alte locuri, poate mai frumoase, poate mai ademenitoare.. Casa e una, acolo unde vii și te simți adevărat, viu, bine, ca în propriul suflet. Casa ta este parte din sufletul tău. El s-a născut acolo.

Eu m-am născut aici.

Chirca, Anenii-Noi, 12 iulie, 1988.

Anul, în care a fost sfârșitul lumii

Cică, pe sfîrșit de an se fac retrospective. Se trag linii și se fac totaluri. Eu o să menționez doar ceea ce m-a marcat.

Am făcut cunoștință cu o grăămmmaaaaaaaadă de oameni, de tot felul și culoarea, cu diferite lecții de învățat. Probabil, după așa amalgam de lume, începi să știi să selectezi, cine rămîne și cine pleacă.

 Am fost pe la petreceri mai des, ceea ce, iarăși, m-a învățat ce anume se merită și ce nu.

 Am cunoscut oameni cu care să pot sta de vorbă, să zicem, despre cosmosul interior. Așa, brusc, într-o noapte de toamnă, la un ceai cald.

 Am înțeles că-mi place să cînt la karaoke. În același context, am înțeles de ce eu n-o să cînt niciodată ca o interpretă. Katy Perry Show la Aquarelle mi-a pus punctele din cap la locul lor.

 Mi-am făcut un prieten special.

 Am obosit de dansat pe la nunți. La anul nu mai fac asta. M-a depășit oboseala generală și, ulterior, eu am depășit condiția de dansatoare. Am înțeles că eu nu voi putea face serviciu din dans. Mi-e prea drag dansul.

 Mi-e dor să rîd. Și rîd de cîte ori am ocazia. Rîsul mă face pe mine Eu.

 M-am dezvățat de gătit. Și mi-e ciudă, și voi repara asta la anul.

 Am făcut progrese considerabile în carieră. Mă laud, da mi se poate.

 A plecat Danu. Sus, la cer. Cea mai mare nedreptate a vieții de pînă acum, pe care mi-am pus nădejdea să mă învețe ceva foarte puternic în viața ce vine.

 Cine a spus că breack-up-urile sunt o metodă de a te cunoaște pe sine...aur a vorbit.

 Anul acesta iar s-a sfârșit lumea. De data asta, foarte gălăgios și plin de argumente. Cu konețul pe voi!

 M-aș muta cu traiul în Pinterest.

 Am primul elefant. Micuț, de atîrnat la gît, dar deja prieten.

 Am fost de prea puține ori acasă la ai mei. Unul din regretele anului.

 Mi-am recăpătat o prietenă. În altă formă, dar mult mai îmbunătățită. Ura!

 Primprejur se așteaptă bebeluși și căsătorii. Atît de frumos să aștepți așa evenimente, ca apoi să bocești într-un colț de sală, involuntar, de fericire, pentru alții. Și asta e foarte bine.

 Nu mi-a plăcut acest an 2012, deși se presupunea să fie anul meu. Vreau un an nou-nouț, cu posibilități, cu oportunități, cu șanse, cu vise tangibile și dragoste. Și o să fac să fie.


La mulți ani, dragii mei! Fiți luminoși.;)

Amor Moldavo. Telenovelă urbană.

 Pînă nu auzi, nu crezi așa ceva. Un scenariu de telenovelă ar părea mai plictisitor pe lîngă asta. Moldovenii în viață sunt mult mai inspirați..

 Era odată o fată, simplă fată. S-o numim Prosto Maria, întru păstrarea stilului narativ. Maria a făcut cunoștință, foarte întîmplător, cu un băiat, în circumstanțe absolut neimportante. Să-l numim Juan Pedro. Băiatul făcea parte din tagma 'perspectivilor' din orașul ăsta: arăta bine, vorbea bine, avea maniere, se arăta respectuos, avea o vîrstă, la care se planifică viitoruri, avea un job la fel de plin de perspectivă, lucra la o companie petrolieră. Maria s-a gîndit în căpceanul ei că o astfel de cunoștință era mai mult decît favorabilă pentru ea, tocmai în perioada aia. Sigur, au început a vorbi pe chaturi, pe sms-uri, Juan Pedro scria cu regularitate, ba începuse chiar să sune, să se intereseze de viață, de job, de parcursul zilei, tralala.. Maria se cam înaripase. Într-o seară Juan Pedro zice: Maria, Prosto Maria, haidem la ceai, vreau să te văd. Maria a mers la ceai, seara a decurs cum nu se poate mai bine, pentru o primă întîlnire la ceai. S-a rîs, s-a vorbit mult, foarte inspirat, s-a povestit de prin școală, s-a băut un ceai tare bun, într-un local nou. Tare nice, își spuse Maria. Juan Pedro a petrecut-o pînă acasă, a luat-o de mînă și a sărutat-o foarte ușurel pe obraz. Să mai zicem că Maria se înaripase? Să nu mai zicem. Au urmat iarăși vreo 2 zile de sunat, glume și ahaha-uri mărunțele. Într-o dupăamiază Juan Pedro sună și zice: Mario, da hai la teatru, iaca eu am 2 bilete. Maria s-a bucurat foarte mult, demult nu fusese la teatru, mai ales că mergeau la un teatru, unde se dau spectacole foarte bune, sezonul ăsta. S-a îmbrăcat frumușel, și-a aninat niște aninături drăguțe, s-a parfumat gustos și a mers la teatru, unde o aștepta Juan Pedro cu un trandafir roz. Observați idila dezvoltîndu-se, da? Au intrat la spectacol, unul foarte bun, în timpul primului act mai glumeau, mai chicoteau, Juan o lua de mînă... În timpul antractului au ieșit în hol să bea un ceai. Iar în hol....

....în hol îl aștepta soția lui. Însărcinată de-a binelea, de vreo 6 luni. Absolut isterizată, plînsă, muncită de așteptare. Spectacolul care s-a dat în hol a fost mult mai bine perceput de spectatori, decît cel din sală. Strigăte, matperematuri, tot ca la moldoveni. Că 'ești o curvă ordinară, o stricătoare de cămin familial, n-ai nimic obraz să iei un bărbat străin de la o femeie care-i poartă copilul'... El se făcuse absolut alb la față, Maria înlemnise de uimire și șoc. De obicei, Maria întotdeauna, Întotdeauna are ceva de spus, aici muțise, într-un mod miraculos. Juan Pedro încerca să-și scoată consoarta isterizată din clădire, ea îi dădea în spate cu o sticlă mică de Dorna, pe care o avea la ea, și ca să lase acordul final, a aruncat cu ea în Maria, lăsîndu-i o vînătaie pe mînă. The show has left the building. Maria a rămas pe centru, cu toate privirile oricărei ființe vii din sala ceea ațintite asupra ei. Nu-i rămînea nimic de făcut , decăt să-și ia haina de la vestiar și să plece. Prosto Maria.

A doua zi Maria a primit un mesaj: 'Îmi pare foarte rău că a trebuit să afli astfel. Nu am nici o justificare...' U no shit???


E mai puțin important faptul că Prosto Maria am fost eu. Putea să fie orice fată din orașul ăsta. E puțin important numele adevărat al lui Juan Pedro, deși mă roade orice unghiuță să-l scriu. Eu am foarte multe nelămuriri de la istoria asta, absolut telenovelistică. Pe lîngă gustul amar și sentimentul profund de scîrbă, lăsat în urmă, am cîteva nelămuriri de ordin social:
1. Cum naibii să faci așa ceva??
2. Cît de bou să fii să lași soția însărcinată să afle de asta?
3. Cum să îi poți face asta femeii care îți va naște un copil? Ndada, zaliot, nuș ce, da oricum, e mama copilului tău.
4. Dacă ai poftă de sex, de ce să nu-ți cauți o fată mai..acesibilă?
5. Dacă ai poftă de sex, de ce să joci tot spectacolul ăsta cu flori, ceaiuri și ținut de mînă?
6. Cum naibii să faci așa ceva??

Asta va rămîne un mister pentru mine. Mi-e mai ciudă pentru ea, ca pentru o femeie care mai are încă de descurcat ațele încîlcite ale mariajului său. Mi-e ciudă că eu am fost pe centru. Și mi-e amar în gură. Mă duc să mănînc ceva dulce, vreo săptămînă. 

Măi Juan, ești un adevărat Pedro!!

Judecând la rece

 Afară e rece, iar pe calendar e 7 decembrie. Apele îngheață noaptea, ceea ce e un șoc adevărat, considerînd -5 grade în termometre. Ieri a nins, asta desigur a fost o catastrofă națională, un deranj colectiv. Ieri, asta 6 decembrie. Am pus la uscat niște rufe, iar ele, nesimțitele, au avut marea nerușinare de a se face bocnă. Tranziția de la toamnă la iarnă e, clar, cea mai mare nefericire a acestei națiuni.

Măi, nu vreți voi să vă dați cu calendarele în cap?! Iarna avea demult dreptul de a-și intra în drepturi. Atîtea văicăreli despre lapoviță, gheață, frig, iarnă.. Îmi aduc aminte clasa a 7-a, cînd cel mai mic și prizărit fulgușor aducea bucurie unei școli întregi de copii. Ședeam cu fețele lipite de geamuri, aburind cu zîmbetele pînă la urechi sticla și uitîndu-ne sus la cer să mai vedem încă un fulg, și al treilea și poate al patrulea. Și făceam asta împreună cu profesorul. Orice aluzie de gheață era imediat transformată în tobogan, și se făcea un rînd la el nevoie mare.
  Cea mai mare bucurie a mea era să mă trezesc dimineața și să-mi spună mama: "ia uite pe fereastră..", iar acolo să văd o mare albă și curată. Copaci ca din poveste, liniște absolută, aer înghețat curat, și , mai ales, grădina, absolut netedă și încă nepășită de nimeni. Mă simțeam cel mai mare Columb cînd intram în grădină și construiam acolo o fortăreață de zăpadă.
  Sau drumul pînă la școală. În orice alt sezon, îl parcurgeai pe jos în 30-40 de minute. Pe ghețuș, ajungeai la școală în 15-20 de minute, fiindcă te duceai de-a lunecușul, și te simțeai un fel de Schumacher. Ajungeai la școală cu picioarele arzînd, cu obrajii și nasul roșu și cu zîmbetul pînă la urechi.

Și acum mă simt aproximativ la fel. Am sărit ieri într-un picior că vine iarna. Știu că o să cad pe gheață vreodată, știu că o să-mi fie frig și greu să mă deplasez. Dar mie nu mi-e greu. Asta e natura. Cine-s eu să critic schimbările ei, de dragul comfortului curului meu lenos?...

  Serios acum, uitați-vă în calendar, aduceți-vă aminte că, în timpurile copilăriei noastre iarna venea de prin noiembrie și pleca în martie. Aduceți-vă aminte că mai puteți fi copii. Și încetați văicăreala. :)

Linii din minte

   Am niște linii de tras. Stăteau în cap, amestecate una peste alta, pînă s-au pus frumos la locurile lor. Problemă și cu liniile astea, neascultătoare și se înmulțesc, și te încurcă să găndești rațional. Ap iată, cîteva din liniile din mintea mea.

----
  E greu să trăiești undeva unde nu-ți place. Și mai tare mă enervează atunci cînd trebuie să mă conformez. Vizitez zilnic Pinterestul și oftez că văd că aș putea să trăiesc frumos, și sunt nevoită, cel puțin acum, să trăiesc într-un loc anost. E tare greu să trăiești unde nu-ți place.

----
  Mai scump decît o îmbrățișare sinceră acum nu-i nimic în societatea asta. Săruturile s-au devalorizat pînă la niște simulări uscate, zîmbetele au devenit monedă de schimb, o nouă modă occidentală. Foarte puțini mai zîmbesc sincer, că se bucură să vadă ceva sau pe cineva. Se zimbește din politețe, mai nou, se zîmbește atunci cînd vrei să ascunzi că de fapt nu-ți place. Se zîmbește atunci cînd te impui să rabzi ceva sau pe cineva. O fi ea bună, terapia sau deprinderea zîmbetului, societății moldovenești chiar i-ar prinde bine, dar eu m-am săturat de falsuri. Nu mai vreau iubiri false, pline de regulă, ordine și calm. Nu mai vreau perechi de ochi plini de subînțelesuri, aliniați lîngă zîmbete politicoase.
 Am fost cuprinsă de un cineva zilele trecute, foarte strîns și adevărat, cu toată sinceritatea, tocmai atunci cînd mă străduiam, cred eu, foarte inteligent, să ascund faptul că vroiam să fiu cuprinsă. Am fost ținută la piept, fără nici un cuvînt, și am înțeles că toată vorbăraia despre puterea sufletului nu-i nimic pe lîngă puterea unei îmbrățișări.

----
 Goana după localurile din Chișinău a început! Afară e frig, nu este nimic de văzut într-un noiembrie atît de plictisitor, respectiv asaltăm localurile mai vechi și mai noi de prin oraș, preferabil centrul, acolo se focalizează toată tusovca. Ah, și această tusovcă... Aceleași fețe ies cam în fiecare seară, să se vadă cu aceleași fețe, cu care au vorbit toată ziua pe skype sau facebook chat, își fac o poză, cu check-in desigur, se duc acasă și uită unul de altul pînă mîine sau chiar 2-3 zile. Atîția cunoscuți, atît de puțini prieteni, multe localuri, foarte multe check-inuri, bere, vin, espresso, bere..și acasă. Iar acasă e supcicul, sau macaroanele cu unt (asta din mîncarea de casă), internetul și, ocazional sau regulat, un film. Și singurătatea, și tăcerea. Și toate se repetă. Foarte frumos a spus Octavian Paler: Vai de omul care, atunci cînd vine acasă, nu are cui da Bună Seara.

----
Comfortul. E trist să trăiești comfortabil. E trist să nu știi să-ți asumi riscuri. E trist să nu-ți permiți să te atașezi de cineva. E dezolant să alegi singurătatea în favoarea unor clipe de tăcere și calmitate în compania unei alte persoane, la fel de setoasă de viață ca și tine.
 Mai mult de jumătate din societatea noastră se joacă de-a " i'm single and fabulous and proud!".  Mîndru/ă de ce?  De singurătate? Asta e una din tendințele urîte ale vremii, care se transformă în virtuți. False virtuți, dragii mei. Mă uit la prietena mea, care s-a făcut, de curînd, cu familie, una mică și frumoasă, și plină de dragoste, de libertate și atît de sinceră și simplă, că te uiți la ea cum strălucește de viață și zîmbește la orice pas și.... vrei și tu o bucățică de fericire de asta. A ta, sigur, plămădită din tine și altcineva, naturală..
 Ai cu cine discuta, ai cu cine bea, ai cu cine te fotografia, și n-ai pe cine iubi.

----
Gătitul. Mie îmi place să gătesc, foarte mult. Îmi plac savorile, gusturile, culorile, mirosurile, amestecurile dintre astea toate... Iarăși, elanul meu de gourmandă a fost tăiat de ambianță. Dacă nu mă inspiră cu nimic locul unde gătesc, sau pentru cine gătesc, nu mai gătesc deloc. Mă mulțumesc cu un sandwich un pic mai creativ decît salam peste pîine, și beau un cappuccino de la pachet și atît.

----
Părinții mei. Comorile astea două devin pe zi ce trece mai frumoase. Mama își ia timp pentru sine, pentru a mai sta în liniște, cu ființa ei de femeie, și să-și aibă grijă de minte, suflet și corp. Mama se redescoperă, se reinventează,cu fiecare an, mai ales că anul ăsta a împlinit 50 de ani. Vorbește mai optimist, cîntă, își aduce aminte de vechi hobby-uri.. Tata își aduce aminte cum e să-i faci surprize mamei, îi gătește, îi aduce flori, și o sărută mai des. Tata mă tot așteaptă acasă, și zîmbește înțelegător și răbdător cînd nu ajung. Poate să mă pupe fără să vin sau să mă duc undeva.. Ai mei părinți deja au înțeles că firea copiilor lor e să fie liberi, în alegeri și cuvinte. Și acum pot spune cu fericire că părinții mei sunt de-o vîrstă cu noi.

---
 Eu nu vreau să se termine lumea asta. Eu vreau să-mi cunosc copiii.

---
Anul ăsta vreau de Anul Nou o geantă. O nouă prietenă, mai degrabă. Gențile mele mai vechi știu ce am eu în vedere.