Anul, în care a fost sfârșitul lumii

Cică, pe sfîrșit de an se fac retrospective. Se trag linii și se fac totaluri. Eu o să menționez doar ceea ce m-a marcat.

Am făcut cunoștință cu o grăămmmaaaaaaaadă de oameni, de tot felul și culoarea, cu diferite lecții de învățat. Probabil, după așa amalgam de lume, începi să știi să selectezi, cine rămîne și cine pleacă.

 Am fost pe la petreceri mai des, ceea ce, iarăși, m-a învățat ce anume se merită și ce nu.

 Am cunoscut oameni cu care să pot sta de vorbă, să zicem, despre cosmosul interior. Așa, brusc, într-o noapte de toamnă, la un ceai cald.

 Am înțeles că-mi place să cînt la karaoke. În același context, am înțeles de ce eu n-o să cînt niciodată ca o interpretă. Katy Perry Show la Aquarelle mi-a pus punctele din cap la locul lor.

 Mi-am făcut un prieten special.

 Am obosit de dansat pe la nunți. La anul nu mai fac asta. M-a depășit oboseala generală și, ulterior, eu am depășit condiția de dansatoare. Am înțeles că eu nu voi putea face serviciu din dans. Mi-e prea drag dansul.

 Mi-e dor să rîd. Și rîd de cîte ori am ocazia. Rîsul mă face pe mine Eu.

 M-am dezvățat de gătit. Și mi-e ciudă, și voi repara asta la anul.

 Am făcut progrese considerabile în carieră. Mă laud, da mi se poate.

 A plecat Danu. Sus, la cer. Cea mai mare nedreptate a vieții de pînă acum, pe care mi-am pus nădejdea să mă învețe ceva foarte puternic în viața ce vine.

 Cine a spus că breack-up-urile sunt o metodă de a te cunoaște pe sine...aur a vorbit.

 Anul acesta iar s-a sfârșit lumea. De data asta, foarte gălăgios și plin de argumente. Cu konețul pe voi!

 M-aș muta cu traiul în Pinterest.

 Am primul elefant. Micuț, de atîrnat la gît, dar deja prieten.

 Am fost de prea puține ori acasă la ai mei. Unul din regretele anului.

 Mi-am recăpătat o prietenă. În altă formă, dar mult mai îmbunătățită. Ura!

 Primprejur se așteaptă bebeluși și căsătorii. Atît de frumos să aștepți așa evenimente, ca apoi să bocești într-un colț de sală, involuntar, de fericire, pentru alții. Și asta e foarte bine.

 Nu mi-a plăcut acest an 2012, deși se presupunea să fie anul meu. Vreau un an nou-nouț, cu posibilități, cu oportunități, cu șanse, cu vise tangibile și dragoste. Și o să fac să fie.


La mulți ani, dragii mei! Fiți luminoși.;)

Amor Moldavo. Telenovelă urbană.

 Pînă nu auzi, nu crezi așa ceva. Un scenariu de telenovelă ar părea mai plictisitor pe lîngă asta. Moldovenii în viață sunt mult mai inspirați..

 Era odată o fată, simplă fată. S-o numim Prosto Maria, întru păstrarea stilului narativ. Maria a făcut cunoștință, foarte întîmplător, cu un băiat, în circumstanțe absolut neimportante. Să-l numim Juan Pedro. Băiatul făcea parte din tagma 'perspectivilor' din orașul ăsta: arăta bine, vorbea bine, avea maniere, se arăta respectuos, avea o vîrstă, la care se planifică viitoruri, avea un job la fel de plin de perspectivă, lucra la o companie petrolieră. Maria s-a gîndit în căpceanul ei că o astfel de cunoștință era mai mult decît favorabilă pentru ea, tocmai în perioada aia. Sigur, au început a vorbi pe chaturi, pe sms-uri, Juan Pedro scria cu regularitate, ba începuse chiar să sune, să se intereseze de viață, de job, de parcursul zilei, tralala.. Maria se cam înaripase. Într-o seară Juan Pedro zice: Maria, Prosto Maria, haidem la ceai, vreau să te văd. Maria a mers la ceai, seara a decurs cum nu se poate mai bine, pentru o primă întîlnire la ceai. S-a rîs, s-a vorbit mult, foarte inspirat, s-a povestit de prin școală, s-a băut un ceai tare bun, într-un local nou. Tare nice, își spuse Maria. Juan Pedro a petrecut-o pînă acasă, a luat-o de mînă și a sărutat-o foarte ușurel pe obraz. Să mai zicem că Maria se înaripase? Să nu mai zicem. Au urmat iarăși vreo 2 zile de sunat, glume și ahaha-uri mărunțele. Într-o dupăamiază Juan Pedro sună și zice: Mario, da hai la teatru, iaca eu am 2 bilete. Maria s-a bucurat foarte mult, demult nu fusese la teatru, mai ales că mergeau la un teatru, unde se dau spectacole foarte bune, sezonul ăsta. S-a îmbrăcat frumușel, și-a aninat niște aninături drăguțe, s-a parfumat gustos și a mers la teatru, unde o aștepta Juan Pedro cu un trandafir roz. Observați idila dezvoltîndu-se, da? Au intrat la spectacol, unul foarte bun, în timpul primului act mai glumeau, mai chicoteau, Juan o lua de mînă... În timpul antractului au ieșit în hol să bea un ceai. Iar în hol....

....în hol îl aștepta soția lui. Însărcinată de-a binelea, de vreo 6 luni. Absolut isterizată, plînsă, muncită de așteptare. Spectacolul care s-a dat în hol a fost mult mai bine perceput de spectatori, decît cel din sală. Strigăte, matperematuri, tot ca la moldoveni. Că 'ești o curvă ordinară, o stricătoare de cămin familial, n-ai nimic obraz să iei un bărbat străin de la o femeie care-i poartă copilul'... El se făcuse absolut alb la față, Maria înlemnise de uimire și șoc. De obicei, Maria întotdeauna, Întotdeauna are ceva de spus, aici muțise, într-un mod miraculos. Juan Pedro încerca să-și scoată consoarta isterizată din clădire, ea îi dădea în spate cu o sticlă mică de Dorna, pe care o avea la ea, și ca să lase acordul final, a aruncat cu ea în Maria, lăsîndu-i o vînătaie pe mînă. The show has left the building. Maria a rămas pe centru, cu toate privirile oricărei ființe vii din sala ceea ațintite asupra ei. Nu-i rămînea nimic de făcut , decăt să-și ia haina de la vestiar și să plece. Prosto Maria.

A doua zi Maria a primit un mesaj: 'Îmi pare foarte rău că a trebuit să afli astfel. Nu am nici o justificare...' U no shit???


E mai puțin important faptul că Prosto Maria am fost eu. Putea să fie orice fată din orașul ăsta. E puțin important numele adevărat al lui Juan Pedro, deși mă roade orice unghiuță să-l scriu. Eu am foarte multe nelămuriri de la istoria asta, absolut telenovelistică. Pe lîngă gustul amar și sentimentul profund de scîrbă, lăsat în urmă, am cîteva nelămuriri de ordin social:
1. Cum naibii să faci așa ceva??
2. Cît de bou să fii să lași soția însărcinată să afle de asta?
3. Cum să îi poți face asta femeii care îți va naște un copil? Ndada, zaliot, nuș ce, da oricum, e mama copilului tău.
4. Dacă ai poftă de sex, de ce să nu-ți cauți o fată mai..acesibilă?
5. Dacă ai poftă de sex, de ce să joci tot spectacolul ăsta cu flori, ceaiuri și ținut de mînă?
6. Cum naibii să faci așa ceva??

Asta va rămîne un mister pentru mine. Mi-e mai ciudă pentru ea, ca pentru o femeie care mai are încă de descurcat ațele încîlcite ale mariajului său. Mi-e ciudă că eu am fost pe centru. Și mi-e amar în gură. Mă duc să mănînc ceva dulce, vreo săptămînă. 

Măi Juan, ești un adevărat Pedro!!

Judecând la rece

 Afară e rece, iar pe calendar e 7 decembrie. Apele îngheață noaptea, ceea ce e un șoc adevărat, considerînd -5 grade în termometre. Ieri a nins, asta desigur a fost o catastrofă națională, un deranj colectiv. Ieri, asta 6 decembrie. Am pus la uscat niște rufe, iar ele, nesimțitele, au avut marea nerușinare de a se face bocnă. Tranziția de la toamnă la iarnă e, clar, cea mai mare nefericire a acestei națiuni.

Măi, nu vreți voi să vă dați cu calendarele în cap?! Iarna avea demult dreptul de a-și intra în drepturi. Atîtea văicăreli despre lapoviță, gheață, frig, iarnă.. Îmi aduc aminte clasa a 7-a, cînd cel mai mic și prizărit fulgușor aducea bucurie unei școli întregi de copii. Ședeam cu fețele lipite de geamuri, aburind cu zîmbetele pînă la urechi sticla și uitîndu-ne sus la cer să mai vedem încă un fulg, și al treilea și poate al patrulea. Și făceam asta împreună cu profesorul. Orice aluzie de gheață era imediat transformată în tobogan, și se făcea un rînd la el nevoie mare.
  Cea mai mare bucurie a mea era să mă trezesc dimineața și să-mi spună mama: "ia uite pe fereastră..", iar acolo să văd o mare albă și curată. Copaci ca din poveste, liniște absolută, aer înghețat curat, și , mai ales, grădina, absolut netedă și încă nepășită de nimeni. Mă simțeam cel mai mare Columb cînd intram în grădină și construiam acolo o fortăreață de zăpadă.
  Sau drumul pînă la școală. În orice alt sezon, îl parcurgeai pe jos în 30-40 de minute. Pe ghețuș, ajungeai la școală în 15-20 de minute, fiindcă te duceai de-a lunecușul, și te simțeai un fel de Schumacher. Ajungeai la școală cu picioarele arzînd, cu obrajii și nasul roșu și cu zîmbetul pînă la urechi.

Și acum mă simt aproximativ la fel. Am sărit ieri într-un picior că vine iarna. Știu că o să cad pe gheață vreodată, știu că o să-mi fie frig și greu să mă deplasez. Dar mie nu mi-e greu. Asta e natura. Cine-s eu să critic schimbările ei, de dragul comfortului curului meu lenos?...

  Serios acum, uitați-vă în calendar, aduceți-vă aminte că, în timpurile copilăriei noastre iarna venea de prin noiembrie și pleca în martie. Aduceți-vă aminte că mai puteți fi copii. Și încetați văicăreala. :)

Linii din minte

   Am niște linii de tras. Stăteau în cap, amestecate una peste alta, pînă s-au pus frumos la locurile lor. Problemă și cu liniile astea, neascultătoare și se înmulțesc, și te încurcă să găndești rațional. Ap iată, cîteva din liniile din mintea mea.

----
  E greu să trăiești undeva unde nu-ți place. Și mai tare mă enervează atunci cînd trebuie să mă conformez. Vizitez zilnic Pinterestul și oftez că văd că aș putea să trăiesc frumos, și sunt nevoită, cel puțin acum, să trăiesc într-un loc anost. E tare greu să trăiești unde nu-ți place.

----
  Mai scump decît o îmbrățișare sinceră acum nu-i nimic în societatea asta. Săruturile s-au devalorizat pînă la niște simulări uscate, zîmbetele au devenit monedă de schimb, o nouă modă occidentală. Foarte puțini mai zîmbesc sincer, că se bucură să vadă ceva sau pe cineva. Se zimbește din politețe, mai nou, se zîmbește atunci cînd vrei să ascunzi că de fapt nu-ți place. Se zîmbește atunci cînd te impui să rabzi ceva sau pe cineva. O fi ea bună, terapia sau deprinderea zîmbetului, societății moldovenești chiar i-ar prinde bine, dar eu m-am săturat de falsuri. Nu mai vreau iubiri false, pline de regulă, ordine și calm. Nu mai vreau perechi de ochi plini de subînțelesuri, aliniați lîngă zîmbete politicoase.
 Am fost cuprinsă de un cineva zilele trecute, foarte strîns și adevărat, cu toată sinceritatea, tocmai atunci cînd mă străduiam, cred eu, foarte inteligent, să ascund faptul că vroiam să fiu cuprinsă. Am fost ținută la piept, fără nici un cuvînt, și am înțeles că toată vorbăraia despre puterea sufletului nu-i nimic pe lîngă puterea unei îmbrățișări.

----
 Goana după localurile din Chișinău a început! Afară e frig, nu este nimic de văzut într-un noiembrie atît de plictisitor, respectiv asaltăm localurile mai vechi și mai noi de prin oraș, preferabil centrul, acolo se focalizează toată tusovca. Ah, și această tusovcă... Aceleași fețe ies cam în fiecare seară, să se vadă cu aceleași fețe, cu care au vorbit toată ziua pe skype sau facebook chat, își fac o poză, cu check-in desigur, se duc acasă și uită unul de altul pînă mîine sau chiar 2-3 zile. Atîția cunoscuți, atît de puțini prieteni, multe localuri, foarte multe check-inuri, bere, vin, espresso, bere..și acasă. Iar acasă e supcicul, sau macaroanele cu unt (asta din mîncarea de casă), internetul și, ocazional sau regulat, un film. Și singurătatea, și tăcerea. Și toate se repetă. Foarte frumos a spus Octavian Paler: Vai de omul care, atunci cînd vine acasă, nu are cui da Bună Seara.

----
Comfortul. E trist să trăiești comfortabil. E trist să nu știi să-ți asumi riscuri. E trist să nu-ți permiți să te atașezi de cineva. E dezolant să alegi singurătatea în favoarea unor clipe de tăcere și calmitate în compania unei alte persoane, la fel de setoasă de viață ca și tine.
 Mai mult de jumătate din societatea noastră se joacă de-a " i'm single and fabulous and proud!".  Mîndru/ă de ce?  De singurătate? Asta e una din tendințele urîte ale vremii, care se transformă în virtuți. False virtuți, dragii mei. Mă uit la prietena mea, care s-a făcut, de curînd, cu familie, una mică și frumoasă, și plină de dragoste, de libertate și atît de sinceră și simplă, că te uiți la ea cum strălucește de viață și zîmbește la orice pas și.... vrei și tu o bucățică de fericire de asta. A ta, sigur, plămădită din tine și altcineva, naturală..
 Ai cu cine discuta, ai cu cine bea, ai cu cine te fotografia, și n-ai pe cine iubi.

----
Gătitul. Mie îmi place să gătesc, foarte mult. Îmi plac savorile, gusturile, culorile, mirosurile, amestecurile dintre astea toate... Iarăși, elanul meu de gourmandă a fost tăiat de ambianță. Dacă nu mă inspiră cu nimic locul unde gătesc, sau pentru cine gătesc, nu mai gătesc deloc. Mă mulțumesc cu un sandwich un pic mai creativ decît salam peste pîine, și beau un cappuccino de la pachet și atît.

----
Părinții mei. Comorile astea două devin pe zi ce trece mai frumoase. Mama își ia timp pentru sine, pentru a mai sta în liniște, cu ființa ei de femeie, și să-și aibă grijă de minte, suflet și corp. Mama se redescoperă, se reinventează,cu fiecare an, mai ales că anul ăsta a împlinit 50 de ani. Vorbește mai optimist, cîntă, își aduce aminte de vechi hobby-uri.. Tata își aduce aminte cum e să-i faci surprize mamei, îi gătește, îi aduce flori, și o sărută mai des. Tata mă tot așteaptă acasă, și zîmbește înțelegător și răbdător cînd nu ajung. Poate să mă pupe fără să vin sau să mă duc undeva.. Ai mei părinți deja au înțeles că firea copiilor lor e să fie liberi, în alegeri și cuvinte. Și acum pot spune cu fericire că părinții mei sunt de-o vîrstă cu noi.

---
 Eu nu vreau să se termine lumea asta. Eu vreau să-mi cunosc copiii.

---
Anul ăsta vreau de Anul Nou o geantă. O nouă prietenă, mai degrabă. Gențile mele mai vechi știu ce am eu în vedere.

How-to, sau citeva idei

   

       Mai multi din voi m-ati rugat sa public citeva sugestii, pe care le-as da eu unei mirese moderne si inspirate, ca sa evitam kitsch-ul si ridicolul. Sunt doar citeva dintre ideile pe care le-as propune eu, sau chiar le-as adopta eu.Nu e nevoie de foarte multe, doar sa definesti bine stilul, pe care vrei sa-l interpretezi si atunci intregul ansamblu va fi unul superb.:)

Nunta, waaayyy!! (episodul 2)

  

  Si, de fapt, pentru ce se fac nuntile? Pentru a sarbatori dragostea, uniunea dintre doi oameni, care nu se tem sa se lase unul in grija altuia. Si pentru asta, ei se gatesc frumos in niste personaje mistice, unice, care dureaza fix o zi, si in acea zi ei au voie sa devina cei mai principali, cei mai apreciati, cei mai vazuti. Si aici incepe circul.

    Azi vorbim despre aspectul mirilor. Da, aspectul fizic. Balade, balade si mituri s-au creat pe baza acesti teme, atit de dureroasa mie.
   Oameni buni, dragi miri si in special mirese, DE CE alegeti voluntar sa va uratiti de ziua nunti voastre?  De unde se iau aceste standarte ale frumusetii matrimoniale, cu care veniti la stilisti? Cine promoveaza aceste standarte?... Cum,cine? Odnoklasniki.ru. Stela era cu pietricele swarowski in par si pe ochi, avea si flori violete in par, deci Marina, Sanda si Liuda numaidecit vor face la fel, fiindca ce fel de bohemian style sau Audrey Hepburn hair poate sa fie?  Noi nu vrem sa aratam elegant, cu gust, frumos, ci vrem sa schimbam ziua nuntii pe revelion si sa ne impodobim ca un bradut.
  Eu mi-am invatat clientele sa nu-mi mai solicite machiaje cu mov electric, fiindca eu refuz ca-te-go-ric sa le fac. De strasuri aplicate pe machiaj nici nu merge vorba. Eu am obosit de lipsa de gust, de kitsch, sincer am obosit. Cutarica Gheorghevna oricum o sa mentina traditiile deloc frumoase si inradacinate ale aspectului unei mirese, si o sa le convinga pe derutatele si stresatele noastre mirese ca uite, acest mov electric, in combinatie cu o ichebana de flori vii in par, alaturate unor pietre lipite pe breton, ASTA e un etalon al frumusetii. Si eu am obosit sa lupt cu asta, desi ma revolt si ma opun in continuare. Si ma voi opune si pe viitor.

    Mirele. Viitorul tata, sot si aparator al caminului familial. Draga Mire, sa-ti povestesc cum arati dintr-o parte in ziua nuntii: te ridici tu asa frumos din pat de dimineata, te aduci in ordine, iti faci bretonul cu o kila de gel, si incepi sa imbraci pe tine costumul alb-ivory de mire, care ti-a parut cel mai scump si mai bogat costum din toate. Costumul, desigur, are ornamente aurite, broderii si aplicatii de pietre pe reverul camasii. O cravata opulenta, ornamentata cu o piatra cit pumnul atirna mindru la gitul tau. Iti iei pantofii ivory de lac (sa se combine), regizezi cu operatorul video incaltarea si descaltarea lor de 6 ori si te pornesti cu buchetul miresei la miresuica.
  Nu era oare mai usor si mai simplu sa-ti iei un costum frumos negru? Sau un costum gri intunecat, din stofa calitativa, cu o croiala potrivita pe corpul tau? Nu era oare mai frumos sa arati ca un Bond, in loc de regele cocalarilor?..Dragi miri, un costum ales cu gust, de o culoare potrivita, asortat cu o pereche de pantofi stilati, poate si de lac, impreuna cu o butoniera mica si eleganta va va face sa aratati de milioane. Nici o pietricica din lume, nici un costum de atlas ivory nu va va innobila. Ma bucur mult sa vad miri frumosi, stilati, eleganti, tocmai m-as marita si eu.

   Mireasa. La tema asta eu am legende intregi, de la lucru, despre mirese diferite: simple, elegante, opulente, de prost-gust, nepricepute, indecise, decise si arogante... as putea  probabil sa scriu un tractat. Dar nu-l voi scrie, voi spune doar una, dragele mele mirese:  LESS IS MORE !!! Intotdeauna o mireasa, care a ales o rochie mai simpla, dar perfecta pentru tipul sau de silueta, si a asortat-o cu o coafura potrivita, simpla, si un machiaj fin si lispit de excesuri, va fi o mireasa superba!  O data si pentru totdeauna, mireasa trebuie sa fie in primul rind gingasa, apoi restul. Fiindca mireasa este o fiinta pura, prin rochia pe care o imbraca drept simbol.
   Tot mai des vad mirese, care fac o adevarata obsesie pentru pietricele si strasuri. Ele sunt peste tot, pe rochie, pe par, in unghii, pe pantofi, pe gentuta, pe petalele florilor de la buchet. Un stroboscop, nu mireasa. Sa dea o lumina peste ea, te orbeste. Dragi domnisoare pretendente, va rog sa intelegeti un lucru: rochia de mireasa nu e un costum de Halloween, sau de Revelion, ci cea mai pura si frumoasa rochie pe care o veti purta. De ce se insista in ornamentarea ei cu multe bliostocike? De ce se merge pe ridicol si se promoveaza asta ca un etalon? Plus ca pe asta se platesc bani multi, ultima rochie a unei mirese de la mine constind (fara gluma) 41.000 lei. Patruzeci si una de mii de lei!! O avere pentru mine, daca ma intrebati. Dar hidoasa rochie, foarte: corset transparent, sintetic si rigid, plin de pietre si broderie argintie, un decolteu exagerat, fusta de tul franjata, cu bliostocike aplicate. De ce nu le numesc sclipici? Fiindca astea is bliostocike adevarate. Ele alta denumire n-au. Si sa spui ca nu sint surse de inspiratie, ca nu ai de unde vedea alte variante. Nu, lenea e mai mare, si lasind pe altii sa decida pentru tine, risti sa arati ca o papusa chinezeasca, lipita in fuga intr-un depozit.
  Coafura si machiajul. Tema iarasi dureroasa pentru mine. Fetelor, sa stiti ca non-culoarea e mai  frumoasa intr-un make-up decit pata de culoare mov, sau roz, sau orange, sau verde, sau albastra, sau ce va mai da prin cap. Cu smockey eyes in genere e foarte periculos sa experimentati in ziua nuntii, doar daca e facut pe nuante medii, deloc stridente, daramite pe baza neagra. Cele mai frumoase manechine din cataloagele de rochii, pe care le admirati atita, au cite un make-up lejer si fin, deloc incarcat si inspirat din curatenie, din puritate, din eleganta si clasa. Parul trebuie sa fie potrivit structurii fetei, a capului, nu dupa tendinta Natalitei, verisoara lu' vecina de pe Odnoklasniki. Nu mergeti in excesuri, nu va atirnati toate accesoriile in par. Mai simplu si mai frumos.:)

   Sa nu credeti ca-s rea, sau critic gusturile clientelor mele, pina la urma conteaza sa fie mireasa fericita in ziua nuntii sale, chiar si cu de toate atirnate pe ea, conteaza sa se simta frumoasa, mireasa si unica in felul sau. Doar ca fiecare, in dorinta de a fi unica, ajunge sa fie comuna.

   Mai sus veti vedea niste exemple de how-to-Not, si deducind, veti lua un exemplu de how-to. Eu nu sunt rea, eu doar sunt obosita de prost-gust. Si daca parerile mele pot influenta bunul mers al tendintelor in materie de beauty si stil ,macar pe 2 persoane, deja ma simt fericita.:) o zi buna sa aveti.:)


  

Nunta, waaayyy!! (episod 1)

      Demult...de foarte mult timp n-am fost pe blog. Am intrat, trintind usa dupa mine, hotarita si determinata sa incep sa scriu, si m-am umplut de praf si paianjen. Tare buna gospodina imi mai sint...

     Draga Blogusor, iertare mie pentru absenta indelungata, dar nu pot scrie fara inspiratie. Recunosc, de multe ori am deschis pagina de redactare si ma uitam la un ecran alb, ostil, care parca solicita texte de la mine. Dar ele nu veneau, si eu plecam englezeste de la tine.
     Azi o sa fie diferit, mai bine spus, incepind de azi. Azi am tema, o tema care ma roade de foarte mult timp, care mocneste in mine in fiecare saptamina, care acumuleaza materiale si exemple in fiecare zi. Nuntile moldovenesti. Calvarul asta, numit tare ironic 'sarbatoare a vietii'. E un calvar deja, fiind dus la ironic si stupid de orice mireasa cu idei cit mai controversate, cit mai avangardiste, ca s-o intreaca pe Liudka, sau pe Marina, sau pe Mihaela, care avea sushi la nunta in loc de galuste.
  De ce am hotarit eu ca pot scrie despre nunti, nefiind macar casatorita? Doi ani de lucru pe la nunti mi-au permis sa vad de toate, deci sa fiu pe cit posibil obiectiva la acest subiect.

  Totul incepe de la ideea: 'nu stiu ce vreau, deci vreau tot!'. Gresit!! Foarte foarte gresit! E foarte important, dragi mirese, miri, parinti, si alte jertfe ale nunti, sa va faceti un plan preliminar a ceea ce urmeaza sa organizati pentru o mica avere. Fiindca, hai sa recunoastem, 3-4 mii de euro deja sunt o masina la mina a 2-a foarte bunicica. Odata ce ati stabilit bugetul, nu va aruncati dintr-o extrema in alta.. Nota foarte importanta pentru parinti: nu puneti piciorul in prag sa fie organizata nunta copiilor vostri cum vreti sau ati fi vrut-o voi, chiar daca finantati o mare parte din ea!! Lenuta si Maxim nici n-au fost intrebati daca il vor pe Ian Raiburg cu ' hai s-om be, hai sa ridicam paharul, sa tragem o betie' la nunta lor.. Ei poate vor Nicorasong, sau un dj tare priceput, care n-o sa cinte Murka la nunta, nici Ai si eu te pego stilcit.
 
  Primul lucru important e spatiul, deci azi ma refer la salile de nunti din oras. Ah, salile de nunti, aceste localuri pline de amintiri frumoase, care de fapt sint doar o afacere profitabila. Daca pin acum 2, 3 ani recent aveai doar vreo 5 sali de nunti decente in oras, acum avem o multituuuuuudine! Mai mari, mai fastuoase, mai stilate, mai kitsch-oase, mai mici, mai modeste, mai deosebite...si fiecare incearca sa atraga prin ceva, sa aiba 'fishka'. Spre bucuria mea, ca potentiala mireasa, au inceput sa apara la iveala spatii foarte frumoase, simple, care nu obliga prin aspect, care ofera o gama intreaga de servicii acomodate la posibilitatile fiecaruia. Intotdeauna am spus si voi spune sa fugiti de nume mari: Casa Sarbatorii, Miadora, Sala de Aur, Cupidon. Acesti antreprenori uneori isi permit sa recurga la niste extreme total deplasate, cum ar fi sa ai voie sa bronezi doar 3/4 din sala. Asta cum vine? Sa-ti ingradesti oaspetii intr-un ocol, fiindca iata coltul cela de sala nu e platit? Si ce sa faca sala cu spatiul ala,il inchiriaza altcuiva tot atunci cind faceti voi nunta, sau cum? Ca eu nu-mi inchipui cum ar functiona asta. Eu m-as simti prost fata de oaspetii mei, sa-i limitez la un spatiu anumit: iata aici, tanti Tamara, nu se poate, nu trece cu picioru de liniuta asta trasata cu creta, bun?.. Stupiditate,zic eu.
 Apoi salile astea cu mult auriu si luciu in decor...yuckk! Pene, draperii care-ti iau ochii, cristale multe, diferite candelabre cit mai stralucitoare.. Toate astea imi par mie menite sa ia ochii de la unele mici lacune, de la unele mici nereguli in deservire. Toate astea sint desigur foarte eficiente pentru a le lua piuitul tuturor matuselor si tantilor si cumatrelor, venite cu alaiul socrilor, de la tara. "Fa, da am fost intr-o sala, ca ziceai ca sintem la muzeu. Of Doamne, da de-a lucit, da de-a aurit! Se vede ca-i tare scumpa sala.. Da ai vazut ce liustre aveau?!..." Deservirea impecabila, amabilitatea personalului, igiena desavirsita, gustul si servirea mincarii la masa, iata ce conteaza! Voi nu arendati pereti, ci o masa copioasa, cu o deservire la un nivel inalt. Nu orice nunta la Casa Sarbatorii e una reusita, nu orice nunta la Miadora e ca-n povesti, sa nu mai zic de Cupidon, care imi pare atit de hidoasa sala... Ma bucur de fiecare data cind mergem la vreo nunta intr-un local total necunoscut, care ma surprinde prin aspect laconic, dar festiv, prin receptivitate si amabilitate, si bucatarie foarte reusita. Pentru mine personal conteaza si aspectul bailor. Baia poate fi un argument foarte puternic in pozitionarea unui local la nivel de igiena, comoditate si bun gust. Un local care nu-si respecta igiena bailor, sigur nu face exceptie nici cu bucataria. Toate penele si cristalutele, lipite pe fotolii, asta desigur ii dragut, dar oglinda murdara din baie, sau hirtia folosita pe jos, mirosul urit, ma motiveaza puternic sa nu mai vreau sa revin niciodata.
   De asemenea, intelegerea pe care o aveti cu administratorii salii e una vitala, si trebuie sa va avantajeze in primul rind anume pe voi, decit pe ei. Voi sinteti beneficiarii de servicii, contra plata, ei sunt furnizorii. Puneti numaidecit accent pe crearea unui contract de prestare a serviciilor, legalizat, in care voi veti cunoaste toate punctele acestuia. Asta daca sala nu vi-l propune, ca deja se practica si asta. O prietena care se marita, Olesea, imi spunea ca sala avea in contract un punct prin care stipula ca, in cazul refuzului organizarii sarbatorii de catre miri, sala are dreptul sa retina jumatate (!!) din costul sarbatorii, iar in caz contrar, mirii nu au acelasi atu. Cititi, deci, cu mare atentie, analizati, ca pe urma sa nu dati cu capul de bara.

 Decorul. Va rog, va rooooooggg, lasati in pace roz-violetul.. E rasuflata demult ideea asta..:( Diferite site-uri, precum Pinterestul sau Casarei, va pot ajuta mai bine decit orice 'dizainercik' de la noi. Va rog, nu le faceti pe toate si impreuna.. Pene boa si trandafiri si cristale si elemente marine, si detalii de gradinarit, toate intr-o compozitie de masa, care ocupa jumatate din ea. Sincer, cu cit mai putine, cu atit lumea din nunta va deveni mai importanta. Odata am intrat intr-o sala, care mi-a luat ochii, la propriu, prin rozul neon-ciclamen din decor. Deci, TOTUL era ciclamen! Scaunele drapate cu ciclamen, pene ciclamen pe masa, invitatii si servetele ciclamen... Atit de stridente si deranjante, ca mi s-a intors de nunta aia. A, sa mentionez ca sala era la etajul 4 al magazinului Fourchette de la Sculeanca. Deci, trebuia sa treaca alaiul miresei sau al nasilor prin jumatate de Fourchette, pe linga maioneza si tigari cubaneze, sa urce pe escalator, sa treaca prin Bomba, pe linga epilatoare si tigai, apoi iar escalator, apoi un magazin de mobila, cu bucatarii si colturi de baie la vitrina, apoi escalator, abia apoi intrai in paradisul absolul roz de la etajul 4. Minune, nu nunta.
  Pastrati autenticitatea sarbatorii, printr-un decor pe cit de clasic, pe atit de primitor, comod si care bucura ochii oricui. Vorbind cu fotografii, sau cu muzicantii, sau chiar cu dansatorii, poti afla sfaturi si exemple mult mai bune, decit de la orice organizator de nunti.
 

 Episodul urmator se va referi la mire si mireasa. Am multe de povestit acolo, foarte multe, asa ca rabdare, dragii mei, daca v-a fost interesant acest articol, urmatoarele posibil sa va intereseze cu atit mai mult.:) Zi buna sa aveti!